Răzbunarea

Darius

        Ce dirigintă am,zici că a băgat 2 degete în priză ca să-și facă freza. Nu am nici un chef să mă duc acasă,dar asta nu înseamnă că vreau să-mi pierd timpul cu toți "copilașii" ăștia care știu doar să râdă și să caute respect fără ca ei să-l ofere. Copii care se cred mai presus decât oamenii care au un serviciu,un venit,decât cei care muncesc și se luptă cu lumea (unii chiar cu viața) pentru a face ceva în lumea asta. Copii de nimic,răsfățați.

        Mă duc la un bar să mă văd cu Jonas,un bun prieten,mai zăpăcit el așa de fel dar foarte de treabă. De abia mă relaxez și eu puțin fumând o țigare în cea mai mare liniște,posibilă într-un oraș aglomerat.

 - Ce faci fratee. Spune Jonas foarte bine dispus în timp ce dăm noroc.

 - Am scăpat de la școală și acum pierd timpul.Tu?

 - Oho frățioare,până la urmă faci liceul? Ziceai că numai vrei să continui. Spune mirat

 - Da il fac. Până la urmă trebuie să-mi fac un viitor. Vreau să ajung departe. Să fac ceva de care tata să fie mândru

 - Condoleanțe,apropo. De ce nu vă mutați cu maică-ta.

 - N-am degând să mă întorc la femeia aia. Dacă se poate numi femeie

 - Păi și cu banii cum va descurcați?

 - Bine. Primim pensie... Spun amuzat. Lucrăm toți 3 la un bar pe post de chelneri. Nu primim mult,dar suficient cât să trăim.

 - Și de țigări,văd. Bulangiule ziceai că te lași de fumat.

 - Amândoi ziceam asta,dar văd că nici tu nu renunți așa ușor.

 - Decând ai plecat...multe s-au întâmplat.

        Ce.i drept au trecut ceva ani,vreo 4-5 ani nu sunt sigur,decând am plecat cu tata in America,Los Angeles,mai exact.

        După ce au divorțat ai mei,cand eu aveam 6 ani,am stat cu mama pâna la vârsta de 9 aproape 10 ani după care m-am mutat cu tata pana la 15 ani...până s-a întâmplat ca tata să fie împușcat în inimă. În fine. După aproape un an în care am căutat să-mi revin m-am mutat împreună cu Katie si Eric în România. Nu știu de ce am făcut asta. Poate pentru că locurile din Los Angeles imi aminteau de tata,în schimb....aici nu e nimic ce sa.mi amintească de el,înafară de o poză și de amintirile din mintea,inima si sufletul meu. Încă regret cu toată ființa că nu m-am apropiat mai mult de el și că la început nici nu vroiam să-l văd. Dar fie.. Life's goes on!

        Așa ca iată-mă acum stând cu unul din vechii mei prieteni la o cafea vorbind despre vremurile trecute,despre câte am făcut împreună. Cu drag ne amintim cã mergeam toti la lac,când eram la țară,să ne scăldăm. Sau că eu am rămas cu mâinile suspendate o săptămână intreagă în urma unui experiment și anume: m-am urcat pe lemnele bunicii (si din prea multă atenție) am căzut între lemne și m-am zgâriat la subsoară,iar de usturime nu puteam ține mâinile pe lângă corp.. Să numai spun că a doua zi bunicămea m-a scos la poartă pe un scaun ca sa stau sa ma uit(se gandea ca daca n.am stare ma alinta uitatul la altii cum se joacă în timp ce eu sunt paralizat),neavând stare m-am fâțâit,am alergat si am căzut,astfel am ajuns să fiu internat pentru a se asigura toată lumea ca nu mă dezansamblez de tot(m.am simtit ca un adevărat nebun atunci) bine înteles ca Jonas a fost complice la toată faza el țipa "hai să sărim pe lemne,hai să ne jucăm că n-ai picioarele invalide".

 - Ce vremuri. Spune râzând. Păcat...spune întristându-se deodată.

 - Ce s.a intamplat?

 - Uite si tu câte s-au schimbat. Ieri ne jucam si ne chinuiam să te scoatem din casă...iar azi...azi esti un insetat de razbunare. Eu as zice ca nu e bine ceea ce faci.

 - Uite maturul unde era. Spun usor enervat.

