Cincizeci De Umbre Mai Târziu

Capitolul 16

        "Puteai fii și tu mai subtilă?" Rânjesc la Sophie care își arcuiește o sprânceană la mine. "Ted! La ce te referi?"

        "Oh, pe bune?" Îmi dau ochii peste cap și mă arunc pe canapea. Suntem în camera cu jocuri acum. Phoebe se joacă singură la masa de biliard. Folosește bila cu numărul 8 ca să lovească celelalte bile. "Ai grijă la degete, micuță domnișoară." O atenționez eu, iar ea dă din cap aprobator. 

        Pe lângă masa de biliard, aici mai este și un rând de scaune din piele neagră care au în față așezate pe perete 5 televizoare. Pe alt perete văd trei tricouri ale echipei Seahawks puse în ramă, iar pe cel opus sunt și mai multe poze cu mașini, printre care și atât de faimosul Audi. În spatele meu observ o masă de foosball, și niște jocuri de arcade mai vechi. Asta-i ascunzătoarea perfectă. 

        "Deci? Tu ești mâna dreaptă a tatei?" Întreb eu, iar ea chicotește în timp ce manevreză consola de la Pac Man. "Poți spune așa."

        "Ei bine, Iisuse, nu-i drept." Pufnesc eu. "Atunci are o pereche de aripi." Sophie se întoarce spre mine. "Chiar are?" Spune ea sărind în sus și în jos. "Și încă ceva mai mult. Ca și Hermes." Spune Phoebe în timp ce lovește bilele de biliard. "Stai, ce?" Întreb eu confuz. "Și tu, Phoebe?" Spune Sophie cu gura căscată. Phoebe ridică din umeri. Cine nu îl ajută pe tata cu mama?!

        După aceea, o provoc pe Sophie la un meci de foosball, iar Phoebe ține scorul. Începem jocul și în mai puțin de zece secunde, ea înscrie. "Ai avut noroc." Mormăi eu, iar ea chicotește. "Crede-mă, Ted. Am petrecut mai mult timp aici decât îți închipui." Mă amenință ea și jocul continuă. 

        După fix trei minute mai târziu, scorul e 26 la 7.

         "Teddy, cred că ar trebui să abandonezi." Spune Phoebe în timp ce arată spre plăcuța cu scorul nostru. "Ascultă-ți surioara, Ted!" Sophie râde dându-și capul pe spate. Profit de ocazia asta și învârt mânerul ca să înscriu. Ratez. Doamne, sunt groaznic la jocul ăsta. Telefonul lui Sophie sună, iar aceasta răspunde. "Bună?...Oh, hei, Melina... Nimic, eram la casa nașului meu. care-i treaba?" E tăcută, apoi expresia feței i se schimbă. Arată, cum? Supărată?  Enervată? Afectată?

        Eventual, Sophie își anunță plecarea și aș minți dacă aș spune că nu sunt supărat. "O să mă întorc mâine, sper. Trebuie să mă întâlnesc cu niște prieteni pentru o petrecere." Spune ea în timp ce-și adună telefonul și portofelul și le pune în geanta sa maro. "În regulă, am plecat."

        "Ce bine." Ne întoarcem către ușă și o vedem pe Ava. Sophie se încruntă la ea și se întoarce către mine. "Pa, Ted. Pa-pa, Phoebe." Îmi dă un sărut pe obraz și mă îmbrățișează. Și cu asta, iese pe ușă, ignorând-o complet pe Ava. Își dă ochii peste cap și vine către mine "Hei." Îmi zâmbește ea. Ava este îmbrăcată cu un maieu de culoarea piersicii și cu niște blugi albi cu sandale. Părul îi este ondulat și prins într-o coadă de cal, iar pieptul ei este o idee cam expus. "Hei." Răspund eu simțindu-mă inconfortabil. "Ce faceți voi doi aici?" Înaintează în cameră și începe să se plimbe prin ea, observând-o. "Păi, noi-"

        "Eu tocmai plecam. La etaj, ca să o caut pe Gail. Pa!" Spune Phoebe cu un zâmbet și fuge afară. Nu! Nu mă lăsa aici! Trădătoare!

