Răzbunarea

Allison

Vreau să pară că am trecut peste depărţirea de Darius, aşa că mă machez uşor pentru ieşirea cu prieteni. În speranţa că nu va veni Jassie şi brigada ei.
Nu am mai ieşit din casă de o săptămână, nici acum nu vreau să ies, dar Miranda a tot insistat. Nu vreau să par absurdă, dar fără Darius mă simt....mnu ştiu..încărcată de emoţi negative.

Mă văd cu Miranda Iuli şi Cristi la intrarea în parcul Carol. Îi pup pe obraz pe toţi, iar Cristi mă pupă pe colţul guri, ignor ceea ce tocmai s-a întâmplat dând vina pe directie. Cristi s-a purtat ciudat decând a aflat ca numai sunt cu Darius, în primă fază a dat vina pe mine că m-am băgat între Jessie si Darius care era evident că se iubesc, nu mi-a picat extraordinar comentariul, ba chiar am început să plâng, crezând că e adevărat, nu că nu aş crede şi acum. În a doua fază era foarte atent şi grijuliu. Evita orice subiect legat de Darius şi atunci când cineva aducea asta în discuţie el spune " Trebuia să îi spună că are sentimente pentru Jessie, nu să-şi bată joc de tine. Nu te merită " . Mă tot gândesc la sfatul bunici, cum că ar trebui să vorbesc cu Darius, dar nu prea e pe acasă probabil a gasit pe altcineva sau , după cum spune Cristi care este aprobat de toţi mai puţin de Miranda, îsi continiă povestea de dragoste alături de Jessie.
Ne aşezăm pe iarbă privind natura, imaginile cu mine şi cu Darius la acel picnic minunat ma izbesc precum un ciocan. Dar sunt distrasă de mâna lui Cristi ce o atinge uşor pe a mea. Mă uit la mâinile noastre şi totul pare tras dintr-un film idiot, aşa că îmi retrag uşor mâna privind spre cer.
- Vreţi să jucăm adevăr sau provocare? Întreabă Mira imediat ce fratele ei îşi face apariţia.
- Ce faci? Întreb uitându-mă spre Jash sperând să-mi spună ce dracului caută aici. Mira mi-a spus că i-a minţit pe ai lor cum că a reparat maşina unuia şi a câştigat 10 mil, evident nu a câştigat mai mult 2 mil şi asta pentru că, probabil, i s-a făcut milă aluia de cât se chinuia el să o repare.
- M-au pus ai mei să stau pe capul pitici. Mira mi-a făcut semn că nu-i adevărat astfel că încep să fiu atentă la el încercând să îmi dau seama când minte şi când spune adevărul.
După ce golim o sticlă de apă de jumătate de litru ne punem în cerc şi începe distracţia.
Miranda învârte sticla care se opreşte în dreptul meu. Sunt tentată să aleg adevăr, dar nu vreau să par plictisitoare aşa că aleg provocare. Un rânjet malefic îşi face loc pe faţa ei, iar ochi îi sunt aţintiţi asupra unui băiat care citeşte o carte. Brusc încep să regret că m-am lăsat influneţată de părerea celorlalţi, trebuia să aleg adevăr, ar fi fost mai uşor.
- Te provoc să te duci la frumuşelul ăla şi să faci rost de numărul lui. Ei la asta nu mă aşteptam, credeam că-mi va cere să-i fac un compliment, dar să-i cer numărul? Ea unde era când un timp din faţa liceului m-a oprit şi mi-a spus " Nu te supăra dar eşti cam urâtă" deparcă unii nu ar şti să-şi păstreze părerile pentru ei înşişi. Tipul ăla ar putea să-mi râdă în faţă spunându-mi faţă de pizza.
- Ok. Spun ridicându-mă vrând să par sigură pe mine, dar adevărul este că aş vrea să apară o groapă fără fund în cale. Cristi dă să proresteze dar eu mă răsucesc pe călcâie şi mă îndrept spre băiatul cu părul ondulat cufundat în poveste.
Când mai am putin mă impleticesc precum bleagă căzând pe burtă faţă în faţă cu el. Super Ali, coşuri ai, siluetă de invidiat nici atât şi mai eşti ş impiedicată. Dar câte calităţi am...
- Bună. Spun zâmbindu-i şi încercând să nu mă fac roşie precum racul atunci când îi întâlnesc privirea.
- Bună. Spune zâmbind.
Habar nu am cum sa încep sau ce să îi spun ca să fac rost de numarul lui. Mă ridic de jos vrând să fac tur întors.
- Cum te numeşti? Mă întreabă în cele di urmă ridicându-se în capul oaselor şi făcându-mi semn să mă aşez lângă el.
- Alison. Tu? Spun asezându-mă în dreapta lui.
- Patrick. Te-am văzut cu prietenii acolo, de ce ai plecat.
