Firul Roșu [În pauză]

4. Nimfe și acai

Am reușit să vânez o căprioară cu săgețile mele. În primul rând i-am jupuit pielea și am lăsat-o la uscat cu gândul că m-aș fi putut înveli cu ea peste noapte mai apoi. Iepurele îmi servise bine ca pernă.

Am tranșat, spălat și dus în peșteră bucată cu bucată.

-Tu mănânci carne gătită sau crudă, Ayseri?

-Crudă.

Deci de aceea mâncase cu greață iepurele pe care i-l gătisem cu câteva zile în urmă.

-Ce ți-ar plăcea să-ți aduc din căprioară?

-Organe și sânge.

Despre aceleași două lucruri amintise și cu o zi înainte, atunci când îmi ceruse să-i aduc un om.

L-am hrănit pe rând, cu grijă și răbdare cu ceea ce-mi ceruse.

În timp ce îmi găteam carnea, îi puteam simți privirea pătrunzătoare.

-De ce vrei să mă omori, Ayseri?l-am întrebat continuându-mi treaba.

-Pentru că ești o bucată de carne inutilă. Uită-te la tine. Ești o femeie costelivă și urâtă. Nu e de mirare că nimeni dintre oameni nu te-a vrut. Îmi provoacă mai mult dezgust să-mi dai mâncarea decât să mănânc un hoit putrezit.

Am rămas în tăcere, rememorând comportamentul celor de la castel față de mine. Acolo toți mă priveau ca pe un monstru. Eu eram Prințesa Blestemată. Până și numele meu adevărat, numele pe care părinții mei îl aleseseră pentru mine era Desdemona, care însemna "cea blestemată" sau "cea care va trăi în mizerie". Ei spuneau că mă născusem moartă, fără grai sau bătăi ale inimii. După nașterea fratelui meu, am început și eu să plâng, să trăiesc din nou printre cei vii.

De atunci, toți mă priveau cu teamă, pentru că eu eram prințesa care se născuse din lumea morților. Unii dintre ei spuneau că un spirit malefic intrase în corpul prințesei și-l poseda ca pe o carcasă goală. De aceea eu eram singura din familia regală care avusese în istorie înclinație spre magie. Deși magia mea era slabă și îmi era imposibil să o folosesc pentru luptă, ea era acolo, o simțeam atunci când viața mea era în pericol. Era ca o pătură caldă ce mă cuprindea și mă vindeca din interior.

-Ayseri, am spus gânditoare, monștri mănâncă oameni ca să devină mai puternici, nu-i așa?

M-a privit rece.

-Ce pot mânca oamenii să devină mai puternici?

Auzisem povești despre magi corupți, care mâncaseră monștri. Le spuneau marinarii veniți de peste ocean. Puterea magilor crescuseră incredibil, dar ei deveniseră la rândul lor cei care aveau să fie răvășiți de marea foame de carne și sânge uman.

-Este vreo cale ca magia mea să devină puternică?

-Nu cred, mi-a spus sec.

Atunci ceea ce auzisem trebuiau să fie doar povești.

Auzeam mișcare în apropierea peșterii.

-Ai auzit? Prințesa Blestemată a murit. Asta înseamnă că Visarionul va fi salvat.

-Am auzit că dacă îi spui numele, atunci vei avea șapte ani de ghinion.

-Se spune că prințul cel mic era apropiat de Prințesa Blestemată. Acea piază rea l-a urmărit și după moarte. Am auzit că a fost grav rănit în ultima lui misiune. Stă să-și dea sufletul.

Inima mea s-a strâns dureros. Fratele meu mai mic a fost singurul care nu m-a privit ca pe un monstru. El m-a ajutat și să scap de moarte. Să aud că era grav rănit era cu adevărat răscolitor pentru mine.