Durerea trece prin mine atât de des încât am crezut că am devenit imună la ea, dar nu, nu e așa. Am început să urăsc tot ce mă înconjoară.. nu vreau ca nimic să mă rănească, nu mai vreau pe nimeni în viața mea.. vreau să te scot și pe tine, vreau să te uit.. de ce nu poți să iei și amintirile cu tine când pleci ? De ce ? Îmi plimb lent degetele pe clapele pianului din sala mare de muzică.. și-mi las lacrimile și suspinele să danseze pe acordurile sfâșietoare ale pianului.. Totul îmi face rău, nimic nu face nimic. Vreau doar să mă uit într-un colț pierdut al lumii și nimeni care să-mi pășească în liniște ce-mi hrănește demonul.. demonul ăla care nu-mi dă decât spasme de durere, care-și pune amprenta pe pielea-mi albă. Nu credeam că durerea e reală, aveam vise și zâmbete, aveam lacrimi de fericire, nu aveam țigări, nici alcool și nici așa numitele ''pastile ale fericirii'', nu aveam nevoie de ele să mă simt bine.. Urăsc ce-am devenit, urăsc și ce-am fost.. nu ar trebui să fiu aici, nu, nu, nu..
Mă opresc și-mi iau o țigară, o aprind, trag din ea și-mi calmez tremuratul. Totul e prea viu... nu vreau să doară, nu vreau să .. nu vreau..
N.A
Hei , hei, vă mulţumesc mult pentru că-mi citiţi povestioara , lăv ,lăv ,lăv pentru voi toţi . Pupicei! :*
CITEȘTI
Cu pixul pe foaie
Historia Corta“Nu trebuia să-mi pese de nimic altceva decât de mine. Ăsta era adevărul pe care nu aveam voie să-l uit niciodată.” -M.
