Cincizeci De Umbre Mai Târziu

Capitolul 14

       Ana's POV

        Iau o gură bine-venită din limonada rece. Este dulce și acră în același timp, punându-mi în alertă papilele gustative. Ochii mei rapid mi se întorc către el. Mă privește, și parcă am iarăși 21 de ani, roșind cât timp el mă dezbracă numai cu ochii săi profunzi gri, plini cu dorință. Trebuie să spun ceva. Ceva care să oprească inconfortabilul, dar atât de necesar sentiment care crește în adâncul meu. Cum de mă afectează în halul ăsta după atâția ani? 

        "Cred că știu la ce te gândești." Murmură el, vocea lui vibrându-mi prin corp. Ridic din umeri. "Doar o mică redare a evenimentelor." Vocea mea sună atât încrezătoare. Bun. Nu-mi vine să cred că în zilele astea am reușit să sun atât de sigură pe mine. E extenuant. Dar eficace. A stat la distanță. Lucru de care mă ușurează, dar în același timp dezamăgește. 

        Gâtul aproape i se rupe când și-l întoarce spre locul unde e Phoebe care cântă o melodie din filmul ei Disney preferat, Frumoasa și Bestia. Îmi înăbuș un râset. Ironia încă nu m-a părăsit. Cu toate că nu mă consider o frumusețe.

        "E atât de perfectă." Oftează el încet. "Te descurci de minune crescându-ți copiii, Anastasia."

        "Copii noștri." Scot cuvintele pe gură înainte de a realiza ce sunt pe cale să spun. Mă privește, provocându-mă să repet ce am zis doar cu un zâmbet. "Da, copiii noștri." Spune el văzând că nu cooperez. Ia o gură din limonada lui, neluându-și ochii de la mine, iar eu încerc din răsputeri, dar nici eu nu-mi pot lua ochii de la el. Dacă era Ted aici... Ar fii fost distragerea perfectă. A reușit să stea departe de mine atâta timp cât era Ted prin jur. Este pur și simplu fermecat de fiul său. 

        Gail se întoarce cu un zâmbet extrem de larg. Oh, ce dor mi-a fost de Gail. Îmi amintesc cuvintele ei de ultima dată când am fost în casa asta. Oare s-a gândit numai la binele lui Christian? Să mă fii uitat? Nu o învinuiesc. Nimeni nu știa ce se întâmplase. Mă rog, nu complet. 

        "Mai vrei limonadă, Ana?" Mă întreabă prietenoasă, iar eu încuviințez din cap, întorcându-i zâmbetul. "Te rog." Îmi împing paharul pe jumătate gol, iar ea îmi mai toarnă în el. Îl iau și iau o gură mare. Oh, e atât de bun. 

        Phoebe se ridică de pe bancă și vine spre mine. Se întoarce cu spatele la mine și se urcă în poala mea. Chicotesc și o îmbrățișez strâns, frecându-mi nasul de părul ei, iar ea își așează mâinile peste ale mele. "Încă mai crezi că sunt o lașă?"

        "Da, ești o lașă." Spune ea, iar eu pufnesc. "Nu e o lașă." Se apleacă Christian, punându-și coturile pe masă. "Doar a obosit. Dar acum numai ești obosită, așa-i, Ana? O să mergi până la sfârșit dacă încercăm din nou, nu?" Mă întreabă el pe același ton dulce pe care îl folosește când vorbește cu Phoebe. 

        Îi înțeleg aluzia imediat. Ochii îi înoată în speranță, iar eu îmi mușc buza de jos, așteptând un răspuns din partea mea. Phoebe se uită în sus la mine, cu niște ochi care așteaptă și ei un răspuns. "Nu-i așa?" Spune ea cu o voce melancolică. 

        Deodată rămân împietrită. A înțeles cumva ce a vrut să zică Christian?

        "Eu..." Mă bâlbâi, încercând să găsesc un răspuns. "Poate mai târziu." Spun eu, prefecându-mă că încă e vorba de joaca de mai devreme. 

        Mă întorc atunci când îi zăresc cu colțul ochiului pe Sophie și pe Ted întorcându-se. Sophie este pur și simplu superbă, și pot spune cu ușurință că Teddy al meu încă e captivat de ea, așa cum a fost mereu. Știu doar că în adâncul meu îmi doresc ca nimic să nu se întâmple între ei. Este o diferență de vârstă, totuși. Ipocrito. Își bate joc de mine subconștientul meu. S-a întors. Asta e diferit! Îl îmbrâncesc și mă rog ca cealaltă să nu fie readusă la viață curând. Ted încă e minor până la urmă.