 - Serios Darius. Razbunarea nu aduce nimic bun,ea doar te macina,te ajuta sa te omori singur fara sa realizezi asta. Darius,ai un viitor minunat in fata,ai toata viata sa o traiesti. De ce vrei tu,baiatule,sa te distrugi asa? De ce cauti tu sa te razbuni? N.ai nimic de castigat,taicatu nu se va intoarce iar el nu va regreta ce a facut. In schimb tu o sa suferi o viata. Încearca sa mergi mai departe,sa lupti sa traiești...nu sa te distrugi.

 - Ce sti tu,prietene? Ce sti tu ce am vazut eu,ce am auzit,ce am simtit,prin ce am trecut?

 - Imi imaginez...prietene...

 - imaginatia si visul nu dor cum doare realitatea.

 - o sa te doara mai tare daca nu te razgandesti

         Se lasa un moment de liniste. M.am gandit de multe ori si la ce mi.a zis el,dar sunt mult mai constient de faptul ca eu il pot lasa in pace,dar el pe mine nu ma va lasa. Înca ii aud vocea rostind cuvintele " va veni si vremea ta pustiule". Cu toate ca am o gramada de intrebari care au la baza intrebarea " de ce?".

                                                                         ***

        Când intru în casă o vad pe Katie așteptându-mă pe canapeaua din living si citind o carte. Nu-mi pot da seama dacă e supărată sau doar entuziasmată (într-un mod ciudat) că m-am hotărât să fac liceul. Când mă vede se uită atent la mine căutând,parcă,urme de bătaie.După câteva secunde,își mărește ochii de un căprui cu mici tente de portocaliu,își pune mâna la gură și țipă înfundat. Nu încerc să înțeleg gestul pentru că...pur și simplu...nu-l înțeleg.

        Fetele au niște gesturi ciudate,să numai zic de ritualurile de înfrumusețare: măști de față,măști de păr,fond de ten,fard de ploape,mereu se duc la coafor ca să se penseze sau epileze...nu înțeleg de ce nu fac toate astea acasă..mai mult ca sigur fiecare fată are o penseta acasa,un big sau o cremă epilatoare..și o foarfecă..nu? Mă gândesc că dacă am eu au și ele...sau nu știu. (mai puțin foarfeca pentru tuns,să fim serioși acum,dacă m-aș tunde vreodată singur,aș fi catalogat că am purici,paduchi sau ciumă sau cancer sau mai știu eu ce ar debita lumea)

- Și cum a fost prima zi de liceu? Întreabă entuziasmată

- A fost bine. Spun plictisit.

- Nu te înțeleg.. Ce ai cu colegii,nu-i cunoști și totuși nu-i placi.

- Știm amandoi că n-ai ce să cunoști la generația asta și nici la cele viitoare.

- Darius, lumea a evoluat,to....

- Lumea a decăzut,s-a sălbăticit,s-a prostit. Ceea ce a evoluat este tehnologia,dar lumea nu știe sa o folosească pentru a face bine... Spun întrerupând-o

- Mhm... Ai dreptate. Nu știu..poate ar trebui sa gandești altfel..

- Nu mă voi coborâ la nivelul lor.

- Hahaha.. Te cobori suficient de jos cât să vrei să te răzbuni, dar nu te cobori indeajuns pentru a-ți face prieteni noi.

- N-am nevoie de oameni falși.... și nu te mai băga în ceea ce vreau eu să fac e strict problema mea.

         Strict problema mea... Nu sunt nici eu sigur 100% că merită să-mi ratez viitorul de dragul răzbunări. La început credeam că după ce mă voi răzbuna voi duce o viață liniștită și fericită..dar se pare că toată lumea are grijă să-mi spună că răzbunarea nu aduce nimic bun. însă...nu știu.

        Acum încerc să mă pregătesc sufletește pentru ziua de mâine când o să-i văd pe toți hlizindu-se și criticând pe toată lumea. Nu voi putea înțelege niciodată copii din ziua de azi..fapt ce mă scoate din minți pentru că...pur și simplu nu înțeleg. Dar nu trebuie să stau să analizez lumea.

        Oamenii mereu vor vrea să fie ceea ce nu sunt,mereu îi vor critica pe ceilalți pentru cum arată,cum se îmbracă,cum vorbesc etc,crezând că ei sunt perfecți. Mereu vor critica meseriile celorlalți crezând că ei,poate,vor ajunge peste ei. Dar..în general oamenii critică la cei din jur,ceea ce nu le place la ei înșiși.