Niciodată întuneric

Capitolul 26

━━━━━━━━┛ ✠ ┗━━━━━━━━

        Migrenele ar trebui să poarte numele lui Anthony. La fel ca toate întrebările derutante care-mi roiesc prin minte fără a primi un răspuns.

        — Cred că asta e tot, îi spun după ce verific pentru ultima oară vechiul meu birou, asigurându-mă că nu rămâne nimic din ce-mi aparține.

        El încuviințează slab din cap și privește absent peste umărul meu, evitându-mi cu tot dinadinsul ochii. Mi-i cobor și eu spre adidașii lui negri, dar senzația de stinghereală nu dispare. Am palmele umede, iar pe șira spinării mi se preling broboane de sudoare, cu toate că aerul condiționat e pornit.

        Îmi vine să plâng când mă uit la el.

        Vreau să dau timpul înapoi și să opresc sărutul ăla nenorocit care nu a făcut altceva decât să ne îndepărteze. Privirea lui goală mă străpunge în cel mai nemilos mod cu putință.

        Nu înțeleg deloc ce se întâmplă cu mine.

        Cu el.

        Cu noi.

        Strâng pumnii cu toată forța, abținându-mă din a-i deschide gura cu forța și a-l obliga să vorbească. Să-mi spună ce mama naibii s-a întâmplat.

        Era mai simplu când credeam că ne urâm unul pe celălalt. Fiindcă nu aveam nicio așteptare de la el. Nu puteam simți dezamăgirea cruntă care mi se împletește acum cu fibrele, devenind parte din mine.

       — Atunci... ne auzim curând? întreb cu inima strânsă-n ghem.

        Ce s-a întâmplat?

        Vorbește cu mine!

        — Îhm.

        Cu bărbia tremurând și pumnii încleștați, plec înainte ca situația să devină mai rușinoasă. După ce ne-am sărutat sâmbătă seară, lucrurile au cam luat-o razna între noi. Ieri am plecat dis-de-dimineață înapoi în Silicon Valley, după ce vecinul lui Anthony, care locuiește deasupra, l-a sunat panicat să-i explice că nu e vina lui pentru țeava spartă. Dezastrul din apartament nu a fost la fel de mare pe cât ne-am așteptat, dar a fost suficient să ne dea peste cap.

        Nu am apucat să vorbim despre ce s-a întâmplat sâmbătă seară. După ce am terminat de curățat, l-a sunat Francesco și l-a rugat s-o ducă pe iubita lui însărcinată la o întâlnire cu un agent imobiliar. Din câte am înțeles, caută un loc mai rezervat în care să se mute după nașterea copilului.

        Azi nu a venit să mă ia de la cămin, pentru că nu a auzit alarma și s-a trezit târziu, timp în care eu am mers pe jos la firmă. Aș vrea să-l cred, însă nu pot. Sunt convinsă că e o minciună scornită pentru a mă evita.

        Și nu înțeleg ce s-a întâmplat, dar nici nu vreau să cer explicații, când îl văd atât de rece și indiferent. Am pierdut numărul orelor petrecute căutând răspunsuri de una singură. De fiecare dată când încerc să mă conving că doar ne jucam rolul de iubiți, inima mea se încăpățânează să-mi aducă aminte că eram singuri. Și era noapte. Nu ar fi avut cine să ne vadă sărutându-ne. În plus, când Carlos a ieșit să fumeze, noi ne-am oprit. Dacă ar fi fost un sărut fals, de ochii lumii, nu ar fi trebuit să ne sărutăm în văzul tuturor?

        Creierul meu se va scurtcircuita în curând.

       M-a ajutat să-mi strâng lucrurile și să le mut în noul birou, dar totul a fost... nu știu. Nu m-am mai simțit niciodată așa incomod în prezența lui, nici măcar când îmi scotea peri albi.