Cincizeci De Umbre Mai Târziu

Capitolul 1- part 1

Da, în sfârșit! Vacanța de vară. Momentul pe care îl așteptam nerăbdător de atâta timp. Școala a fost destul de grea, dar mulțumesc cerurilor că am ieșit cu viață. Acum e timpul pentru o vacanță relaxantă.

"Ne mai vedem, Ted!" Un prieten strigă după mine în timp ce mă îndrept către scări. Mă întorc făcându-i cu mâna cu un rânjet. Observ cu colțul ochiului un grup de fete chicotind. Iar o luăm de la capăt. "Ted, o să ne fie dor de tine vara asta." O fată își răsucește părul între degete și se uită la mine. De ce disprețuiesc părul blond? Forțez un zâmbet. "Și mie o să îmi fie dor de voi, fetelor." Și exact la timp. Iată și fețele lor amețite. Pe bune! Sunt doar în al doilea an! Mă întorc ignorându-le reacțiile și o iau în jos pe scări. Sunt copii peste tot. Vorbesc între ei despre planurile lor pentru vară. Unii dintre ei se îndreaptă spre plăjile californiene, alții se duc în insulele Hawaii. Mare chestie. Eu stau acasă cu mama și cu sora mea mai mică. Aici și vreau să fiu. În timp ce mă îndrept spre ieșire pierdut în gânduri, simt ochi care se uită insistent la mine. Doamne, pe bune? Mă uit în jurul meu și-da!- fete care observă fiecare pas pe care îl fac. Nu mă înțelege greșit, atenția e bună din când în când, dar mai dă-mi o pauză! Genele mele sunt un blestem. Ăsta este adevărul

"Steele!" Oh, la naiba! E Kurt. Idiotul care încearcă mereu să concureze cu mine. Fir-ar, nu am timp pentru asta! "Hey, Kurt. Ascultă, nu prea am chef de orice provocare stupidă ai în minte, deci, ce zici de o reprogramare?"

"Oh, deci crezi ca e un fel de provocare? Melissa s-a despărțit de mine!" Oh, pentru numele lui Dumnezeu. Melissa Janson, fata care stătea cu ochii pe mine în Trig. "Aw, cineva are nevoie de o îmbrățișare?" Spațiul dintre noi începe să se reducă, probabil pentru că în jurul nostru se forma un grup, și cred că o să încep să plâng. Vreau doar să dorm, fir-ar!

Ajung acasă, cu tot corpul durându-mă. Îmi arunc bicicleta pe verandă și mă gândesc la niște scuze bune pentru vânătăile și hainele mele rupte. "Da, mulțumesc, directore Whtiman... desigur... înțeleg... și dumneavoastră." Oh, rahat, rahat, rahat! Deschid cu precauție ușa și o văd pe mama, oftând dezamăgită și frecându-și fruntea. Părul ei șaten îi cade pe spate. E foarte lung. Oare când s-a tuns ultima oară? Alung din minte această întrebare fără sens atunci când ea își flutură degetul în direcția mea- e o mamă tare nervoasă. "Theodore Raymond Steele..." Mi-a folosit întreg numele- no bueno. "La ce pământul verde al lui Dumnezeu te gândeai când ți-ai bătut colegul?" Pare dezgustată, și pot să văd în expresia feței sale că își amintește ceva, și cred că știu ce. "Autoapărare?" Ridic din umeri. "Autoapărarea nu este un nas rupt și un umăr dislocat, Ted!" Whoa. Am făcut asta? Oups. "Mamă, îmi pare rău, okay? Nu am vrut. El a început și m-a provocat. Lupta asta nu era în agenda mea, jur." Îmi plimb degetele prin păr și tresar. Am un cucui.

Fața ei se calmează și oftează din nou. "Ei bine, te-ai ales cu încă trei zile de vacanță în plus pentru că ești suspendat. Și 10 ore de detenție. Oh, și ești pedepsit." Ei bine, asta nu e așa rău. "Și pedepsit nu înseamnă încuiat în camera ta, tinere. Plec din oraș și tu vii cu mine." Ce? Nu. Urăsc să călătoresc. "Dar, cum rămâne cu Phoebe?"

"Phoebe va sta cu bunicul. Nu îți face griji în privința ei." Aw, crud. Asta e perfect. Nici măcar nu se apropie de ce plănuisem pentru astăzi. Să dorm până săptămâna următoare. "Bine." Expir înfrânt. "Unde mergem?" Merg leneș către canapea și mă arunc orizontal pe ea, deci stau perfect confortabil. Mama își strânge buzele. Nu se uită în ochii mei. Nu! Oh, nu! "Seattle." Respir. Merge către sufragerie, ignorându-mi presupunerea corectă. "Mamă! Seattle? Vorbești serios?" Mă ridic imediat în picioare și ignor durerea ascuțită din genunchi. "Nu merg și nici nu te las pe tine să mergi." Îmi adun curajul și îi vorbesc răspicat. Sincer, niciodată nu pot. Chicotește în derâdere și își încrucișează brațele. "Mergem," subliniază ea, "fie că îți place, fie că nu."