Firul Roșu [În pauză]

2. Locul blestemat

Cum nu era nimeni în preajmă, am pus peștii prinși și iepurele în poalele rochiei, pentru a-i transporta mai ușor. Am jupuit iepurele de blană, lăsându-l pe o piatră, nu departe, pentru a i se usca pielea la soare. Peștii i-am curățat de solzi și intestine încă de la râu.

Pe rând i-am înfipt în bețe și i-am rumenit la foc. Le-am așezat pe un pat de frunze, pentru a se răci puțin. Am rupt din carnea iepurelui și m-am apropiat încet. Mâna îmi tremura în aer.

-Uite, am spus încet. E pentru tine.

A deschis gura încet, apoi cu mișcări lente a mestecat. Carnea de iepure era destul de tare comparativ cu cea de pește, așa că am făcut un schimb. Încet, dar sigur, a mâncat tot ce am putut prinde în acea zi. I-am adus apă de la râu într-o scoarță de copac. Și-a lăsat mai apoi spatele sprijinit de stâncă și a rămas în deplină liniște, fără a mai mișca un mușchi.

Nu-mi dădeam seama dacă adormise sau nu, dar cert era că nu voiam să îl deranjez. Am mai adus lemne pentru foc, lăsându-le la intrarea în peșteră. M-am dus să fac baie în râu, pentru că, într-adevăr, miroseam destul de puternic.

În lipsă de săpun sau esențe parfumate, cu care fusesem obișnuită în copilărie, am folosit noroi pentru a-mi freca pielea și scalpul, înainte de a face baia propriu-zisă. Fusese un truc pe care-l învățasem de la hoți.

De asemenea, găsisem mentă sălbatică, pe care am râșnit-o între două pietre și am folosit substanța ca să-mi parfumez rochia. Am lăsat-o să se usuce afară, prinsă de ramura unui copac de mâneci. Cum cel din peșteră nu putea vedea, nu avusesem nicio reținere în a ajunge acolo doar în lenjerie.

-Credeam că ai fugit, mi-a spus pe un ton scăzut.

-Aici sunt în mai mare siguranță pentru moment decât dacă plec. Animalele sălbatice ocolesc această zonă, pentru că-ți simt mirosul, nu-i așa?

-Hm, a zâmbit în colțul gurii.

-Ce este amuzant?

-Ce caută o femeie umană singură în mijlocul munților? Mai ales în Nord. Nu știi cât de periculos este aici?

Inima mi s-a strâns dureros. Am oftat adânc.

M-am apropiat atât de mult încât eram doar la un metru de el. M-am așezat jos.

-Sunt deja de două luni singură, pe drumuri. Te-am căutat pe tine.

S-a lăsat o liniște adâncă, grea, preț de minute bune.

-Și ce ai de gând să faci acum?

Am oftat adânc.

-Nu știu, am șoptit. Pentru moment, o să am grijă de tine. O să-ți aduc de mâncare și de băut. O să fac focul ca să te încălzești.

-Crezi că este îndeajuns ca să nu te ucid atunci când mă voi elibera?a rânjit amuzat. Voi, oamenii, sunteți atât de proști.

L-am privit serioasă.

-În primul rând, nu te vei putea elibera singur. Ceea ce te leagă sunt lanțuri magice, care, oricât de mult ai mânca și dormi, te vor lăsa cu minimul de putere ca să te miști.

M-am ridicat, îndreptându-mă spre ieșire.

-Hei, unde mergi?a ridicat tonul, ca pentru a se asigura că îl aud. Nu pleca fără să-mi răspunzi, femeie umană!

M-am oprit chiar la ieșire, privindu-i chipul schimonosit de furie. Dar, știindu-l în lanțuri, nu mă mai speria atât de puternic ca înainte.

-Sunt sigură că nu mă vei ucide. Ba mai mult, mă vei proteja. Pentru că eu sunt singura femeie din lumea asta care îți poate naște urmași.

