Căsătorită cu fiul diavolului

Capitolul 1. "Ochii aurii"

Toată viața, ma pregătisem pentru aceasta zi. Stiam întotdeauna ca nu voi  putea alege cu cine sa ma căsătoresc pentru ca sunt prințesa și femeie. Nu am dreptul sa aleg. La naiba, nu am niciun drept. Opiniile și sentimentele mele nu contează pentru nimeni nici măcar pentru propria mea familie. De fapt, tatăl meu ma vede ca un instrument pentru a câștiga mai multă putere, pentru a crea o alianță cu Regatul Decresh-un regat foarte puternic- prin căsătoria mea cu unul dintre printii lor. ,,Pentru un print și o prințesa împărăția vine pe primul loc'' a spus tatăl.
,,Dorința te pentru ceva vine dupa''. Da, acest lucru este posibil pentru un print, dar nu pentru o prințesa. Daca un print sa căsătorit pentru o alianță și nu ia plăcut soția sa, s-ar putea căsători cu alta.

Pentru o prințesa povestea este diferită, ea nu poate face nimic, ci doar trebuie sa ii mulțumească soțului ei și să-l urmărească sa se căsătorească cu alte femei atunci când se plictisești de ea, am simțit ca sângele îmi fierbe, dar acum nu era momentul, sa lăsam toate gândurile rele in spatele meu, mam studiat in oglinda.

Menajerele mele petrecuseră ore întregi pregătindu-ma, făcându-ma sa par mai frumoasa decât sunt într-adevăr. Purtam o rochie albă și aurie, parul meu maro era frumos pieptănat cu coafuri aurii sub forma de flori și frunze. Machiajul a fost perfect, singura problema a fost bijuteriile. Dar mam simțit prost stomacul refuzând sa plec, oricât de greu am încercat sa ma calmez.

"Doamna nu va place rochia?"
Întreabă Lidya. Lidya și Ylva, cele doua servitoare personale ale mele, au avut grija de mine de când eram o fetița.
Au fost singurele cu care am putut vorbi. Mi-ar lipsi odată ce am sa plec.

"Nu-mi place. Este frumos."
Am încercat sa zâmbesc, dar nu am putut. Lidya mi-a putut vedea frica de pe fata mea.

"Totul va fi in regula."
Mi-a spus ea.

" Nu asculta zvonurile, nu sunt altceva decât asta. Poate ca soțul tău este un bărbat drăguț."
A spus ea, încercând sa sune pozitiv, dar am putut auzi îndoiala in vocea ei.
Nu ca am crezut zvonurile, dar m-au afectat.

Nu mam speriat, pentru ca oamenii au spus ca el este fiul diavolului, ei nu au putut vorbi literamentele, probabil se refereau la personalitatea lui, ca poate era mincinos, tâmplător, ucigaș, manipulator, ca el era doar rău pur și asta ma speriat.

Usa mi-a intrerupt gândurile și apoi a intrat o doamna de curte.

"Doamna mea, este timpul."
A informat ea.

Am coborât la etaj cu grija sa nu cad sau sa ma pocnesc, dar a fost greu cu rochia lunga și bijuteriile grele. Am fost ușurata când au mai rămas doar câțiva pași, dar tocmai atunci mi-am pășit rochia și mam împiedicat, aproape căzând înainte ca un brat puternic sa îmi vina in jurul taliei și sa ma țină sus. Indreptadu-ma, am ridicat privirea pentru a vedea cine este. Cine a îndrăznit sa atingă o astfel de printesa?
Nu ca ma deranjat, eram doar curioasa. Uitându-ma in sus, ochii mei au întâlnit o pereche de ochi de aur. Nu. Nu sunt aurii. Erau culoarea flăcărilor sau al lavelor dintr-un vulcan.
Niciodată nu mai văzusem ochi ca aceștia.

"Sunteți bine, doamna mea?"
Spuse bărbatul din fata mea, încruntandu-se.
Daca aveam noduri in stomac înainte, as avea fluturi in timp ce îl priveam in ochi. Cine era acest om? Nu-l văzusem niciodată.

Era înalt, cu un umăr larg și cu un par gros de corb negru. Ai putea spune din hainele sale ca este vorba de o regalitate. Ar purtea fi el unul dintre regalitatea care a venit sa participe la nunta mea?