Căsătorită cu fiul diavolului

Capitolul 16 "Numi spune tu mie soție."

  "Ah, cicatricile? S-au vindecat", a spus el trăgând pur și simplu halatul peste umeri.

"Este imposibil, ei nu se pot vindeca atât de repede și chiar dacă ar face, ar lăsa cicatrici", am spus încă încercând să înțeleg totul.

"Ei bine, s-au vindecat și nu au lăsat nicio cicatrice", a spus tot el.

"Acum, daca ma scuzi, tatal tău așteaptă, trebuie să plec"

Eram atat de confuza  în timp ce mergea spre baie.
Nu era posibil, îmi spunea tot creierul meu. După ce am făcut baie, m-am îmbrăcat și mi-am făcut părul cu ajutorul unor servitoare, am fost în drum spre sala de mese.

Lucian plecase deja ca să nu-l facă pe tatăl meu să aștepte.
Am deschis ușa spre sufragerie și am intrat înăuntru.

Tata stătea pe partea scurtă a mesei în timp ce mama și Lucian stăteau unul lângă celălalt, pe partea lungă a acesteia. Pe măsură ce mă apropiam, am observat că nimeni nu mănâncă și atmosfera era încordată.

Mâinile lui Lucian erau încleștate sub masă și expresia tatălui mi-a spus că este nemulțumită. Nici măcar nu au observat că am intrat în cameră.

Mama a fost prima care m-a observat, așa că s-a ridicat de pe scaun și a venit la mine.

"Dragă mi-a fost dor de tine atât de mult", a spus ea îmbrățișându-mă, dar a fost tăiată de tată.

"Teresa! Comportează-te frumos!"a spus el și mama s-a încordat și s-a dus înapoi pe scaunul ei.

Uram asta, nu puteau să acționeze niciodată ca părinți.

Tatălui meu ii plăcea să-și arate puterea și mama era prea speriată de el pentru a face orice voia.

"Hazel! Regina și cu mine trebuie să vorbim singuri cu tine", a spus el în timp ce el și mama s-au ridicat de pe scaunele lor și au început să meargă spre ușa care ducea în camera alăturată.
Am aruncat o privire spre Lucian, care încă stătea ca o statuie.

S-a ridicat în sus, iar expresia de pe chipul lui mi-a făcut inima să se înclește.

"Repede!" tatăl a spus cine a intrat deja în cameră.

M-am grăbit înăuntru și ușa s-a închis lăsându-l pe Lucian singur în sala de mese.
Ce s-a intamplat?
Ce i-a făcut lui Lucian?

Tata mers spre centrul camerei și s-a întors cu brațele încrucișate peste piept.

"Sotul tau imi cere ajutorul", a inceput cu o incruntare.

"Dar nu pot investi intr-un razboi pe care il voi pierde."

Nu-mi venea să cred urechile.
Știam că regatul a fost întotdeauna prioritatea lui, dar m-am gândit dacă copilul său este în pericol, cel puțin va ajuta puțin.

"Ce te face atât de sigur că vom pierde?" Am întrebat.

"Sotul tau nu are aliati din cauza zvonurilor despre el, astfel fratii sai sunt mai puternici acum", a explicat el.

"Deci nu ai de gand sa ajuti, chiar daca inseamna ca pot muri?"

Am început să devin nerăbdătoare.

"De aceea poți rămâne aici cu noi, dacă vrei?" spuse mama.

"Îmi spui să-mi părăsesc soțul?"

"Nu te poate proteja, nu ai nevoie de cineva care să nu te protejeze", a insistat tata.

Nu-mi vine să cred asta!
El a fost cel care m-a determinat să mă căsătoresc cu Lucian, deși știa despre reputația lui și fără să ia în considerare sentimentele mele doar pentru putere, iar acum îmi spunea să mă întorc.

"Nu mă poți arunca și sa mă duci înapoi ori de câte ori vrei" am scuipat.

"Hazel!"

A spus mama cu un avertisment.

"Fii atent! Nu poți vorbi cu regele tău așa", a strigat tatăl.

"Nu mai ești regele meu.
Ține minte că m-ai vândut într-un alt regat pentru putere" Am spus.

"Plec cu soțul meu acum. Dacă voi muri, bine, voi muri cu el.
Nu am fost niciodată tratat ca o persoană vie aici oricum "
Am spus.

Nu mi-am sfidat niciodată părinții. Nu știu unde am curajul din acest moment. Întorcându-mi spatele, am ieșit din cameră.

Lucian nu era nicăieri în sala de mese.

Unde a plecat?

"Se pare că soțul tău crede că este o idee bună să te lase aici", vocea tatălui meu venea din spate. Mi-am încleștat pumnii pentru a controla furia care se ridica în interiorul meu.

Cum putea Lucian să mă lase aici fără să mă întrebe dacă vreau să rămân?

Ignorându-l pe tatăl meu, am fugit din sufragerie prin săli, spre grădina principală.

Toată lumea mă privea în șoc, dar nu-mi păsa.

Am sperat doar că Lucian nu a plecat încă și a fost ușurat când l-am găsit afară cu oamenii lui.

Toată lumea era adunată cu caii lor, ceea ce însemna doar că plecau.
Lucian pleca fără mine.
Supărat am mers spre el.
Când m-a văzut, părea surprins, dar când și-a dat seama că sunt furioasa, s-a încruntat.

M-am apropiat și l-am dat o palma peste față. Am auzit niște gâdilări care veneau de la paznici și unii dintre ei se uitau șocați.

Lucian își trecu degetele prin păr, în timp ce se uita înapoi la mine.
Un zâmbet i-a rămas în față și am fost șocat de reacția lui.
Ar trebui să fie supărat că l-am pălmuit mai ales în fața tuturor, așa că de ce zâmbea?

"Care este motivul pentru care m-ai pălmuit soție?" a întrebat frecandu-și  obrazul ca și cum ar durea, deși eram sigur că nu l-a durut, oricum nu fizic.

"Numi spune tu mie soție."

"Dacă aș fi soția ta, nu ai fi decis să mă părăsești."

M-a privit confuz.

"Am crezut că tu ești cea care voia să rămână", a spus el.

"Și ce te face să crezi asta?"
Am întrebat.

Privirea lui s-a schimbat spre ceva din spatele meu și el și-a încleștat maxilarul. M-am uitat în spatele meu, tata stătea la intrare, arătând amuzat.
Era tata.
El i-a spus lui Lucian că vreau să rămân.

       

               Necorectat

Bunaa !!
Mulțumesc pentru comentariile frumoase pe care le-am primit la ultimul capitol. <3 <3.
Am decis sa o postezi astăzi pentru ca mai aveam puțin de completat la el, și poate postez tot in seara asta încă un capitol. 🤗
Dacă vă place acest capitol, nu uitați să comentați și să votați.❤️