Răzbunarea

Darius

- Ce s-a întâmplat? Întreabă Eric din uşă.
- Crede că o înşel....
- Ce ai făcut?! Întreabă gata să îmi lipească un pumn.
- Nimic!
- Cum dracu nimic, dacă ea zice că o înşeli!
- A sunat Jessie, când îmi făceam duş, iar Ali a răspuns şi Jessie a început cu "ce faci iubire, trebuie să ne vedem urgent".
- Eu deja numai înţeleg nimic. Spui ca i-ai fost fidel, dar Jessie îţi spune "iubire"..
- Da.
- Mă iei cumva de prost?
- Nu, dar cam dovedeşti. Când am ieşit cu Alli şi Miranda, a venit si Jessie cu Alex, Iuli şi Cristi, şi am făcut schimb de numere cu toţi, nu credeam că începe cu d-astea. A început să îmi dea mesaje, iar eu îi răspundeam pentru că am crezut că vorbim ca şi prieteni cum vorbeam şi cu ceilalţi. Când am mai ieşit, Jessie a început să se dea la mine, când nu era Ali prin preajmă sau atentă, de atunci am căutat să mă îndepărtez de ea. Numai că m-am mai văzut cu ea ca să o rog să înceteze, spunea ca îi va zice lui Ali că ma culc cu ea, şi serios, pe cine ar fi crezut? Evident ca pe Jessie...
- Şi de ce nu i-au zis lui Ali, că Jessie îţi face avansuri?
- Nu am vrut să o văd tristă pentru că  prietena ei caută să o trădeze.
- Aha, şi cum a mers? Întreabă pe un ton badjocoritor.
- Nu e evident? Întreb iritat de faptul că are dreptate.
- Vroiam să mă asigur că eştu conştient de faptul că e vina ta.
Da, asta îmi trebuia, un prieten care să mă facă să mă simt mai rău ca un rahat...
- Mă rog... eu mă duc să mă văd cu tatăl lui Miki.
- Vin şi eu!
- De ce? Ca să îi dai raportul lui Joseph? La dracu...mi-a scăpat.
- Ce?
- Nimic, haide.
- Mai întâi spune ce ai vrut să zici...
- Nu spun nimic, mai ales aici.
- De ce?
- Vorbim diseară, spun. Apoi alerg către maşină, sperând să ajung înaintea lui, nu vreau să-l iau după mine. Intru în maşină şi încui uşile, după care plec. Nu am chef să-l aud vorbind despre Ali şi despre cât de idiot sunt.
Ajuns în faţa secţiei, cobor din maşină şi mă îndrept hotărât către intrare, dar un politist mă opreşte din drum, dându-mi un pumn în abdomen. A dat bine, prea bine, respiraţia mi se taie. Alţi doi tipi mă prind de mâini şi mă duc către o maşină neagră,un bmw, într-o secundă de neatenţie reuşesc să scap din mâna unuia, dar celălalt mă ţine mai tare de mână şi îmi dă un pumn, parcă din fier, în obrazul drept făcându-mă să scuip sânge.
În maşină sunt legat la ochi, apoi simt o înţepătură în mâna dreaptă, în vene.
Începe să mi se facă, cald, numai suport hainele, numai suport nimic, vreau afară. O uşoară senzaţie de sufocare îşi face loc. Cunosc simtomele astea... nemernici m-au drogat. Simt aerul rece atingându-mi faţa, dar sunt prea ameţit ca să realizez pericolul in care ma aflu. Lumina, îmi chinuie ochii când mi se îndepartează eşarfa.
Nu am habar ce se întâmplă cu mine, nu am habar unde mă aflu dar ştiu că mă trezesc înăutrul vilei, nu ştiu cum de am ajuns aici, mi se taie firul tot mai des, ce dracu mi-au dat.
- În sfârşit am ajuns faţă în faţă. Aud o voce groasă, ce anunţă pericolul. Stă în faţa mea, dar îl văd în ceaţă.
- Şine esi? Bolborosesc eu, sunt conştient că am stâlcit cuvintele, dar sper că a înţeles.
- Un prieten, bănuiesc că ai nevoie de odihnă.
Simt cum mă izbesc de podeaua rece semn că cele două matahale mi-au da drumu. O lovitura puternică mă face să mă întorc pe spate, iar piciorul unuia din ei, se odihneşte pe abdomenul meu.
- Nu vei reuşi în veci să te răzbuni, dar daca nu lucrezi pentru mine, vei reuşi să ajungi lângă tactu. Spune apasându-mă pe abdomen. Îl urăsc, îl detest....urăsc...

