Firul Roșu [În pauză]

21. Pedeapsa lui Esme

-- Esme povestește --

Mă simțeam foarte slăbită, moale. Îmi era sete și cald.

Cineva îmi schimba compresa rece de pe frunte. Clipind de câteva ori, vederea mea se clarifica. Era o femeie tânără, frumoasă, cu ochii albaștri, pătrunzători.

-Cine...?am șoptit.

Mi-am dres glasul. Am rămas pe gânduri, încercând să-mi dau seama unde o văzusem.

M-am încruntat ușor.

-Mamă? Ce faci aici?

-Am grijă ca temperatura ta să rămână sub control.

Am rămas privind-o în liniște, neștiind ce i-aș fi putut spune. Auzisem atât de multe despre femeia din fața mea, despre puterile ei extraordinare și respectul pe care toți îl aveau pentru ea. Doar despre asta auzisem. Îmi era greu acum să o văd altfel și mă simțeam incomod ca cea mai mare preoteasă a spiritului din ultimii trei mii de ani să stea și să-mi schimbe compresele. Mă simțeam incomod să fie acolo și începeam să mă întreb dacă nu se supărase pentru că o numisem "mamă".

-Esme, de ce ai făcut ceva atât de periculos?

Am rămas cu privirea în sus. Simțeam cum lacrimile îmi coborau deja pe tâmple.

-Pentru că așa toți ar fi fost fericiți, am șoptit. Papa a fost atât de îndurerat când a aflat că ai murit. Și eu...mi-am dorit atât de mult să te cunosc. Hic-hic...

-E în regulă, a spus ștergându-mi lacrimile de pe chip. Dar va trebui să-mi promiți că nu vei mai face asta.

Am privit-o surprinsă.

-Dar, mamă, perechea lui Euriale...

Mă privea calmă, gânditoare.

-Euriale nu va mai fi Mare Preoteasă. Ea doar mi-a ținut locul, până aș fi revenit. Asta înseamnă că tu, Esme, ești acum discipolul meu și va trebui să faci întocmai cum îți voi spune, altfel vei fi pedepsită.

Ce...însemna asta?

-Iar dacă de tine personal nu o să mă ating, perechea și tatăl tău nu sunt la adăpost.

Am înghițit în sec, fără a-mi putea ascunde teama.

-În regulă, am spus încet. Îți promit că nu voi mai face asta, mamă. S-Sau...ar trebui să mă adresez cu onorifice?

-Nu, nu este nevoie de asta. Odihnește-te acum. Trebuie să te refaci.

Înainte de a se ridica, am întrebat-o:

-Pot să-l văd pe papa, te rog?

Privirea ei s-a schimbat atunci. Mi s-a părut că asta o enervase pe moment.

-Tatăl tău e pe tură de pază acum. O să-i spun că ai vrut să-l vezi când va termina. Perechea ta e, în schimb, liber. Vrei să-i spun lui?

Să vină Ragnar aici? Probabil era deja supărat pe mine, pentru ceea ce făcusem, ca toți ceilalți. Pe el nici nu-l anunțasem de nimic. În plus, nu voiam să mă vadă așa.

-Nu vreau să vorbesc cu Ragnar acum.

Abia după aproape o săptămână am putut ieși pe picioarele mele, în afară.

Atunci când străbăteam holurile, am putut auzi râsete.

-Ai auzit? De cum s-a întors Marea Preoteasă, a închis-o pe acea încurcă-lume în camera ei.

-Stăpâna firului roșu pe piciorul meu. E doar o gură mare și minte puțină. Nu seamănă deloc cu părinții ei.

-Pe deasupra mai are și ca pereche acel monstru. Zeii au pedepsit-o.