Cincizeci De Umbre Mai Târziu

Capitolul 3- Part 2

        Nu știu cât timp a trecut, dar încă sunt în brațele lui. Am ochii umflați de la atâta plâns. Nu cred că am mai plâns vreodată atâta. El Își plmbă degetele prin părul meu. Mama obișnuia să facă asta des. Cred că așa îi făcea și lui acum ceva timp. ”Ted?” Mă cheamă el. Nu îi răspund, dar sunt numai urechi. ”Ai vreo amintire de când erai mai mic?”

        ”Pajiștea.” Răspund eu rapid. Îmi dă drumul și mă așez în capul oaselor. Se uită la mine cu sprâncenele ridicate. ”Pajiștea?”

        ”Da, pajiștea. O visez în continuu. Îmi mai aduc aminte și de un trenuleț de jucărie.”

        ”Eu l-am construi pe acela.” Spune și zâmbește mândru. Nu prea arată ca un om preocupat cu chestii de genul acesta. ”Ce altceva?” Pare entuziasmat. Stau să mă gândesc câteva secunde. ”Îți plăcea să îmi citești. Lorax-ul. Credeam că e amuzant cum îți schimbai vocea câbd citeai.” Zâmbesc cu jumătate de gură. Încă stă jos, cu un picior pe pat și cu celălalt pe podea. ”Eu sunt Lorax-ul, vorbesc pentru copaci. Spun cu o voce exagerat de joasă. Amândoi începem să râdem. ”Mda.” Apoi se lasă liniște. Probabil se gândește și la alte întrebări. ”Școala, cum e școala?” Spune el cu interes. Aveam dreptate.” ”E foarte bine. Iau note bune, am prieteni, am admiratoare.” Ridică dintr-o sprânceană, amuzat. ”Admiratoare zici?”

        ”Asta nu-i nimic. Toți îmi spun că sunt atractiv.” Își dă capul pe spate râzând cu poftă. E molipsitor. ”Chiar nu glumesc. De fapt, vinerea trecută a fost ultima mea zi de școală. Colegul ăsta de clasă al meu- Kurt Fitzpatrick- a început o luptă cu mine pentru că s-a despărțit de iubita lui, și a presupus că eu sunt de vină.”

        ”Și ești?” Rânjește el la mine, iar eu încuviințez rușinat, el începând să râdă din nou. Îi spun de hobby-urile mele, despre prietenii mei, activitățile extrecuriculare. El mă întreabă dacă am avut vreodată o prietenă și eu îi răspund că nu. Îmi povestește despre prima dată când a întâlnit-o pe mama. Ea chiar l-a întrebat dacă e homosexual. Încep să râd. Acum câteva ore, blestemam omul acesta. Îl uram atât de mult, eram cu totul împotriva lui. Și acum e în camera și purtăm o conversație normală. Prima mea discuție tată/fiu. Prima. 

        ***

        Teddy arată oribil. Ar trebui să îl las singur. Oh, nu înțeleg! De ce era Dl. Grey în genunchi? Poate o cerea în căsătorie pe mami! O grămadă de bărbați au cerut-o. Stau întinsă pe canapea. Mă întreb unde e. Sper că e bine. Dl. Grey e foarte drăguț. O să o protejeze el. E ca un fel de cavaler în armură strălucitoare, cu excepția că nu are o armură. Are ochi frumoși și un zâmbet strălucitor. Îmi place de el. Îmi aduce aminte de Teddy. Numai că e mai bătrân și are ochi gri. Tresar. Oh! Înțeleg! Ochii lui sunt gri, deci el e Dl. Grey! Chicotesc. Stai o secundă. Mă ridic și mă duc la baie. Deschizând lumina, sar să îmi văd reflexia, dar nu reușesc. Mă urc pe un scăunel și încep să mă uit în oglindă. Și ochii mei sunt gri Numele meu atunci trebuie să fie Phoebe May Grey! Încep să râd. Pun scaunul la locul lui, închid lumina și ies din baie. Când ajung înapoi în camera de zi, ușa de la intrare se deschide, iar mama intră. Pare îngrijoarată. ”Aici erai, iubita mea!” Pășește spre mine și mă îmrățișează strâns. ”Te-am căutat peste tot.” Mă sărută pe obraz. ”Teddy m-a adus acasă. Era ca un robot. Nu s-a oprit din mers până nu am ajuns aici. E în camera lui acum.” Dl. Grey vine din spatele mamei și se uită împrejur. Nu cred că îi place casa noastră. ”Nu se simțea bine? Ți-a spus ceva?”

        ”Nu, nu voia să vorbească.” Mami pare supărată și se ridică în picioare. Dl. Grey pune o până pe umărul ei. ”Lasă-mă pe mine.” Spune el. ”Ești sigur?” Apoi încuviinșează cu o mișcare a capului și se duce la etaj. După câteva minute, îl aud pe Teddy țipând. Mă sperii la auzul țipătului și o iau pe mami în brațe. Și ea pare speriată. După o vreme, încă e linște. Apoi Teddy zice ceva  și amândoi izbucnesc în râs. Puțin mai târziu, Dl. Grey râde, apoi râde încă o data și după râde Teddy. Mă întreb ce e așa de amuzant. Mă uit la mami, iar ea încă pare speriată. Nu cred că îi aude. Probabil se gândește. Apoi plec și mă duc să vâd ce fac cei doi.