Cincizeci De Umbre Mai Târziu

Capitolul 32

Ne mutăm pe canapea. Este fermă, dar confortabilă. Aș putea sta aici întins pentru totdeauna. Toate sentimentele se resimt pe corpul meu, iar Sophie este pe margine, chiar lângă mine. Ca și cum ar avea grijă de mine. Am avut o durere de cap îngrozitoare, deci mi-a dat o aspirină și niște apă.

De fiecare dată când o privesc pe Sophie, se uită în gol sau e pierdută în gândurile ei. Mi-a spus că ar trebui să dorm, dar se pare că nu-mi pot închide ochii. Mă simt irascibil, uscat și simt că ard. Mai degrabă aș sta aici întins și amorțit și cu mintea goală pentru măcar un moment.

"Pot să jur că știu la ce te gândești." Murmur eu. Se uită în jos la mine și oftează. "Pari foarte stresat. Cam îngrijorător, dacă stau să mă gândesc, este faptul că transformarea într-un Grey ți-a făcut asta." Îmi iau privirea de la ea, amintindu-mi cuvintele din ziua aia, de pe bancă.

"Nu sunt un Grey, nu-mi mai spune Grey!"

Pufnesc. "Pe cine încerc să păcălesc?" Îmi spun mie. "Ce?" Întreabă ea. Mă uit către ea, având o expresie îngrijorată. "Să punem cărțile pe față. Mereu am fost un Grey. Fie că-mi place sau nu. Sunt stresat din cauza mea. E vina mea." Îmi pun o mână peste ochi și mormăi. "Nu te învinovăți." Îi simt mâna plimbându-se pe obrazul meu. "Dacă te învinovățești, nu îmbunătățești lucrurile cu nimic, Teddy Ray." Râd involuntar. "Mereu mi-ai spus așa?"

"Să-ți spun cum? Teddy Ray?"

"Mda."

"Din câte-mi amintesc, da. Erai micuțul meu Teddy. Oh, cum te mai adoram. Erai așa de drăgălaș." Mă uit la ea de sub braț.

"Eram? Adică numai sunt?" Sophie râde. "Nu, numai ești. Acum ești frumos." Mă ciupește ușor de obraz, iar eu tresar. Zâmbește, dar nu pentru foarte mult timp. Are o expresie necruțătoare.

"Jake m-a înșelat." Lasă ea să îi scape vorbele. Mă ridic imediat. "Ce?"

"Cu prietena mea cea mai bună, Melina. Spun că nu știau ce fac. Că erau beți." Whoa. Nesimțitul chiar este un nesimțit. "Sophie, Iisuse, îmi pare rău." Îmi pun o mână pe umărul ei. "Știi ce, nu mă simt la fel de prost cum ar fi trebuit." Pare uimită de ea însăși. "De ce?" Interesul meu a atins apogeul. "Ei bine, unu la mână, a mai făcut asta înainte. Christian a fost extrem de supărat pe mine că ne-am împăcat."

"Cum de ai mai vorbit cu el?" Îmi odihnesc coatele pe genunchi. Sophie ridică din umeri si râde. "Sunt atât de obsedată de iubire, Ted. Părinții tăi au avut parte de o iubire perfectă, și îmi doream și eu asta. Credeam că o să am în sfârșit parte de ea cu Jake, dar," Ridică din umeri din nou. "Este doar o lipitoare." Râd și eu când aud referința.

"Și um, că veni vorba de părinții tăi." Adaugă ea, iar eu îmi dau ochii peste cap, lăsându-mă pe spate pe canapea. "Iubirea lor este atât de puternică, Ted. Atât de incredibil și minunat de puternică. Și hei. Cuplurile trebuie să găsească o scânteie în mariaj, n-am dreptate?" Mă lovește ea cu cotul, iar eu mă strâmb.

"Oh, haide, Ted. Fiecare om are o chestiuță. Au încredere și se iubesc unul pe altul. Nu contează cum. Iar iubirea lor, în final, a fost transpusă chiar în carne și oase. Nu e asta minunat? Ăsta este singurul lucru la care ar trebui să te gândești."

"Transpusă?"

"Tu și Phoebe, fraierel." Îmi ciufulește părul. Îmi mijesc ochii la ea. "Deci... tu vrei iubirea lor... iar iubirea lor e transpusă... asta înseamnă că mă vrei pe mine?" Ochii i se măresc și râde agitată. "Nu asta am vrut... okay, um, lasă-mă să reformulez. Ce am vrut să zic... la naiba, Ted, nu ai ascultat nimic din ce am zis?!"