Și-a lăsat chipul spre pământ, în umbră. Și-a strâns pumnii cu putere, eliberând un răget atât de puternic încât m-a făcut să-mi acopăr urechile cu palmele. Am fugit din peșteră până la câțiva zeci de metri buni, așteptând să se oprească. Tremuram din toate încheieturile. Urechile îmi țiuiau.

Doar după lăsarea nopții m-am întors înapoi, cu fructe și pește. L-am găsit pe deplin întuneric, fapt pentru care am urmat același proces de a face mai întâi lumină cu o torță și apoi focul efectiv. Acolo, în munți, era mult mai frig decât aș fi crezut.

-Femeie.

L-am ignorat complet.

-Care spuneai că este numele tău?

Aveam senzația că nu m-ar fi lăsat să dorm în liniște dacă nu l-aș fi făcut să coopereze cu mine.

-Kara.

-Hm, a strâmbat din nas nemulțumit.

L-am lăsat să rămână astfel, în liniște. Am adus frunze și crengi pentru a-mi face un culcuș nu departe de foc, dar îndeajuns de departe de el.

-De ce ai venit atât de departe doar pentru atât? Nu ai familie sau prieteni?

Aș fi putut să-i explic situația, dar la acel moment dorința mea era să mă vadă prețioasă pentru el. Știam că monștri erau destul de greu de stăpânit, chiar și pentru perechile lor. Auzisem despre orci care își puteau căsăpi jumătățile atunci când deveneau furioși.

-Am fost curioasă unde mă va duce firul meu roșu.

-Curăță-mi ochii. Vreau să văd cum arată jumătatea mea.

Deci el nu era orb. Ochii lui erau ca lipiți cu sânge, semn că acolo fusese cândva o rană, dar între timp se vindecase. Singura problemă era că mâinile lui erau menținute în aer de lanțuri, iar picioarele de pământ. Trebuia să fie un mod cumplit de a fi imobilizat. Era incredibil pentru mine că încă își mai putea mișca mâinile.

-Dacă voi face asta, mă vei lăsa să dorm în liniște?

-Îți dau cuvântul meu.

Mă foarte îndoiam de cuvântul unul monstru, dar acesta părea ușor mai civilizat față de poveștile pe care le auzisem.

M-am ridicat încet, am rupt o bucățică din poalele rochiei mele și am înmuiat-o în apă. Nu a schițat niciun gest, nicio expresie. A rămas calm, până când și-a putut deschide ochii. Am făcut contact cu o pereche de ochi asemeni oamenilor, dar cu o nuanță specială, asemeni aurului. A clipit de câteva ori, pentru a se obișnui cu lumina ce-l înconjura.

Eu am continuat să-i șterg chipul, încercând să-i ignor complet privirea insistentă. Pe măsură ce făceam asta, observam aceleași platoșe osoase de pe mâini și picioare în jurul mandibulei, coborându-i pe gât și mai apoi pe piept. Părea a avea o armură din os direct implantată ici și colo pe piele.

-Nu ți-e teamă să mă atingi, Kara?

Asta mi-a indus un zâmbet.

-Ești prins în lanțuri magice. Nici măcar dacă te-ai strădui nu ai putea să mă rănești.

-Ești un mag?

Am dat din cap negativ.

-Pe linie maternă au fost câțiva magi in familie, dar nici eu și nici frații mei nu avem puterea unui mag adevărat. Eu știu doar puțină magie, care îmi permite să supraviețuiesc la nevoie.

-Dacă ai avut magi în familie, înseamnă că trebuie să vii dintr-o familie nobiliară. Cu atât mai mult mă face să mă întreb ce cauți tu atât de departe de casă.

I-am întors spatele.

-A fost o zi lungă pentru mine. Vreau să dorm acum.

-Poți dormi liniștită. Niciun monstru nu se apropie de locul ăsta blestemat.