Ca să vezi, m-au trimis să-ţi cer numărul de telefon numai că nu era în calcul ideea de mă rostogoli până aici, făcându-i pe cei din jur să leşine de râs. Îmi vine să îi spun că e o provocare, dar oricât de tentant ar suna nu-mi place să trişez.
- Păi, am vrut să văd ce citeşti. Mă trezesc vorbind. Serios Alii? Ceva mai bun nu ai găsit gen : am pus ochii pe tine, doamneeeeee. De ce nu-mi functioneaza toti neuroni cum trebuie atunci când chiar am nevoie de ei. Doamne, ar fi cazu să faci pământul să se surpe sub mine, zic şi eu.
- Pădurea Spânzuraţilor de Liviu Rebreanu.
- Drăguţ. Am citit şi eu cartea. Spun interesată să vorbesc cu cineva despre carte. Începem să povestim despre ce se întâmplă în carte, şi am dato din una în alta ajungând la Patul lui Procust.
- Vrei să ni te alături? Spun aducându-mi aminte de gaşca mea şi de provocarea pe care am lăsat-o în aer.
- Desigur. Ne ridicăm şi ne îndreptăm uşor spre grupul meu.
- Nu am făcut rost de numărul lui, dar l-am adus în persoană. Spun zâmbind şi ocupându-mi locul, făcându-i loc între mine şi Cristi, defapt aşa ar fi trebuit, dar Cristi se apropie de mine, astfel Patrick se aşează între Cristi şi Iuli.
Este rândul meu să învârt sticla, care se opreşte în dreptul lui Jash.
- Ce alegi?
- Adevăr. Spune detaşat.
- Ce-ţi place să faci cel mai mult? Întreb curioasă să-l cunosc, chiar dacă ştiu că nu este o întrebare cu "da sau nu" , nu mă interesează, trebuie să spui adevarul imdiferent de cum sună întrebarea.
- Să fac curse. Spune zâmbind şi încruntându-se mai rău decât e, dar gesticulând subtil. Gestul lui mă dezgustă, decâte ori am vorbit cu el nu a gesticulat aşa şi nici nu a ridicat tonul atât deult, chiar dacă era entuziasmat. M-a minţit privindu-mă în ochi.
- Ai ales adevăr nu? Întreb pe un ton calm, gata de atac.
- Da.
- Bun, mai întreb odată. Ce-ţi place să faci în timpul liber. Iuli dă să spună ceva dar Mira îi face semn să tacă. Am un chef nebun de ceartă decând nu am mai vorbit cu Darius, şi simt cum îmi clocoteşte sângele la fiecare mişcare pe care Jash o face şi anunţă nesiguranţă, ezitare, făcându-se că nu ştie ce m-a apucat.
- Curse. Spune parcă doar pentru el, de data asta nu zâmbeşte, doar mă priveşte încruntat.
- Ai ales adevăr, de ce minţi? Nu şti ce înseamnă cuvântul adevăr? Mira pufneşte, reacţia ei îmi confirmă faptul că am dreptate, iar asta mă linişteşte.
- Nu mint! Ţipă
- Atunci de ce ridici tonul? Întreabă Iuli iritat de atitudinea lui. Ce vrei să pari cool?
- Da ce te bagi în p**a mea?!
- Du-te în s****z de aici!
- Terminaţi! Spun sătulă de toată cearta.
Sunt conştientă că eu am început, dar asta pentru că numai suport să fiu minţită. Toată viaţa am stat şi am observat oameni, cum se comportă, cum şi în ce situaţii îşi schimbă atitudinea, asta pentru că nimeni nu vorbea cu mime, exceptând ocaziile când aveau chef să râdă de cineva, erau infinite. Jash se ridică şi pleacă nervos, iar noi ne continuăm jocul râzând şi o dăm în amintiri din copilărie.
La finalul zilei Patrick ne da numarul său de telefon.
- Te duc eu acasă. Spune Cristi.
- Vin şi eu. Adaugă Iuli, dar când Cristi îl priveşte într-un fel anume se răzgândeşte şi pleacă spunând că are treabă.
- Mă descurc. Spun neştiind la ce să mă aştept din partea lui.
- E târziu şi aproape că s-a întunecat.
Are dreptate, nu e prima oară când sunt afară pe întuneric, dar deobicei era Darius, care făcea totul mai frumos. Mergeam alene ţinându-ne de mână, râzând şi bucurându-ne de fiecare clipă petrecută împreună. Nu simţeam trecerea timpului şi uitam de ora impusa de către ai mei, însă nu şi el care ştia clar că va urma o ceartă dacă întârzii. Era suficient ca el să fie punctual.
Pentru o clipă am uitat că defapt Cristi e cel care mă conduce acasă, simţind cum dita mai nodul mi se pune în gât atunci când realizez că Darius nu e lânga mine şi probabil că nu va mai fi niciodată în dreapta mea.
- Ei... ajuns. Spune apoi mă sărut, nu vreau asta. Îl văd pe Darius ieşnd din maşină iar eu îmi încolăcesc braţele de gâtul lui Cristi. Să vadă că sunt fericită, că am trecut peste aşa cum a făcut şi el.