Ce...unde sunt? Când deschid ochii văd un bec atârnat de un fir ce lumineaza încăperea. Vreau să mă ridic în capul oaselor, dar corpul nu mă ascultă. Mă dor toate.
- Te-ai trezit! In sfarşit.
Mă proptesc în cot pentru a putea vedea persoana respectiva. Rămăn mut, nu ştiu dacă de teamă sau mirare. Santiego, nemernicul care mi-a ucis tatal..stă în faţa mea zâmbind..
- Ce vrei? Spun încercând să mă ridic în capul oaselor fără să îi arăt că sunt ameţit şi că mă dor toate.
- Tu mă cauţi pe mine, iată că m-ai găsit.
- Din câte ştiu eu, îi tot ziceai tatei că mă vrei.
- Îţi aminteşti? Puteam să jur că te-ai lovit suficient de tare încât să uiţi conversaţia.
- Ai fi vrut tu... spun, chiar dacă nu ştiu de unde ştie el că l-am auzit vorbind cu tata.
- Ia zi... ce ţi-ai m-ai amintit? Şti cine era în casă, când ai căzut pe scări? Spune fixându-mi privirea.
Chiar nu am idee, nu-mi dau seama ce s-a întâmplat atunci.
- În fine. Isteţule, dacă nu vrei sfârşeşti ca taicătu, vei face ceea îţi spun. Şi ai grijă cui îi spui, sa nu moară înaintea ta.
- Ce vrei? Întreb printre dinţi.
- O tranzacţie, in seara asta.
- Nici gând!
Îmi dă un pumn făcându-mă să cad pe podea.
- Eu cred că tu nu ai înțeles ce am zis. Mişcă acasă, schimbă-te şi vin băieţi în două ore după tine. Ai înţeles?
- Mda...

Ajuns acasă observ că este prea multă linişte, îi strig pe toţi dar nu răspunde nici unul. Mă uit în bucătărie, in camere dar nu găsesc pe nimeni.
Joseph iese din garaj in timp ce eu ies din casă. Îl privesc, uşor panicat.
- Unde ai fost? Întreabă încercând să pară îngrijorat.
- Unde sunt restul? Întreb îngrijorat. Îmi aruncă un zâmbet şiret şi simt cum îmi amorţeşte corpul. UNDE SUNT? Repet întrebarea, de data asta rostind cuvintele apasat. Nu-mi răspunde, doar mă priveşte. Mă îndrept spre garaj, fara să-i arăt că-mi este teamă. Trec pe lângă el, privindu-l scurt şi intru în garaj. Maşina este la locul ei, şi nici urmă de Eric sau Katie.
  Joseph închide uşa în urma lui şi mă prinde de braţ, mă izbeşte de unul din dulapurile din garaj şi mârâie.
- Spune unde ai fost! ACUM! Nu... se joaca, doar se joaca, cu mintea mea. Ieri, puteam să jur ca el are de aface cu toate astea, au mai fost dăţi când l-am suspectat, dar nu am dovezi,  doar nişte bănuieli, bazate pe anumite evenimente. Dar niciodată nu pare să facă ceva rău, decât să aibă grijă de noi, să ne ajute, să ne crească, cu toate astea, însă, ceva nu se leagă, nu e la locul lui. Dar ce?
- Nu e treaba ta! Spun neştiind ce minciună să bag.
Pumnul lui mă loveşte cu putere în faţă făcându-mă să scuip sânge.
- Tu nu îmi răspunzi mie așa, clar? Spune imediat unde ai fost! Nu spun nimic, cu toate că sunt conştient că o să mă bată până numai mişc, dar ameninţările lui Santiego mă sperie mult mai mult. Nu pot permite ca Katie şi Eric să păţească ceva doar pentru că eu nu sunt  in stare să-mi ţin gura.

