Căsătorită cu fiul diavolului

Capitolul 24 "Da, ar trebui să-l opresc. "

   Așezată în fața oglinzii, o servitoare mi-a pieptănat părul.

"Părul tău este atât de frumos."
A zâmbit ea.

Da, dar din păcate nu eram blondă și soțului meu părea să-i placă blondele.

"Mulțumesc."
I-am zâmbit înapoi.

"Doamna mea, vreti rochia aceasta sau aceasta?"
A spus ea ridicând două rochii diferite odată ce a terminat cu părul meu.

"Niciuna dintre ele. Alege-mi o rochie cu adevărat frumoasă."
Am comandat.

L-aș face pe Lucian să regrete ceea ce a făcut. L-aș face nedormit așa cum m-a făcut pe mine.

Chiar am vrut sa-l fac sa planga pentru ca desi nu am vrut sa recunosc in fata mea, am plans putin aseara.

Oh, cât de mult aveam nevoie de Lydia și Ylva acum.

Camerista mi-a ales o rochie de culoarea piersicii care se potrivea perfect cu culoarea părului și a pielii.

Mi-am pus niște vopsea pe buze și niște parfum, apoi mi-am lăsat părul jos în timp ce mă priveam în oglindă.

Acum vei dori o bucată din asta, dar nu o vei primi.

În cele din urmă, mi-am pus pantofii și am ieșit din cameră. Pe măsură ce treceam prin holul lung, am început să-mi pierd încrederea. Dacă n-ar fi vrut nici măcar o bucată din mine? Ar putea oricând să obțină o bucată din altă femeie.

Eu aș fi mereu cea care va pierde.

Acestea au fost momentele în care uram să fiu femeie.

Când m-am apropiat de sufragerie, inima îmi bătea atât de tare în piept.

Știam că Lucian mă aștepta acolo și eram și furioasa și nervoasa, poate mai supărată decât nervoasa.

Am deschis încet ușa și am intrat înăuntru. Lucian stătea la masă și s-a uitat fix la mine când am intrat în cameră.

Am uitat să respir pentru o clipă când ochii lui i-au întâlnit pe ai mei, dar mi-am amintit repede cât de supărată și rănită eram.

Am încercat să-mi suprim furia, era important să mă controlez dacă voiam să câștig acest război.

"Nu vrei să te aşezi?"
întrebă el făcând semn spre scaunul de lângă el.

Fără să spun nimic, m-am îndreptat spre masă și am coborât în ​​timp ce evităm să-i întâlnesc privirea.

"Ai dormit bine?
El a intrebat.

Bineînțeles că nu, dar sunt sigur că ai făcut-o tu.

"Da, Alteţă."
am spus pe un ton plat.

S-a uitat la mine surprins.

"Nu vrei să mă întrebi? "

"Ați dormit bine, Înălțimea Voastră? "
am întrebat folosind din nou același ton.

El a chicotit.

"Nu la asta mam referit.
Nu vrei să întrebi de ce n-am venit deloc aseară?"

"Nu am niciun drept să întreb, Înălțimea Voastră. "

S-a încruntat și s-a uitat la mine confuz.

"Hazel?"
spuse el cu o voce fermă, dar blândă, care mi-a dat fiori pe șira spinării.

Am rezistat impulsului de a ridica privirea și de a-i întâlni privirea.