Cincizeci De Umbre Mai Târziu

Capitolul 5

        ”Să mergem!” Sophie se ridică rapid să mă trage departe din scenă, înainte ca îndrăgostiții să ne vadă spionând. Ne întoarcem la locul de unde am plecat, iar ea râde în hohote. Încă sunt confuz după ceea ce am văzut. Asta da schimbare! ”Nu-i așa că este atât de frumos? După atâția ani, ei încă se mai iubesc. Oh, au fost făcuți unul pentru altul.” Oftează ea zgomotos, cu mâinile puse pe o parte a feței. ”Eu... încă nu știu ce să cred despre asta.” Oftez o idee mai puțin exagerat decât ea. ”Dacă încep să se întâlnească din nou? Dacă se recăsătoresc? Dacă mai fac încă un copil?”

        ”Nu!” Exclam eu. ”Doi sunt de ajuns!” Ea se uită întrebător la mine. ”Doi? Vrei să zici că Ana a avut relații cu alți bărbați...?” Pare extrem de dezamăgită. ”Nu. Doamne, nu. Tatăl meu este și tatăl lui Phoebe.” Ea suspină adânc. ”O fiică! Christian mereu și-a dorit o fiică! Pe nume Phoebe!” Ridic o sprânceană și scutur din cap. ”Glumești.”

        ”Ted, Christian e nașul meu. Îl știu ca pe podul palmei. Când Ana încă mai era prin peisaj, a spus că dacă or să aibă vreo dată o fată, ar numi-o Phoebe. Sincer.” Mă gândesc câteva clipe la ce a spus. ”Sper că e o fată. Mereu și-a dorit o fată.” Aud un ecou al vocii mamei în cap. De asta a mers la birou. Pentru a-i da marea veste personal. Rahat. Starea de spirut mi se prăbușește puțin și mă sprijin în coate pe balustradă. Sandalele lui Sophie se aud îndreptându-se spre mine și îi simt mâna pe antebrațul meu. ”Ești bine, Ted?” Spune ea cu o voce joasă. Scutur din cap. ”Nu știu. Mă bucur că este în viața mea acum, dar în ultima vreme mă gândesc la cât de mult mi-a lipsit.” Mă întroc să mă uit la ea și are un zâmbet minunat întipărit pe față. Îmi taie răsuflarea. ”Așa...” Mă încurajează să continui. ”Dar știi, uneori mă gândesc la iadul prin care a trecut mama din cauza lui. Cât de mult a suferit, cât de mult a plâns, grija de a crește doi copii singură... să se uite la fiul ei și să vadă reflexia tatei, în fiecare zi timp de aproape un deceniu...” Îmi las capul în jos și îmi închid ochii, derulând scena din camera ei în dimineața de dinainte de a apărea tata. ”Hei,” Sophie își întinde mâna și îmi apucă bărbia cu vârful degetelor. Simt fiori pe piele la atingerea ei. ”Știu, trebuie să vă fi fost greu. Dar lucrurile pentru Christian nu au fost tocmai roz. Era înspăimântător când Ana l-a părăsit. Îmi aduc aminte că tata a trebui să ne cazeze pe mine și pe Gail într-un hotel pentru că Christian avea  crize. Arunca scaune, spărgea geamuri, plângea în hohote, strigând din adâncul plămânilor: Asta este pedeapsă? Pentru că îmi place, Elena, îmi place la nebunie!”

        Elena, sună cunoscut. Stai puțin. Ea e femeia cu care tata s-a culcat. Am fiori pe șina spinării. De ce ar striga ceva atât de masochist? ”Ceea ce încerc să spun este că Christian chiar a suferit pentru greșeala lui. Oricare ar fi fost. Sincer, nu aș vrea să știu niciodată de ce natură e greșeala lui.” Se cutremură exagerat, iar eu trebuie să îmi abțin impulsul de a râde. ”Dar serios acum. Dă-i o șansă bătrânului tău. Dă-i o șansă să îți arate că are ce trebuie pentru a-ți fi tată.” Mă lovește ușor cu pumnul în antebraț. Îmi împreunez buzele și mă uit în jos la valurile care se sparg pe lângă The Grace. ”Pe pariu că mama ta deja l-a iertat!” Mă tachinează ea și împinge, iar eu nu mă pot abține să nu zâmbesc. ”Haideeee.” Îmi scutură brațul violent. ”Bine, bine!” Țip, iar ea chicotește. Chicotitul ei e frumos. Ea e frumoasă. ”Și mie mi-a fost dor de tine Sophie, atât de mult.” Spun pe un ton tandru și în sfârșit, în sfârșit! Roșește! Trăsăturile mele își fac efectul în sfârșit! ”Haide, vreau să o cunoști pe sora mea. O să o iubești imediat!” Și acum e rândul meu. O apuc de mâini și o conduc spre puntea superioară.

        Sophie o întâlnește pe Phoebe și sunt fascinate una de cealaltă. Phoebe îi spune lui Sophie că numele ei înseamnă înțelepciune și nu i-ar fi putut face o descriere mai perfectă. După aceea, auzim agitație sub noi. Unchiul Elliot a aruncat ancora și ne îndreptăm cu toții la parter. Când ne apropiem, pot să aud ce spun. ”Dragă, nu îmi vine să cred că ești aici!”