Răzbunarea

Allison

        Ce normal e să tot aștepți niște schimbări banale în viața ta,să te aștepți să vină toate de la sine, să visezi să bată totul la ușă și într-o secundă viața ta să ia o altă cale.. E pe dracu normal! Dar cred că toată lumea are momente în viață când speră să se întâmple o minune și tot răul să se preschimbe în bine sau anumite persoane să se întoarcă la noi, ei bine am vești proaste pentru voi,viața nu-i un film de acțiune unde personajul principal scapă cu viață, toți suntem persoanjele principale în viața noastră jucând propriul rol al zilelor noastre făcut pe moment, cu multe greșeli pe foaie, numai că scriem cu marcăr permanent și nu putem schimba nimic.

          Visele sunt vise,realitatea este realitate,eu visez să fac multe în anii de liceu,dar mereu sfărșesc (ca și acum de altfel) întinsă în pat,cu ochii în tavan gândindu-mă la tot felul de chestii mai mult sau mai puțin semnificative, dar bănuiesc că asta se întâmplă din lipsa de ocupație.

           Plictisită mă ridic din pat, iau 14 lei din banii pe care i-am strâns și mă duc afară, căutând un magazin unde vânzătoarea nu mă cunoaște ca să-mi cumpăr un pachet de țigări. Cât de proastă sunt, din cauza unor ratați ca ăia am ajuns să-mi stric sănătatea să-mi ard plămânul cu prostii, dar ce pot spune, îmi place și îmi dă o stare de euforie. După ce îi spun lui buni că plec și vin într-o ora sau două o iau la fugă pentru a găsii ”fericire”. Oh..God, zici că mă droghez, mereu mă pierd în gânduri și asta nu-mi place.

         Ajunsă la magazin îmi cumpăr un Kent mentol, apoi mă duc sub un pod și încep să fumez. Dacă în clasa a-VIa mi-ar fi zis cineva că o să încep să fumez, aș fi început să râd și probabil să neg din răsputeri și să spun cu toată convingerea ca eu nu voi face așa ceva. Haha, pe dracu,acum le devorez de parcă de ele ar depinde viața mea când defapt ele mă ucid încet.

          Când ajung acasă aprind calculatorul, dau drumu la muzică și intru pe minunatul Facebook, spălătorul de creiere ,unde toată lumea e șmecheră mai puțin eu, care sunt o ratată și-n viața virtuală,nu mă zbat cu astea, doar că n-am ce face.

 ”Hey”

         Un zâmbet tâmp îmi apare pe față când văd de la cine este mesajul, este de la Ariana  stă la cateva case distanță, am copilărit cu ea, însă ne-am distanțat odată ce am crescut, pentru că ea a devenit populară iar eu nu suportam atâta atenție așa că m-am retras, asta și faptul că toți o întrebau cum de umblă cu una ca mine, dar ea le zicea mereu simplu și răspicat ”e prietena mea de când lumea”, deci aici e vina mea.

 ”Hey”  spun înercând să nu par impresionată

 ” Ce faci? Cum o mai duci? :*”

” Destul de bine,tu?”

 “ La fel. Uite ce e,stiu ca esti foarte timida si altele, dar stiu ca iti placea actoria, iar eu am gasit un curs cu doar 100 lei pe luna 4 sedinte de 2 ore si ma gandeam ca poate vrei sa vi cu mine, ar fi distractiv. Te roooog”

 “ trebuie sa vorbesc cu ai mei. Te anunt eu diseara ok? Cand vrei sa mergem?”

 “Poi...sambata asta :d”

 “ Bine :)),”

“ Vrei sa iesim azi?”

“ Doar noi?”

 “ Mnu...or sa mai vina cativa. Inca nu ti-a trecut?”

 “ Mnu,,,,”

 “ Ar trebui sa-ti revii, iti ratezi viata”