Niciodată întuneric

Capitolul 22

NOTĂ 30 iulie 2022: Hello! Știu că am dispărut de aici în ultimele luni, dar m-am gândit să repostez capitolele pe care le aveam deja scrise, în caz că mai vrea cineva să le citească. Sunt într-un blocaj din care nu reușesc să ies când vine vorba de cartea aceasta și am încercat să las timpul să treacă și să nu forțez lucrurile. Sper că sunteți bine. Și lectură plăcută dacă mai e cineva pe aici! Mi-e dor de voi. 🖤

━━━━━━━━┛ ✠ ┗━━━━━━━━

        Stăm pe canapeaua în formă de U din living, cu câte o agendă în mână și notăm ce am descoperit până în prezent despre Garrett și amica lui, Samantha.

        M-am schimbat într-un tricou și o pereche de pantaloni trei sferturi de-ai lui Anthony, care îmi trec lejer de genunchi și riscă să pice de pe mine, deși le-am strâns bine șnurul. Am transpirat, iar hainele mi se lipiseră de piele. Un duș și haine curate au făcut minuni.

        — Asta-i tot? îl întreb cu tristețe pe Anthony, după ce îmi citește ce a scris.

        — Ne scapă ceva. Poate nu privim problema cum ar trebui.

        Își ține cotul rezemat de o spetează laterală, iar cu buricele degetelor începe să-și maseze fruntea. Ne străduim să aflăm unde greșim. E o hibă undeva, în felul în care abordăm situația – stângaci, fără resurse și cunoștințe solide. Însă dăm tot ce putem pentru a o scoate la capăt.

        În cărțile polițiste ale mamei, sunt anchetatori, detectivi ori criminaliști, care s-au mai confruntat cu astfel de cazuri în trecut. Au studii în domeniu, tipare pe care le urmăresc. Văd dovezi unde nu te-ai gândi că există.

        Eu cu Anthony, pe de altă parte, facem ce ne spune intuiția că ar trebui să facem. Ce am citit sau văzut prin filme. Nu a apucat să se pregătească pentru o carieră în poliție, moartea lui Jenny a venit chiar înainte de a da admiterea la academie, iar planurile s-au schimbat la o sută optzeci de grade.

        Ricky ne ajută atât cât poate. E un paznic bun, își face treaba cu sârguinciozitate, însă nu are abilitățile necesare unui detectiv. Așa cum nici noi nu le avem.

        Suntem doar o jumătate de mână de oameni și facem tot ce știm pentru a descoperi adevărul. Doar că nu e suficient.

        — Francesco o va urmări pe Samantha, după ce întoarce din New York, mă anunță Anthony. Poate avem mai mult noroc cu ea.

        Nu am plăcut-o niciodată pe Samantha. Nu mi-a făcut nimic personal, dimpotrivă. Schimbăm cuvinte politicoase, de complezență, ori de câte ori ne întâlnim prin firmă. Nu pot spune un motiv pentru care nu o plac. Se întâmplă să întâlnești unii oameni și să îți fie antipatici, fără un motiv întemeiat. Se mai adaugă o presimțire teribil de proastă. În ce fel de joc bolnav e implicată împreună cu Garrett?

        — Ar trebui să cerem ajutorul cuiva experimentat, îi zic.

        Anthony se schimonosește la auzul sugestiei mele.

        — Francesco a spus deja că nu se implică mai mult. Nu vrea să își pună în pericol meseria.

        Poate ar trebui să tac. Sigur ar trebui să tac. Totuși, nu mai avem alte soluții. Unele orgolii ar trebui uitate, aduc numai probleme.

        Îmi trag, temătoare, genunchii la piept și îi inconjor cu brațele.

        — Mă gândeam la tatăl tău. Ai spus că și el e polițist.