Cincizeci De Umbre Mai Târziu

Capitolul 11

        ”Hei, hei, hei!” Sophie mă urmărește. Își ține marginile fustei ca să nu îi fluture rochia. ”Teddy, mai încet!” Se răstește ea la mine. ”Tocurile nu sunt tocmai pentru alergat!” Sunt destul de departe de aripa vestică a casei. Am luat-o spre aripa estică, am coborât căteva scări, am trecut de mult colțuri- suntem destul de adânciți în casă. Încearcă să-și recapete respirația normală în timp ce încearcă să mă ajungă și din urmă. Dar sunt prea supărat să mă opresc. ”Teddy Ray, care-i problema ta!” Teddy Ray? Suntem pe cale să mai coborâm niște trepte. ”Vreau doar să fiu singur, Sophie.” Spun eu. ”Ted, jur! Dacă nu-” Ridică ea vocea.

        Și face un pas greșit.

        ”Rahat, Sophie!” Reacționez poate prea rapid și o prind de mână

        Cred că am apucat-o prea puternic.

        Pentru că ea este dintr-o dată în jurul mâinilor mele.

        O privesc intens în ochi, iar ea face la fel. Respirația îi este întretăiată, și nu știu dacă este din cauză ca aproape a căzut, sau... din altă cauză.

        ”Ești bine?” Îmi trec degetele peste trăsăturile delicate ale feței sale. Obrajii ei acum sunt rozalii, iar buzele ei- Dumnezeule, e așa frumoasă. O zeiță printre oameni. O pun pe picioarele ei,dar nu îi dau drumul. Nu vreau. Realizez că se ține de umerii mei. Mă uit în jur și văd o băncuță din lemn lângă perete. Cu o mână în jurul mijlocului său, o conduc către ea. Pot să simt că șchiopătează puțin. 

        ”Stai jos.” Îi ordon eu. Whoa, calmează-te Ted, nu e vina ei. Se așează, uitându-se la mâinile ei îngrijite, ca un cățeluș vinovat. Mă așez lângă ea și o iau prin surprindere atunci când îi iau piciorul. Tresare și își trage marginile rochie, dar fără folos. Pot vedea clar chiloții ei din dantelă albă. Clar.

        Oh, doamne.

        ”Ce faci!” Spune ea pe un ton ascuțit. Mă prefac că nu văd dulcea revelație care mă distrage, dar o ignor, scoțăndu-i tocurile ei maronii. ”Sunt căpitanul echipei de atletism din școala mea. Recunosc un picior lovit când îl văd.” De asemenea recunosc și lenjeria când o văd. Pentru numele lui Dumnezeu, Ted! Concentrare! Îi scot piciorul din pantoful acela periculos și mă uit la glezna ei. Mâinile mi se plimbă de la degetele ei cu o pedichiură impecabilă până deasupra călcâiului. Nu par a fi rănite, dar apăs ușor ca să văd dacă tresare. Mă uit la fața ei. Se uită atent la spectacolul meu. Degetul mare și cel arătător i se duc la gleznă și încep să i-o masez ușor.

        ”Doare?” O întreb uitându-mă la ea. Strâmbă din nas. Ăsta e cu siguranță un da. Încuviințează și oftez. ”Nu ar fi trebuit să mă urmezi.” Îmi scutur capul în timp ce continui să masez. ”Dacă nu ai fi dar buzna afară nu aș fi venit după tine.” Bombăne ea cu mâinile încrucișate la piept. ”Nu am dat buzna afară, m-am scuzat.” Iar ea pufnește. ”Și de ce, mă rog?”

        ”Mi-am pierdut apetitul.”

        ”Ți-ai pierdut apetitul? Tu?”

        ”Da, mi-am pierdut apetitul, fie că mă crezi sau nu.” Îi îndepărtez ușor piciorul. ”Am terminat?” Expir eu. 

        Sophie mă privește. Nu pot să o mint, chiar dacă aș încerca. Își pune piciorul pe podea și se dă mai aproape de mine. ”Spune.”

        ”Sophie, poți s-o lași baltă? Sunt într-o dispoziție proastă!” Țip eu cu frustrare, iar ea nici măcar nu clipește. ”Duh.” Își dă ea ochii peste cap. ”Erai bine înainte să aducem micul dejun.”