Cincizeci De Umbre Mai Târziu

Capitolul 18

        Mă întind și casc. Iisuse, cât e ora? Îmi scot noul iPhone din buzunar și realizez că am dormit trei ore. Un mesaj îmi apare pe ecran. Mama se întreabă pe unde sunt. Îi trimit: "La pajiște. Vin imediat." Mă uit în sus la cer și mă mai întind încă o dată înainte de a mă ridica în picioare. Cu un oftat leneș, îmi fac drum către marea casă unde se află familia mea. Încă îmi vine greu să cred.

        A trecut mai mult de o săptâmână. Tata și mama s-au înțeles foarte bine. Drept să fiu, amândoi sunt cam prea prietenoși în ultimele zile.

        Mi-am început lecțiile de chitară, iar Phoebe cele de pian. 

        Ava se pare că trece pe aici zilnic. De fiecare dată când vine mă bate la cap. Uneori se lovește intenționat cu spatele sau cu pieptul de mine, și singurul lucru pe care pot să îl fac este să o ignor. 

        Taylor este mai puțin dușmănos cu mine acum, și spune că mă va învăța cum să folosesc un pistol- fără ca tata să știe, desigur. Bunicul Ray m-a învățat într-un fel. Doar elementele de bază.

        I-am întâlnit toate vehiculele tatei, inculzând și atât de faimosul Charlie Tango. Nu o să uit niciodată ziua aia. Ce senzație! Nu m-am putut opri din strigat. I-am ruinat auzul tatei deja slab. Experiența cu planorul a fost și mai plină de adrenalină. Când s-a rotit către pământ, credeam că o să ne prăbușim. Chiar i-am spus tată atunci, din nou. Cel mai mult mi-a plăcut prima lecție de condus. Am șofat numai pe aleea noastră, dar, hei, avem o alee destul de mare. Progresul a fost cuvântul cheie în ultimele zile. Au trecut extrem de repede.

        Totul s-a întâmplat într-o clipire. Oh, da. Că veni vorba.

        Nu am mai văzut pe Sophie în ultimul timp.

        Merg înăuntru și închid în urma mea ușa glisantă. E destul de cald afară, pentru că răcoarea de la sistemul nostru de aer condiționat lasă un fior în locul unde se mi se scurge sudoarea. Pe frunte, în zona perciunilor și în special pe brațe. Oftez exagerat de ușurare și îmi ridic mâinile puțin mai sus.

        Oh, iubite Doamne, ăsta e cel mai bun sentiment din întreaga lume.

        "Christian, pentru a mia oară, nu accept asta." O aud pe mama din camera alăturată. "Nu îți cer să îl accepți, îți spun să îl iei." Trec prin sufrageria și mă opresc din mers. Iată-i. Mama îi întoarce obrazul tatei cu mâinile încrucișate, iar tata își întinde mâna spre ea. Ce ține? 

        "Anastasia, numai fii încăpățânată."

        "Încetează să mă umpli cu cadouri. Nu sunt o soție trofeu."

        ""Nu ești soția mea deloc- chiar dacă asta ar putea fii aranjat imediat." Îmi dau ochii peste cap. "Ce se întâmplă? Din nou?" Intru eu. "Tatăl tău încearcă să îmi dea un card de debit cu acces direct la contul său." Pufnește mama dezgustată. "Este pentru urgențe." Ridică el din umeri. "O urgență ar fii lipsa mașinii mele."

        "Că veni vorba, o să o vindem. Saab-ul tău ajunge aici mâine."

        "Oh, nu faci asta, Grey!" Îi privesc cum se ceartă. Subiectul ăsta este mereu o problemă, așa-i? Tata risipește bani, iar mama e prea mândră să accepte cadourile lui.

        Chiar dacă este foarte enervant uneori și se învechește deja, chiar mă bucur să îi văd că se ceartă. În ciuda mormăielilor și uneori a strigătelor, sunt fericiți. Lucru care mă face pe mine fericit. "Sunteți făcuți unul pentru celălalt." Mormăi eu și ies, lăsându-i să se întoarcă la convesația lor nu foarte prietenoasă. Și la fel ca și celelalte, nu durează.