XXII-partea II

72 10 1
                                        

 Întinsă și pierdută prin cearșafurile patului se asemănă cu un înger, dar ce tot spun eu aici, ea e un înger! unul care încă nu știe că are aripi și că poate zbura. înger naiv care încă crede că eu dețin putere,când de fapt ea e ceea care se joaca cu mintea mea mai ceva ca ''lucy'', ea e totul în momentul acesta. Mâine poate nu o să mai fie așa, mâine e o nouă zi în care noi vom fugi de ceea ce aduce mereu înapoi, dar azi a fost ceva diferit. Nu am terminat cum o făceam înainte când ne certam, azi doar i-am privit tavanul în timp ce respirația sa se calma treptat și a adormit cu mâna dreaptă pe tricoul meu ținându-l strâns. oricât de mult mi-ar plăcea să fiu cu ea, să-i arăt cât de mult înseamnă pentru mine, nu pot, nu pentru că nu aș vrea,ci pentru că o voi distruge mai tare și ea.. merită ceva mai bun, pe cineva care să o susțină mereu, să-i asculte vise, să o țină de mână când se duc în parc, când pur și simplu se plimbă. eu nu pot face asta, nu am fost făcut pentru așa ceva. nu pot să-i ofer decât nopți albe și lacrimi pe față. sunt un egoist , o vreau pentru mine, doar pentru mine, îmi ies din minți când o văd cu altcineva, vreau să renunț la ea, dar nu vreau ca ea să renunțe la mine, cât de futută poate fi treaba asta ? pe cât de mult vreau să-i spun că o iubesc din nou și din nou și din nou pe atât de mult vreau să o fac să plângă. mă ridic încet , o sărut ușor și scot telefonul să am o ultimă amintire cu ea plus foaie și pix, pe care/cu care îi voi lasă sentimentele care m-alergă de ceva timp. 

        '' Pui,nici nu știu cum să încep acest ultimul.. mesaj în stil vechi, cum știu că îți place, nu vreau să plângi când citești asta, cred că deja te-ai obișnui cu comportamentul meu de om care fuge de ceea ce simte și aș vrea să-ți spun că îmi pare rău, dar nu simt asta. Simt și aud doar sunetul ce mă calmează instant, respirația ta. Acum știu că vei avea ochii în lacrimi și te vei opri pentru o clipă pentru a privi spre locul unde corpul meu a stat alături de al tău și mă vei înjura așa cum doar tu o poți face, ceva liric, ceva de Alecsandri sau de Ștefan cel Mare, tu le ai cu înjurături din astea, vei zâmbi printre lacrimi și vei continua să citești. Când te-am ținut azi în brațe, când ți-am zis că te iubesc, în modul meu brutal, am știu că tu ești acel ceva al meu și m-am simți incredibil de bine când mi-ai zis că mă iubești,era ca și cum aș fi călcat pe tărâmul tău de ciocolată, nu râde din cauza ta am ajuns să gândesc așa,nu vreau să te las, pui, nu vreau, dar știu că îți fac rău. 

    Îți mai amintești când stăteam în pat și ne gândeam la viitor, la ceea ce ai vrea tu, la ceea ce am putea face noi ? În acele momente aveai o sclipire în ochi și un zâmbet ce mulți și-ar dori să-l vadă de la tine , atunci pur și simplu, deși nu era simplu, nu mai puteam să zic nimic, ci doar stăteam și te priveam, de fapt te admiram și puneam deoparte acele clipe pentru momentele în care voi avea nevoie de muza mea, de tine Ana .. ''

 Mă uit la ea și mă simt ca dracu, nici nu știu ce mai vreau.. să plec sau să stau ? 

N.A 

 Hei, hei, știu nu am mai postat de ceva timp, mult timp pentru mine, dar am mai lucrat la ceva ce pot spune că e unul din lucrurile alea pe care trebuie să le faci dacă simți că asta vrei cu adevărat, în fine, nu cred că citește cineva ce scriu eu aici, dar asta e .. 

                 Vacanță plăcută, lăvișori și Paște Fericit, deși sper că până atunci să m-ai pun un capitol.

P.S Capitol NECORECTAT! 

   AȘTEPT PĂRERILE VOASTRE AMPLU DEZVOLTATE AȘA CĂ ȘI CADOUL DE LA IEPURAȘ :o3 -scuze pentru ''țipat'' , dar chiar vreau :)) 

Cu pixul pe foaiePovești de care să fii obsedat. Descoperă acum