Niciodată întuneric

Capitolul 27

Știu că pentru voi nu e mare diferență, daaar... de aici începe cel de-al doilea volum.

Lectură plăcută!

━━━━━━━━┛ ✠ ┗━━━━━━━━

        Simt cum un val de apă rece mi se izbește violent de față și se prelinge de-a lungul tâmplelor ce pulsează dureros. Instinctiv, duc palmele în dreptul ochilor și înlătur umezeala înainte să se strecoare printre gene.

        Deschid ochii buimacă, iar primul lucru pe care îl văd e o mână bărbătească. Așază o cană albastră pe ciment.

        Clipesc des, ca imaginea să devină mai clară, când silueta se rotește către mine și se apleacă pe vine, să ajungem la același nivel.

        Anthony.

        — Ce s-a...

        Cuvintele mi se rătăcesc printre corzile vocale.

        — Ai leșinat, răspunde Anthony.

        Îmi explodează capul.

        Continui să-mi frec ochii cu podul palmelor. Degeaba. Senzația de corp străin nu dispare.

        — Cum te simți?

        Ca naiba.

        — Grayson..., articulez cu greu într-un final.

        Anthony îmi dezlipește câteva șuvițe ude de pe frunte și le dă pe spate.

        — A plecat înainte să ajungă poliția.

        Vocea lui, deși stinsă, îmi provoacă un alt șir de pulsații în tâmple.

        Nu așa trebuia să se întâmple.

        E numai vina mea.

        — Eu... am leșinat? Cum...?

        Se apleacă spre mine și îmi cuprinde genunchii în palmele sale aspre. Nu îmi dau seama că tremur până nu mă uit în jos, la degetele lui care-mi masează cu grijă pielea, încercând să mă liniștească.

        — După ce Jasmine ți l-a arătat pe Grayson, ai leșinat. Te-am prins cât de repede am putut. Nu te-ai lovit, nu-i așa?

        Scutur din cap.

        — Cine mai e și Jasmine?

        — Doamna de la curățenie, mă lămurește Anthony.

        Pare-se că am stat ceva timp inconștientă de au apucat să vorbească, fiindcă Jasmine nu mai e aici acum.

        — L-ai sunat pe Ricky? Trebuie să vorbim cu Ricky.

        Tocmai astăzi are zi liberă.

        O nenorocire nu vine niciodată singură. Mereu își aduce prietenii. Și are doar prieteni nesuferiți.

        Dau să mă ridic pe picioarele mele instabile, dar Anthony mă oprește. Cuta dintre sprâncenele lui mă nemulțumește. Nu-mi place să-l văd îngrijorat. Mai ales dacă eu reprezint motivul acelei îngrijorări.

        — Nu l-am sunat încă. Am încercat să am grijă de tine, să te trezești. Acum, stai jos și nu mai încerca să te ridici până îți revii, mă apostrofează.