Firul Roșu [În pauză]

37. Doare

În dimineața următoare totul părea să se liniștească. Trebuia să ne vedem cu familia mea, cu prietenele mele și frații lui după micul-dejun.

Dar în mașină s-a întâmplat ceva. Eram la semafor atunci.

-Henri...am șoptit temătoare. Mă doare din nou, mi-am dau palma la pântece.

Cum era pe banda întâi a făcut un viraj brusc și a făcut stânga. A oprit în curtea spitalului, chiar lângă platforma pentru primiri urgențe.

Am vrut să mă ridic, dar durerea a devenit foarte intensă.

-A-Ah! Nu pot...

-Stai jos, mi-a spus.

A urcat mașina pe platformă, cu ușa mea chiar în fața intrării.

-Henri, poate vine o ambulanță.

-Mă doare undeva, mi-a replicat tăios în timp ce cobora deja. Nu te mișca, m-a avertizat.

La scurt timp după ce a intrat am văzut o targă, doi doctori, vreo două asistente.

Mie nu-mi plăceau spitalele. Imaginea asta m-a făcut anxietatea să se ridice.

-Doamnă Manix, ridicați-vă cu grijă, mi-a spus doctorul.

Durerea devenea din ce în ce mai puternică.

Chiar înainte să urc pe targă, am simțit un junghi ascuțit.

-Ah!

Privind în jos, vedeam sânge. Unul dintre doctori m-a urcat pe targă și mi-a spus să rămăn întinsă.

Îmi venea rău. Inima stătea să-mi spargă coșul pieptului. Mi-au pus o perfuzie, mi-au dat indicații de ce să fac.

-E în regulă acum, doamnă Manix, m-a liniștit doctorul. Ați avut un mic șoc. Acum sunteți stabilă. Vă vom ține până mâine sub observație.

-Copilul e bine?

Era singurul lucru la care mă gândeam.

-Da, este totul bine. Nu trebuie să vă impacientați. Vă voi prescrie un regim și un tratament. I le voi da soțului dumneavoastră. V-ați descurcat foarte bine, m-a asigurat.

Începusem să mă liniștesc. Am rămas singură în salon, așteptând ca Henri să vină. Îmi închipuiam că trebuia să aibă câteva lucruri de rezolvat, să ne sune rudele care ne așteptau.

A intrat într-un final vizibil îngrijorat. Eu m-am ridicat atunci în șezut. Mi-a așezat perna la spate.

-Cum te simți?m-a întrebat încet.

-Sunt bine, am zâmbit. Amândoi suntem bine, mi-am dus o palmă la pântece. Mulțumesc, Henri. Cred că vei lua câteva amenzi.

A depus un sărut pe fruntea mea.

-Aș vrea să văd cine mă va amenda pe mine, mi-a zâmbit în colțul gurii. L-am trimis pe Ro să-ți ia tratamentul. Va trebui să faci și o injecție zilnic. În picior sau în mână.

-Va trebui să mă ajuți cu asta, am spus încet. Urăsc acele. Nu-mi voi putea face singură.

-Vrei să fac eu asta?m-a întrebat surprins.

-Dacă nu vrei, o voi ruga pe Pao.

-Mă gândeam la asta. Nu la cine îți face injecția. Eu o să stau cât pot de mult pe acasă de acum înainte. Dar aș vrea să mai fie cineva când nu o să fiu. O să iau o casă mai mare. Și pentru Paola. Dar, dacă vrei, voi putea sta și părinții tăi o perioadă.

Eu am zâmbit.

-Părinții mei au multe responsabilități acasă. În plus, mama e prea cicălitoare. Prefer să stau cu Pao. Dar... Dacă va sta ea, nu poate sta și Archie?

M-a privit rece, lung.

-Nu.

-Dar sunt sigură că i-ar plăcea.

-Nu.

-De ce?

-Archie nu se duce la hotel cu târfele lui. Le aduce acasă la el. Eu nu vreau așa ceva acasă.

Eu l-am privir ironică.

-Henri, tu ești mai curvar ca el. Cum
Poți să spui asta?

-Hei!m-a avertizat. Nu mai sunt. Am o familie. Așa că scutește-mă. Și eu nu le aduceam acasă. În casa mea va fi doar familia mea.

Eu am zâmbit ironică.

-Ce vei face dacă vom avea o fată? Și va da de cineva ca tine când ne-am întâlnit?

M-a privit ca înghețat.

-Nu se va întâmpla asta.

-De unde știi?am întrebat amuzată. Nu vei putea controla ce face și cu cine se vede.

-Ba sigur că da. Dacă e fiica mea, va face ce spun eu. Nu se va vedea cu niciun bărbat pe care nu-l verific și aprob.

-Henri, tu nu vei aproba pe nimeni!

-Poate?

Am oftat adânc.

-Să sperăm că vom avea un băiat, am oftat adânc. Dar nu vreau să-l înveți ce l-ai învățat pe Archie despre femei și cum să se comporte cu ele.

-Bine, mi-a spus rece. O să-i zic că toate celelalte sunt târfe în afară de mama lui și sufletul lui pereche. Ești mulțumită?

L-am privit rece.

-Henri, du-te mai des să discuți cu Pao. Încă ai mari probleme. Și eu care credeam că ai devenit un om normal!

Și-a dat ochi peste cap.

-Nu te mai supăra din nimic, a oftat adânc. Mă enervezi și pe mine. Și așa mă simt foarte stresat. Cred că am nevoie de un trabuc.

Mi-am lăsat palma pe palma lui.

-Va fi bine... Sunt sigură că vei fi un tată bun. Tu ești o persoană bună în adâncul tău.

Părea vizibil neîncrezător în ce tocmai auzise.

-Crezi?

-Sunt sigură. Am văzut asta deja. Vino aici, mi-am ridicat mâna.

S-a aplecat peste pat, pentru a mă putea săruta.

La scurt timp au venit. Toți. Salonul meu era atât de plin și gălăgios...