M-am trezit dimineața cu o durere groaznică de cap, în ciuda vremii superbe. Razele calde ale soarelui mi-au trezit simțurile iar lumina care venea dinspre balcon m-a ajutat să mă trezesc din coșmarurile pe care le avusesem noaptea trecută. Elliot fusese prezent în toate visele mele urâte. Lovindu-mă. Prezentând-o pe amanta lui de parcă ar fi ceva total normal. Nu am putut să nu observ lipsa lui din pat. Oare dormise în altă parte? Probabil că petrecuse noaptea cu Jasmine sau ceva. Sau poate că fusese prea beat să mai poată urca scările. Mi-am târât picioarele până la baie. Pereții erau acoperiți cu oglinzi, așa că imediat am sesizat o pată mov pe obrazul meu. M-am apropiat de reflexia mea, pentru a putea să o studiez. Cum s-a ajuns aici? Lacrimile au început să mi se acumuleze în ochi. Îmi venea să urlu. În schimb, am început să caut fond de ten prin multele sertare. După ceva timp, am găsit ceea ce căutam. Am aplicat puțin, încercând să acopăr vânătaia. Trebuia să îi arăt că încă mai am demnitate. Am încuiat ușa băii și m-am așezat pe podea, dând drumul unui râu de lacrimi. Acum câteva luni eram în camera mea, fericită alături de familia mea și împlinită din aproape toate punctele de vedere. Acum nu mai aveam nimic. Eram la mii de kilometri depărtare de părinții mei, nu mai aveam niciun prieten și bărbatul care se presupune că trebuia să mă iubească și să mă protejeze mă înșeală și mă lovește. Nu vreau să mă mai ridic. Nu vreau să mai trăiesc.
- Rebecca, nu mai ieși de acolo? Aștept aici de jumătate de oră.
Vocea aspră a lui Elliot se simțea atât de aproape. Era lipit de ușa albă și lipsită de haz. Am tras adânc aer în piept și mi-am șters lacrimile.
- Ce vrei?
- Trebuie să mergi la cumpărături! Nu ai nimic de îmbrăcat aici. Și după-amiază ai atrenamentele și lecțiile dans. Mișcă-ți fundul ăla aici!
- Pleacă! Nu vreau să merg nicăieri.
- Poate vrei să sparg ușa asta. Nu mi-e frică să o fac bucăți.
- Ești un idiot!
Mi-am aplicat puțin ruj și părul l-am lăsat pe spate, apoi am descuiat ușa și am ieșit. Încă purtam hainele de ieri. El era pe pat, îmbrăcat într-un costum ce părea foarte scump și arătând proaspăt. Mirosea a gel de duș, deci făcuse baie. S-a ridicat automat, aranjându-și cămașa.
- În ce se presupune că trebuie să mă îmbrac?
- Ți-am adus ceva de la Jasmine, spuse, arătând spre o rochie scurtă așezată pe pat.
Asta a umplut paharul. Am pornit la pas încet spre el, cu un aer amenințător. Odată ce am fost aproape lipită de el, am început să vorbesc încet și clar, pentru ca el să poată înțelege.
- Am suportat prezența ăleia aici și nu te-am omorât în somn pentru că m-ai lovit. Dar tu vrei să mă îmbraci pe mine în hainele târfei? Vrei să port ceea ce purta și ea când i-o trăgea cine știe ce boschetar? Cred că tu nu știi ce vorbești! Ești un cretin și nu ai habar cum să te porți cu o femeie. Dacă ar fi fost după mine până acum ai fi rămas fără moștenitori. Meriți să mori în chinuri pentru ceea ce faci acum. Meriți tot ce e mai rău în lumea asta, ești un monstru! Ești oribil, tu nu știi ce înseamnă bunătatea. Ești groaznic.
Părea bulversat. De parcă toate cuvintele care îmi ieșiseră din gură erau niște cuțite care îl loveau neîncetat. A închis ochii, părând că numără până la 10. Când i-a deschis, puteam vedea furia din ei.
- Știi ceva?! Mergi așa! Eu nu mă mai străduiesc să te conving, pentru că nu are rost. Ești încăpățânată precum un catâr, de parcă ai intenționa mereu să mă enervezi. Nu pricepi niciodată nimic. Haide.