- Darius, omule trezeşte-te! Aud o voce groasă, uşor neclară. Când simt stropi de apă pe faţă deschid ochii. Văd totul în ceaţă, dar nu pentru mult timp.
Eric mă ajută să mă ridic în capul oaselor, iar eu mă sprijin de maşină, resimţind fiecare palma, pumn şi picior încasat cu cruzime. Încep să tremur realizând că am mai trăit şcena asta când eram copil, doar că o trăiam zilnic, în diferite moduri. De cele mai multe ori zăceam pe podea, rugându-mă ca femeia căreia obişnuiam să-i spun mamă, să-mi trateze rănile, să mă îmbrăţişeze şi să mă protejeze, dar nu era aşa, nici nu mă băga în seamă. Eram inexistent pentru ea.
- Joseph ţi-a făcut asta? Întreabă Eric în timp ce Katie se pregăteşte să-mi trateze rănile.
Nu spun nimic, doar privesc trusa de prim ajutor rugându-mă să fie doar un vis urât. Contactul apei oxigenate cu rănile mele mă fac să realizez că nu e un vis urât, că tocmai am intrat în cursa spre moarte şi nu am nici un aliat. Nu am dreptu la ajutor. Îi privesc pe cei doi, vrând să le spun că aveau dreptate, ar fi trebuit să mă resemnez faptului că viaţa mea este de căcat şi că trebuie să lupt să trăiesc, să nu mă las păcălit de momentele frumoase pentru că asta insemna doar venirea unui rău mai mare.
Alison îşi face apariția, apropiindu-se de noi cu paşi repezi. Îi arunc o privire lui Katie care îmi spune că ea a întrebat de mine tot timpul ăsta şi a ţinut să vină, dar a fost la bunucăsa. Clipele petrecute cu ea au fost o alinare, un ajutor, un unguent pentru răni, dar nu a durat mult. Mă enervez la gândul că ea nu a avut încredere în mine şi-mi amintesc toate evenimentele de azi, venindu-mi greu să cred că s-au întâmplat atât demulte.
Santiego...oh shit!!!! Mă ridic de jos tresărind, dar cad la loc, descoperind cu stupoare că nu pot sta pe picioare.
- Cât e ceasul? Întreb agitat.
- 19 de ce? Întreaba Ali.
Trebuie să plec, gorila lui Santiego trebuie să sosească, dacă nu cumva a venit demult. Rahat! Nici măcar nu ştiu cât am stat în starea de inconştienţă. Încerc iar să mă ridic, dar de data asta fără să mă grăbesc. Îmi găsesc echilibrul sprijinit de Ali, pe care aş vrea să o sărut, dar lucrurile se complică prea mult.
Cu chiu cu vai ajung să-mi fac baie, apoi mă schimb, constatând că mână dreaptă nu mă prea ascultă. O fi luxată.
Ies uşor din casă, asigurându-mă că nu mă vede nimeni...
Gorila care mă aştepta în Suv-ul negru din faţa casei, parcată strategic lângă gardul vecinului îmi spune pe un ton calm dar totusi periculos că am întârziat. Nu spun nimic, sunt doar atent la drum.
Santiego ne aşteaptă la periferia Bucureştiului lângă un depozit.
- Schimbă-ţi faţa! Spune pe un ton aspru şi tăios. Fi mai dur nu aşa plictisit.
- Nu am alta. Spun sătul să îmi controleze oricine viaţa.
- Ai face bine să înveţi să taci, până nu te învăţ eu.
Sunt conştient că o să mă facă să tac pentru totdeauna, aşa că mă dau bătut şi mă conformez. Iau postura de drept şi atitudinea de puşti periculos. Santiego zâmbeşte scurt, parcă mândru, apoi îmi da detaliile tranzactiei