Niciodată întuneric

Capitolul 9

 ━━━━━━━━┛ ✠ ┗━━━━━━━━

        Două femei au furat duba unei firme de pompe funebre, în care se afla cadavrul unui bărbat.

        E prima știre când deschid pagina de anunțuri.

        Mă apropii de monitor, să fiu sigură că văd bine ceea ce tocmai am citit.

        Cum Doamne iartă-mă e posibilă una ca asta?

        Șoferul a uitat să închidă mașina, cât timp aștepta la coadă să își cumpere hot-dog.

        E de necrezut ce se întâmplă.

        În ce lume trăim?

        Derulez în josul paginii, la rubrica de comentarii, unde, printre afirmații de bun simț, există și oameni care ceartă șoferul și felicită femeile pentru istețime.

        Mi se întoarce stomacul pe dos.

        Atât de bolnavi am ajuns?

        Dintr-o neatenție, șoferul își va pierde slujba. E firesc să plătească pentru greșeală, toți ne asumăm consecințele propriilor fapte. Dar de ce nimeni nu se gândește la bărbatul mort dinăuntru? La familia lui, care sigur e disperată, neștiind ce s-a întâmplat și unde să îl găsească? E peste capacitatea mea de înțelegere cum unora li se pare hilară situația.

        Hahaha. Bravo fetelor! Așa merită prostul ăla.

        Îmi clocotește sângele în vene. Imediat pocnește și artera aortă.

        Mi-am jurat că niciodată nu o să mă mai cert cu necunoscuți pe internet, oricât de aberante, răutăcioase și execrabile le-ar fi comentariile. Și am reușit să respect jurământul. Până acum.

        Nu mă pot abține. Încep să tastez.

        Dacă era corpul lui taică-tu cel furat, ți se mai părea amuzant, deșteptule?

        Sătulă până peste cap și cu nervii întinși la maximum, închid pagina.

        Săptămâna asta a început cum nu se poate mai bine.

        Mai sunt două ore până plec acasă. Timpul trece îngrozitor de lent fără tovarășul meu de joacă. Anthony și-a luat concediu astăzi, mi-a spus Grayson când ne-am întâlnit la bucătărie de dimineață. Nu a intrat în amănunte, nici eu nu le-am cerut.

        Prima oară m-am bucurat că va fi o zi liniștită și relaxantă, fix genul de zi de luni de care am nevoie.

        Și e o zi liniștită și relaxantă. Deși nu credeam că voi spune asta vreodată, mă plictisesc teribil fără Anthony.

        De fiecare dată când arunc o privire la ceas – convinsă că s-a scurs o eternitate –, constat că abia a trecut un minut sau poate două.

        Am terminat prea repede ce aveam de făcut. Sunt nevoită să îndur o plictiseală cruntă și apăsătoare, așa se explică de ce am frunzărit paginile de știri până mai înainte.

        După ce îmi fac curat în dulap, merg la baie, fac un ceai și mă întorc cu încetinitorul, ceasul arată că totul a durat patruzeci de minute.

        Nici pe Erika și Tiffany nu le-am văzut astăzi...

        Deschid e-mailul. Încep să redactez un raport pentru Anthony, cu ce am făcut astăzi și ce s-a discutat la ședința de dimineață. Sunt o colegă de treabă, care îl ține la curent cu ce se petrece în absența sa. Atâta tot.