REBECCA
- Ah, Damon! , am țipat ușor. Mă gâdili!
Nu eram obișnuită cu sentimentul pe care mi-l ofereau săruturile sale umede pe gâtul meu. Mă gâdila și, în același timp, îmi oferea o senzație de gol în stomac. Mi-a dat tricoul jos, continuând să mă sărute blând până a ajuns la lobul urechii, pe care l-a mușcat. Mi-am dus mâinile spre cureaua sa, în timp ce el își pusese mâinile pe cupele sutienului meu, strângând ușor.
- Ce naiba se întâmplă aici?! , auzi vocea nervoasă a lui Elliot.
Damon s-a dat din fața mea și i-am văzut privirea sfredelitoare și plină de ură pe care ne-o arunca amândurora. Am tras repede tricoul pe mine, încercând să scap din cameră. Nu voiam să fiu prinsă într-un conflict între frați. Mă simțeam ca o târfă ieftină. Cum naiba am ajuns în halul ăsta? Nu îmi vine să cred. L-am ocolit pe bărbatul cu ochi albaștri și piept bine lucrat și am încercat să trec și pe lângă Elliot, dar nu mi-a ieșit. M-a prins strâns de braț, provocându-mi durere.
- Nu pot să cred, Rebecca.
- Hei, frățioare, spuse Damon cu dispreț în voce.
- Ieși! , țipă Elliot. Du-te dracu!
Damon s-a uitat spre mine, întrebându-mă din priviri ce vreau să facă. Am dat ușor din cap în semn că vreau să iasă din cameră. Nu era vina lui. Eu fugisem de acasă și ... eu mă comportasem ca una dintre curvele alea din Columbia. Nu trebuia să îl trag după mine în viața asta atât de complicată. Cât de egoistă am fost. S-a conformat cu dorința mea, luându-și tricoul și lăsându-mă singură cu soțul meu. Știam că nu plecase de tot, dar cel puțin nu mai era în raza sa vizuală.
- Rebecca, la naiba! Cum ai putut să îmi faci chestia asta?! , ridică el tonul. Datorită mie mama ta e bine acum! Drace! Te-am tratat ca pe o prințesă! Nu te-am obligat să te culci cu mine și nu îmi amintesc să te fi neglijat. Am plecat să muncesc, nu să mă distrez. Și apoi mă suna oamenii mei să aflu că tu ai plecat de acasă, ai trecut peste angajatul meu, apoi te-ai întors și îți faci de cap cu dobitocul ăsta! Cu propriul meu frate!
Nu am ridicat privirea din podea. Îmi era jenă să îl privesc după ceea ce am făcut. Avea dreptate. Avea dreptate în tot ce spunea.
- Argh, ești o târfă! , spuse, dându-mi o palmă.
O meritam. Lacrimile au început să curgă incontrolabil pe obrazul meu care mă ardea fără milă. Dar o meritam, la naiba. Meritam să mă urască.
- Mergi și îmbracă-te. Plecăm de aici și poți să îți iei adio de la tot ce a însemnat viața ta aici. Nu o să mai calci vreodată pe pământurile astea. Să nu îți iei haine.
Apoi a părăsit camera cu pași apăsați, lăsându-mă să mă înec în lacrimi amare.
DAMON .
- Frăţioare , frăţioare . Nu te-ai schimbat deloc . - zic râzând - Crezi că dacă o iei de lângă mine nu o s-o mai iubesc ?
- Eşti un nenorocit , Damon . Nu degeaba ţi-a pus mama numele ăsta .
Nu poate să o ia de lângă mine, nu acum când am învăţat să iubesc cu adevărat .
Urc sus şi o găsesc plângând în timp ce se îmbracă și își pune câteva machiaje și încărcătorul telefonului într-o gentuță mică.
- Te iubesc ! Să nu uiţi niciodată asta , da? - îi şoptesc şi aprobă cu o mişcare a capului -
O sărut şi dau să ies când aud..
- Şi eu te iubesc , Damon.. Nu o să te uit niciodată, promit..
O sărut încă odată , de data asta din suflet , şi plec în camera mea .
Pumnul meu făcu contact cu peretele de culoare maronie . Nu trebuia să o sărut. Nu trebuia să mă culc cu ea în casa asta. El e întotdeauna cu un pas înainte. Trebuia să știu că o să afle! La dracu! Trebuia să știu!
ELLIOT .
Se sărutau . Se sărutau și el era cu mâinile peste tot pe trupul ei fragil. . Fratele meu şi soţia mea . Nu credeam vreodată că voi fi atât de umilit . Şi începeam să o iubesc , jur .
Am tras-o brutal de mână, aruncând-o în mașină. Am vorbit cu Jake, pilotul meu personal, să pregătească avionul. Înainte i-am permis să treacă pe la mama ei să își ia adio, dar am urmărit-o îndeaproape să mă asigur că nu fuge. Nu m-am dezlipit o secundă de ea. Nu puteam permite să își bată încă o dată joc de mine. Va afla cine este Elliot Grey. A greșit când a încercat să mă joace în picioare.
Odată ajunși în avionul luxos, am instalat-o în scaunul de lângă al meu. Am ales să stea ea la fereastră pentru că o cred în stare să se arunce și din avion, numai să nu fie cu mine. Am fost prea fraier când i-am oferit inima mea pe tavă și tot ceea ce eram. Acum o să o învăț cum îmi plac mie lucrurile. O să îmi danseze exact cum o face fiecare târfă care trece prin patul meu. O să o fac să se simtă ieftină și folosită.
Coasta de Azur era locul potrivit pentru „ noi " . Nimeni nu o să ne găsească acolo. Nimeni nu știe că dețin proprietatea aceea acolo, nici măcar familia mea. Ea nu știe unde mergem, iar când vom ajunge acolo și va afla va fi prea târziu să anunțe pe cineva, căci nu va avea acces la niciun telefon. De acum încolo o voi avea doar pentru mine. Mă voi comporta cu ea așa cum o fac eu de obicei, nu voi mai juca un rol. Nu merită.