        Mă întorc să mă uit către Ava care e în partea cealaltă a camerei. "Cum ai dormit?" Spune ea calmă. Chiar sper că o să păstreze distanța. "Destul de bine. A fost ciudat având în vedere că nu am crescut aici- dar exceptând asta-"

        "Minunat." Vine ea spre mine. "Se pare că te adaptezi la noul tău stil de viață destul de ușor." Spune ea luând o scamă imaginară de pe mâneca mea. "Oh, nu, nu. Mă îndoiesc. Nu cred că mă voi obișnui vreodată cu asta."

        "Dar, ursulețule, trebuie! Grey Enterprises te așteaptă în viitorul, să sperăm, nu foarte îndepărtat." Îmi scutur capul. "Sincer, nu știu ce vreau să fac. Cred că tata se așteaptă să lucrez cu el, dar nu sunt sigur dacă sunt entuziasmat în legătură cu asta."

        "Sunt sigură că ești." Se apleacă spre mine și îmi aranjează gulerul, fața ei apropriindu-se prea mult de a mea. "O să te descurci." Șoptește ea. Îmi întorc obrazul la ea și o apuc de mâini ca să i le îndepărtez de pe suprafața corpului meu. 

        "Ava," Îi las mâinile să cadă pe de-o parte și de alta a trupului ei. "Trebuie să te oprești." Se încruntă. "Ce fac?" Pff. Ca și cum nu ai știi. "Te aproprii prea mult de mine."

        "Oh, scuzați-mă că v-am invadat spațiul personal, sire." Își pune o mână în șold. "Nu, nu-i asta." Îmi trec mâinile prin păr. "Atunci ce e? E cumva fiica agentului de pază?" Se răstește ea. "Bine, în primul rând acel agent de pază este un prieten de familie. În al doilea rând, Sophie nu are nicio legătură cu asta." Ava pufnește și se așează pe o canapea din piele. "Bine, Ted, atunci care-i problema?" Spune ea sardonic. "Este pur și simplu... greșit." Îmi scutur capul , iar ea izbucnește într-un râs fals. 

        "Greșit? E greșit că încerc să îți atrag atenția? Și faptul că tu ai o pasiune pentru o vrăjitoare antică nu e greșit?"

        "Hei!"

        "Ce? O să negi că e mai în vârstă decât tine? Tu ai cincisprezece, ea aproape douăzeci și doi. Sincer, ce vezi la ea?"

        "Am crescut cu ea, ea-asta nu e treaba ta!" Roșesc eu. "Și ce dacă e mai mare? Trebuie să îți aduc aminte de diferența de vârstă dintre părinții noștri?" Se ridică și își încrucișează brațele la piept. "Asta e complet diferit. Tu ești minor." Mă încrunt la ea. Gata, o să spun asta. Știu că nu ar trebui, dar o să o fac oricum. 

        "Ești doar geloasă." Cu gura căscată mă plesnește. 

        ...Uh, au?!

        "Taci din gură! Nu-s geloasă pe ea! E clasă muncitoare, de ce aș fii?" Pufnesc, mâna mea încă fiind pe obrazul care mă ustură. "Care-i problema cu voi? Și ce dacă e clasă muncitoare? Și ce dacă este o diferență de vârstă? Suntem în secolul 21, adaptează-te!" Îmi lovesc nervos fruntea cu degetele. "Nu știu dacă ești conștientă de asta, dar mama mea e clasă muncitoare, mama mea este cu șase ani mai mică decât tatăl meu și nu-i nicio problemă cu asta!" Strig eu.

        Acum sunt complet conștient că am pus-o pe Ava în colț. Păstrează contactul vizual cu mine, iar expresia de pe fața ei este impasivă. Mă dau rapid în spate, și îmi pun mâna înapoi pe obraz. "De ce îți pasă, până la urmă? Tu și cu mine- noi suntem verișori." Îmi zâmbește ușor. "Tații noștri nu sunt frați de sânge. Mamele noastre sunt prietene. Treaba asta nu este în niciun fel incestuoasă." Ce... Are dreptate. Dar totuși, încă este ciudat. În plus, nu-mi prea place de ea în momentul de față. "În fine. O să ajungi să îți frângi inima, Ted." Vine spre mine, îmi îndepărtează mâna și îmi sărută obrazul. "Și scuze pentru palmă. Obișnuință." Și după asta, pleacă. Obișnuință? Ce vrea să însemne asta? "Ce-i cu fata asta?" Șoptesc eu pentru mine.