5. A ta

1.9K 92 3
                                    

Se făcuse dimineață. Nu putusem dormi toată noaptea deoarece nu eram în patul meu, printre așternuturile imprimate cu mirosul copilăriei. Damon a plecat devreme seara trecută, iar eu am rămas singură. Singură în toată casa asta gigantică. De vreo 3 ore mă gândesc la Elliot. Nu sunt de piatră, nu sunt insensibilă la sentimentele lui. Și-a petrecut noaptea nunții cu cine știe ce târfuliță, nu cu soția sa. Nu îmi doream să mă culc cu el, dar tot nu puteam să nu mă simt vinovată.

M-am ridicat din pat și mi-am târât picioarele până la bagajul pe care încă nu am apucat să îl desfac. Purtam vechiul meu trening care era mult mai comod decât oricare dintre lenjeriile pe care le cumpărase Elliot pentru mine și care stăteau neatinse în dulapul deschis. Știam că el nu avea de gând să stea cu mâinile în sân, așa că am căutat printre haine și am scos una dintre cutiile de anticoncepționale.

Am luat paharul de apă de pe noptieră și am înghițit una, apoi am mers la baie și am ascuns cutiile după tonele de machiaj și chestiile femeiești care se aflau în numeroasele sertare. Elliot probabil că le cumpărase și pe astea.

O trântire a ușii m-a speriat. Iar el a apărut în fața mea. Arăta devastat. Sacoul nu îl mai avea, cămașa îi era plină de urme de ruj femeiesc, părul îi era ciufulit iar fața îi trăda durerea pe care o simțea.

- Îți place cum arăt?, mă întrebă cu vocea plină de dispreț.

- Elliot, eu...

- Tu nimic. Tu m-ai adus în starea asta.

- Eu nu...

- De ce ești îmbrăcată așa?

- Nu am putut găsi ceva mai comod.

- Și cu cearcănele alea ce e?

- Nu am putut dormi toată noaptea, Elliot. Eu... m-am îngrijorat.

- Da, sigur. Mă rog, mi-a pierit cheful de a discuta cu tine cea mai groaznică noapte din viața mea. Hai la duș.

Parcă mă lovise cu un topor în cap, atât de tare îmi fulgerase creierul la cerința lui Elliot.

- Dar eu...

- Nu a fost o întrebare, a fost un ordin. Nu ți-am cerut părerea. Du-te și roag-o pe Marilyn să îmi pregătească un costum curat, trebuie să merg la muncă. Te aștept în baie.

Am încuviințat, simțindu-mă înspăimântată. Am ieșit din baie și am pășit apăsat pe podea, începând să cunosc casa.

- Doamnă, aveți nevoie de ceva?

Mi-a luat ceva să realizez că femeia vorbea cu mine.

- Dumneavoastră sunteți Marilyn?

- Da.

- Elliot are nevoie de un costum curat pentru azi.

- Mă ocup de asta imediat. O să îl las în camera dumneavoastră.

Am dat din cap și am pornit cu pași mici înapoi spre cameră. Deodată îmi doream ca drumul să fie nesfârșit. Îmi doream să nu mai ajung. Dar viața nu e o fabrică de împlinit dorințe, așa că am ajuns. Elliot era întins pe pat, doar într-o lenjerie intimă de firmă, de culoare albă. Nu am putut să nu arunc o privire la abdomenul său bine lucrat.

- Am crezut că nu mai vii. Ia-o înainte.

Am dat din cap și am plecat spre baie. Am dezbrăcat treningul, chiar și lenjeria intimă. Oh, asta o să se termine așa urât. Am intrat în duș și am dat drumul la apa caldă. Mi-am desfăcut părul și am lăsat apa să mă cuprindă, să îmi acompanieze alunecarea în visare. Deodată, eram din nou în camera mea veche, spălându-mi părul de noroiul căpătat de-a lungul unei lungi zile de joacă. Eram bucuroasă că puteam simți în sfârșit mângâierea apei pe pielea mea murdară. Singura senzație ce nu își avea locul în peisajul minunat era atingerea unul braț de-a lungul coloanei mele vertebrale.

Apoi am revenit la realitate. Elliot era în spatele meu și îmi atingea spatele, parcă studiindu-mi pielea. Apoi a început să lase săruturi pe claviculă. Mi-am mușcat buza, încercând să înăbuș fluxul de gemete care amenința să prindă viață. Speram ca el să nu își fi dat seama.

- Haide, iubita mea. E imposibil să nu simți nimic.

M-a întors cu fața spre el.

- Vreau să te fac să te îndrăgostești de mine. Doar dă-mi o șansă, dă-mi timp și o să îți demonstrez că te iubesc.

Am dat din cap în timp ce mă uitam în ochii săi.

A început să mă sărute iar, ușor-ușor, trupurile noastre s-au contopit, transformându-se în unul singur.

- Spencer, anulează tot ceea ce aveam programat pentru azi. Rămân acasă.

- Bineînțeles, domnule. Mai aveți nevoie de ceva?

- Da. Transmite-i Maliei să își ia liber mâine. O va însoți pe Rebecca la cumpărături.

- Am înțeles. Să aveți o zi bună.

- De asemenea.

I-am zâmbit iar el și-a închis telefonul.

- Astăzi sunt doar al tău.

                                      - N.

Dragoste cu sila Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum