Căsătorită cu fiul diavolului

Capitolul 27 Saruta-o.

           

             Furia a clocotit în el când a văzut chipul învinețit al lui Hazel.
Voia să se întoarcă și să-i ardă pe nenorociți din nou și să se bucure de țipetele lor de durere.

Fusese atât de speriat și îngrijorat când a descoperit că Hazel a ieșit în afara castelului. Dacă nu ar fi pus atât de mult parfum ca azi, el nu ar fi putut niciodată să-i urmărească parfumul și să o găsească.

Niciodată nu-și lăsase demonul să preia complet stăpânirea, dar a văzut-o pe Hazel rănită astăzi și i-a făcut viziunea roșie de furie.

Ar fi ars tot locul dacă Hazel nu ar fi fost acolo, dar era regretabil.
Regret pentru că îi arătase fiara care era, diavolul care era pentru Hazel. Nu și-a dorit ca ea să vadă acea parte a lui, dar acum a făcut-o și când își va reveni și își va aminti clar ce s-a întâmplat astăzi, i-ar fi frică de el pentru totdeauna.

Lăsându-o pe Hazel să doarmă, Lucian și-a îndreptat drumul spre porți, în timp ce își strânse pumnii pentru a-și înăbuși furia pe care o simțea.

Intrând în camera de gardă, gardienii i-au părăsit drumul când i-au simțit furia.

Oliver s-a întins pe pat în timp ce Lincoln îi îngrijea rănile.

"Alteța voastră."
spuse Lincoln ridicându-se imediat.

Oliver, pe de altă parte, se străduia din greu să se ridice, deoarece era grav rănit, dar Lucian nu simțea deloc empatie.

Furia era tot ce simțea în acest moment.
Furia că Oliver a riscat viața lui Hazel, ar fi trebuit să știe mai bine.

Oliver a căzut în genunchi în fața lui Lucian.

"Alteță, nicio scuză nu este suficientă pentru ceea ce am făcut. Merit să mor." spuse privind în jos.

Ky a intrat în cameră cu un pumnal în mână. Îi întinse pumnalul lui Lucian.

Lincoln stătea în colțul camerei încercând să păstreze o față dreaptă, dar Lucian putu să vadă un indiciu de frică în ochi, iar când luă pumnalul din mâinile lui Ky, auzi inima lui Lincoln bătând mai repede.

Oliver încă își ținea capul în jos, în timp ce sângele îi picura din răni pe podea.

Toată lumea aștepta ca Lucian să-l omoare pe Oliver.

Putea chiar să audă vocile celorlalți paznici în afara camerei.

Amândoi erau speriați și triști că prietenul lor va părăsi această lume foarte curând.

Lucian nu și-a ucis niciodată unul dintre oamenii săi înainte, dar nici nu s-a supărat atât de mult pe unul dintre ei.

Își aminti că Hazel fusese îngrijorată pentru Oliver și că spusese că Oliver este bine.

Dacă l-ar ucide acum, ce i-ar spune lui Hazel?

si ce ar crede despre el?

În plus, ar dispărea furia lui ucigând unul dintre oamenii săi?

Totuși, era supărat.

Furios că oliver pusese viața lui Hazel în pericol.

Furios din cauza durerii prin care a trebuit să treacă Hazel astăzi.

El știa că era ceva ce nu va putea uita și era furios pentru că îl văzuse pe adevăratul el astăzi.

Oliver și-a ridicat capul ușor confuz de motivul pentru care era încă în viață.

Umerii lui Lincoln căzură de uşurare.

Oliver îl privi surprins pentru o clipă.

"Alteța Voastră, vă rog să-i spuneți Alteței Sale că îmi pare foarte rău." A spus el arătând rușinat.

"Ar trebui să faci asta singur."

Vorbind despre Hazel, trebuia să se întoarcă înainte ca ea să se trezească.

Lăsându-l pe Oliver în urmă, a părăsit camera, dar Lincoln era chiar în spatele lui.

"Chiar credeai că îl voi omorî?"
Întrebă Lucian puțin iritat că până și Lincoln
credea că ar putea ucide pe cineva cu ușurință.

"Dacă nu ar fi vorba de Alteța, nu aș crede. "
El a raspuns.

Lincoln avea dreptate.

Lucian se gândise să-l omoare pe Oliver în drum spre aici, dar se liniştise şi îşi revenise în fire.

"Asigură-te că nimeni nu știe despre ce s-a întâmplat astăzi".
spuse Lucian.
Lincoln a dat din cap, dar a continuat să-l urmărească.

"Ce este?"
întrebă Lucian iritat.

"Alteța voastră... tatăl dumneavoastră, regele a murit".
el a spus.

Lucian se opri în loc.

"Îmi pare rău, Alteță. "

Da, sigur că era, dar Lucian nu a simțit nici un pic de durere.

A încercat să caute o emoție în interiorul lui, dar nu a simțit nimic.

"Altceva?"
întrebă el începând să meargă din nou.

"Nathaniel și Peter sunt în război unul cu celălalt. "

Frații săi cei mai mici.

Lucian știa că era Pierres.

Lucian își vedea deja planul. L-ar face pe fratele său să se omoare unul pe altul și când va rămâne singur să ia tronul.

"Altceva?"

"Nu, Alteța Voastră."

„Bine, acum nu mă mai urmări".
spuse Lucian.

Nu se putea gândi la toate informațiile pe care le cunoștea.

Singurul lucru la care se putea gândi acum era Hazel.

Când a ajuns în cameră, s-a bucurat că ea încă dormea.

Simțindu-se obosit, s-a întins lângă ea și i-a ascultat bătăile inimii și respirația.

L-a liniştit cumva.

A închis ochii și a decis să tragă un pui de somn.

Un parfum proaspăt de scorțișoară și miere l-a trezit, dar nu a deschis ochii.

Auzea bătăile inimii lui Hazel în apropiere.

Ea era foarte aproape de el, ridicându-se deasupra lui. Era curios să știe dacă l-ar atinge din nou în timp ce dormea, ca data trecută.
Ea se apleca și mai aproape acum și el s-a înțepenit imediat când și-a dat seama ce avea de gând să facă.

Saruta-o.

Nu!

Nu când a fost rănită.

Nu acum, când unii bărbați se forțaseră deja asupra ei, nu era sigur că nu avea să se forțeze și asupra ei.

Așteptând sărutul, îi simți doar degetele pe buzele lui. Ce făcea ea? Apoi auzi un mic gâfâit înainte ca ea să-și smulgă degetul.

Necorectat

Daca va place aceste capitole nu uitați sa comentați și sa votați. ❤️