Răzbunarea

Darius

Când opresc în faţa casei, văd un peisaj minunat, Alli se sărută cu un tip. Mor de gelozie şi de oftică deoarece sunt conştient că s-a ajuns aici doar din cauza mea, că am fost suficient de prost încât să cred că Jessie va înceta cu toată prosteala ei, dar nu a fost aşa.

Tipul se îndepărtează uşor, dar nu înainte să îmi arunce un zâmbet enervant de "am câştigat". Rămân blocat când realizez că noul ei iubit este Cristi,faţă de bou.

Cobor din maşină şi mă îndrept spre ei, dar Cristi se face că nu mă vede şi pleacă.

- Ce tot faci?! Îmtreb ca şi când aş avea tot dreptul să ştiu cu cine e şi de ce.

- Care-i problema ta? Răspunde încruntându-se.

Bună întrebare, care e problema mea? Oricum numai suntem împreună, dar totuşi.

- Ce repede ai sărit în braţele altuia. Mult ţi-a mai păsat.

- Poftim?! Spune aproape ţipând, vizibil enervată de comentariul meu, şi eu aş fi în locul ei.

Minunat Darius, se presupune ca tu ai înşelato, nu prea eşti în postura în care să reproşezi.

- Tot mie nu-mi pasă? Continuă ea indignată. Tu...

- Nu te-am înşelat! Ţip fără să o las să continue, sătul de toate reproşurile astea.

- Aha, sigur. Ironia ei mă omoară uneori.

- Jessie se dădea la mine de mult, nu am făcut nimic, am încercat să o ignor.

- Şi de ce nu mi-ai spus?

- Nu am vrut să te văd tristă.

- Aha, şi cum a mers?

Rămân "speakless", aceeaşi ironie ca a lui Eric. Îmi dau seama că am rănit-o, ar fi trebuit să o pun la curent, nu trebuia să am secrete sau să o mint.

- Până la urmă ce te enervează în momentul ăsta? Întreb în speranţa că mă crede.

- Mă enervează? Nici măcar nu ştiu ce să cred, Cristi....

- Glumeşti?! Spun enervat. Îl crezi pe ăla?

- De ce nu?

- Cât de fraieră poți fi?

- Da bine! Logic că sunt fraieră pentru că numai am încredere în tine! Am avut cea mai mare încredere că nu mă vei răni, şti lucruri despre mine pe care nici mama nu le ştie, şi ce ai făcut? Te-ai culcat cu Jessie!..

- Nu m-am culcat cu nimeni! Ţip la ea deja iritat de acuzaţii.

- Toată lumea....

- Care lume? Spun fără să o las să continue, pe acelaş ton aspru. Cristi şi Jessie?

- Alex. Spune puţin speriată de atitudinea mea.

Toţi se bagă între noi şi nu înţeleg de ce.

- Sunt toţi trei prieteni. Spun cu voce joasă încercând să mă calmez.

- Aşa şi?

- Tu ori nu vrei să crezi ori....

- Ori ce?

- Ori vrei să mă enervezi.

- Sunt sigură că asta ai vrut să spui.

- Da! Tu chiar nu ai degând să crezi nimic din ce spun?

Nu spune nimic, doar mă priveşte în ochii făcându-mă să-mi pierd minţile. Simt cum răbdarea se scurge din mine şi nu ştiu dacă mă mai pot controla. Exagerează, dramatizează prea mult.