Niciodată întuneric

Capitolul 20

━━━━━━━━┛ ✠ ┗━━━━━━━━

        Reușim să ajungem din nou o la distanță relativ decentă de Garrett, despărțiți de două autoturisme. E prima oară când nu folosim mașina lui Francesco. Mă simt expusă, deși port pălărie cu borul tras în jos, spre ochi. Nutresc speranța că Garrett are destui oameni în subordine cu care să-și bată capul, nu a mai stat să memoreze mașina lui Anthony. Poate doar mă hrănesc cu iluzii false.

        Contrar așteptărilor noastre, nu o ia pe ruta binecunoscută a apartamentului, ci spre casa la care a lăsat pungile cu haine. Ne continuăm drumul către țintă în tăcere, urmărind mașina ce se deplasează cu viteză în fața noastră.

        În fața casei așteaptă o femeie brunetă, cu picioare lungi și suple, îmbrăcată într-o rochie ce îi încadrează silueta de tip clepsidră. Se apleacă din mijloc petru a ridica un geamantan roșu de pe jos. Mă cuprinde un sentiment de déjà-vu. Am mai văzut-o undeva.

        Garrett semnalizează și virează la stânga, intrând pe aleea cimentată dinspre garaj. Ea înhață mânerul geamantanului, trăgându-l spre portbagaj cu un rânjet imens.

        Mă străduiesc să alung dezamăgirea care-mi dă târcoale, când Anthony trece de casă, lăsându-mă să privesc pe geamul din spate cum Garrett coboară să-i dea o mână de ajutor. Nu avem unde parca, nu fără a fi văzuți.

        Oprește la mica intersecție, aruncând priviri furișe în toate părțile, apoi virează la dreapta, în perimetrul indicatorului care indică parcarea permisă. Scoate telefonul din suport și începe să butoneze nerăbdător tastele.

        Nu apuc să deslușesc ce face, căci mașina lui Garrett gonește pe strada din fața noastră. O alta țâșnește imediat în spatele ei, scoțând un hârâit scurt. Samantha.

        Până ambalează Anthony motorul, norocul ne surâde, iar un automobil cu gabarit mare virează în aceeași direcție, acoperindu-ne.

        Neliniști convulsive pun stăpânire pe mine, de îndată ce-mi dau seama că fata brunetă este cea cu care Garrett a dansat vulgar la petrecere. Nu i-am remarcat culoarea ochilor, însă părul e brunet. Ca al lui Jenny. Ca al lui Kim.

        Nu am observat-o pe Samantha plecând din parcare, eram preocupați cu Garrett. Fierea începe să-mi ardă cerul gurii, semănând un nod de teroare, ce-mi face vocea să sune gâjâit.

        — Dacă Samantha ne-a văzut?

        Anthony își trece agitat o mână prin păr.

        — Garrett nu a stat mai mult de cinci minute oprit. Samantha a fost în spatele nostru!

        — M-am uitat mereu în oglinda retrovizoare, nu a fost în spatele nostru, mă liniștește el.

        Panica mi se dizolvă după ce ajungem, într-un final, la aeroport, iar Garrett o ajută pe fata brunetă să coboare din mașină. Îi prinde mâna, fără bruschețe, iar ea, ridicată pe vârfuri, îl sărută pe obraz.

        — Nu pare că e agresată, murmur, voind ca rostind cu voce tare afirmația, ea să devină un adevăr.

        — Cea mai mare durere se ascunde în spatele unui zâmbet.

        Cuvintele lui sunt ecoul sentimentelor ce mă invadează de prea mult timp...

***