Firul Roșu [În pauză]

1. La capătul firului roșu

Am simțit cum acea palmă m-a trimis direct la pământ. Obrazul îmi zvâcnea dureros. Simțeam sânge în gură.

-Inutilă! Ești complet inutilă. Nu ești în stare să faci nici cele mai simple lucruri. Ieși! Ieși din fața mea până nu cruț pământul ăsta sfânt de o blestemătură ca tine!

Mi-am închis ochii atunci când, în furia ei, femeia a aruncat peste mine găleata cu zoaie. Mai apoi a aruncat cu găleata toată. Era foarte furioasă pentru că, încercând să scot o pată supărătoare de pe o rochie, o rupsesem din greșeală. Până acolo fusese și slujba mea de spălătoreasă.

M-am ridicat încet, tremurând de frig, și am început să merg încotro ducea strada. Îmi țineam capul în jos, pentru a evita privirile oamenilor. Am fost îngenuncheată de o durere ascuțită, atunci când o piatră mi-a săgetat gamba stângă. Mi-am acoperit capul cu brațele și m-am ghemuit, pentru a-mi proteja organele și fața de ploaia de pietre mici, dar ascuțite, pe care copiii le aruncau.

Mai devreme sau mai târziu s-au oprit, lăsându-mă înțepenită și în durere. Eu m-am ridicat încet, șchiopătând până în grajdul abandonat în care îmi făcusem veacul după ce ajunsesem în satul cu pricina.

M-am cuibărit într-un colț, rugându-mă ca noaptea să fie caldă, pentru că singura mea rochie era îmbibată în zoaie. Nu aveam unde să o spăl cum nu aveam unde să mă spăl pe mine.

Când timpul a devenit mai rece și noaptea se lăsase cu totul, m-am lăsat sub o bună bucată de fân murdar, pentru a-mi ține de cald.

Închizând ochii, rememoram momentele fericite ale vieții mele scurte la castel, atunci când eram Alteța Sa. Inima mea se făcea mică gândindu-mă la dădaca mea, care mă băga mereu în patul meu moale și cald, îmi spunea povești și mă mângâia tandru pe creștetul capului. Dădaca mea fusese singura care mă iubise de acolo.

Deși mă născusem ca singura prințesă din regatul Visarion, fratele meu geamăn și, mai târziu, fratele nostru mai mic, fuseseră lumina ochilor părinților mei. Eu, ca femeie, nu aveam valoare pentru ei, pentru că principala mea datorie era să am un suflet pereche puternic căruia să-i fac urmași. Până acel moment ar fi venit, existența mea fusese pur și simplu ignorată de părinții noștri, regele și regina din Visarion.

Mai târziu, fratele meu geamăn, prințul moștenitor, și-a găsit perechea, persoana care era la capătul firului său roșu. Ea era o femeie nobilă cu sânge pur și o educație impecabilă. Fratele nostru mai mic devenise cavaler, luptând împotriva monștrilor care amenințau viețile oamenilor. Amândoi erau văzuți ca exemple în regatul nostru.

După ce trecusem de șaptesprezece ani, vârsta la care toate femeile nobile se căsătoreau, și sufletul meu pereche încă nu era de găsit, lucrurile au început să devină problematice pentru mine. Părinții mei refuzau să fiu o concubină bună pentru plăcerile nobililor, pentru că aș fi fost o dizgrație pentru sângele nobil pe care îl aveam în sânge. Pe de altă parte, nu aveam un suflet pereche cu care să mă căsătoresc. Într-un final, înainte să împlinesc optsprezece ani, singura opțiune pentru a face cinste familiei regale a devenit să mor cât încă aveam demnitate. Vestea a ajuns la urechile mele doar datorită fratelui meu mai mic, care m-a ajutat să fug cu promisiunea că aveam să trăiesc ca și când aș fi fost moartă.

Câteva luni mai târziu am auzit de vestea că singura prințesă a imperiului căzuse victimă unei boli incurabile, care îi adusese sfârșitul. Doi ani de atunci, am cutreierat regatul în căutare de a-mi face un trai. Am încercat multe lucruri în tot acest timp.

Am fost în grupul unor hoți, care m-au învățat să mă apăr, să vânez și să mă bucur de o viață simplu și liniștită. Dar lucrurile s-au încheiat brusc, atunci când au fost capturați de gărzile regale și spânzurați mai târziu pentru faptele lor. De atunci, în ultimele luni mi-a fost prea teamă să mai pun în aplicare ceea ce învățasem de la ei sau să plec singură în afara așezărilor umane. De asemenea, mă temeam să mai zic ceva în legătură cu asta. Încercasem să mă angajez ca ajutor la diferite munci, dar lucrurile mergeau din rău în mai rău.