𝘮𝘢 𝘤𝘩𝘦́𝘳𝘪𝘦 ✓

patru

─── ∘◦❁◦∘ ───

          Tata sforăia de zor în camera lui, căreia îi lăsase ușa deschisă pentru mai multă răcoare. La cât de bine dormea, aș fi zis că avusese parte de o noapte mai mult mai intensă decât a mea.

          Mai târziu în acea zi, după ce s-a trezit, am mers împreună în oraș. A închiriat o mașină pentru toată perioada verii și am făct câteva cumpărături, căci nu aveam nimic de mâncare acasă. Ziua s-a scurt foarte repede, iar seara, când m-am culcat, am simțit vag faptul că nu mă aflam unde trebuia.

          Mă gândisem toată ziua la Gerard, la bunătatea pe care mi-o arătase. M-am găsit întrebându-mă care era motivul pentru care se afla în Monaco, singur la un hotel lângă malul mării. Însă știam atât de puține încât îmi era imposibil să-mi răspund. Poate era doar un alt om de afaceri sau poate că nici măcar nu venise singur. 

          Până la urmă am întâlnit-o și pe Victoria, trei zile mai târziu de când am ajuns în Monaco. M-a sunat pe telefon, neavând habar de acea scrisoare pe care mi-o lăsase. Vorbea repede și strecura mereu cuvinte în franceză, până când a renunțat, spunând Tu oricum vorbești franceză, nu?

          Nu aveam chef să mă întâlnesc cu ea, dar până la urmă am ieșit din casă și ne-am petrecut toată ziua la plajă. Exact ca la telefon, a vorbit întruuuna. 

          Ziua următoare am ieșit cu mai multe prietene de-ale ei, niște fete foarte curioase să întâlnească pe cineva din California. Era ca un schimb de experiență, însă pe mine nu mă interesa experiența lor. Erau doar niște fete sclifosite cu tați care dețineau cazinouri, exact așa cum mi le închipuisem. 

          Seara ne-am oprit la un pub scump în centru. Deși mai fusesem pe acolo o singură dată, știam că la doar trei străzi distanță se afla hotelul unde l-am întâlnit pe Gerard. Am fost neliniștită toată seara din cauza gândului că eram atât de aproape unul de celălalt. Degeaba trecuseră zile și nopți, tot nu reușeam să mi-l scot din minte.

          — Fetelor, le-am spus în franceză, pe care mă obișnuisem deja s-o folosesc. Eu nu mă simt prea bine, cred că voi pleca acasă. 

          Doar că n-am plecat nicidecum acasă. Era abia nouă și jumătate, destul de devreme penru străzile pline din Monte Carlo. 

          Parcurgeam cu șovăială cele trei străzi până la hotel, încercând să-mi înțeleg pornirea și nereușind. Picioarele îmi tremurau în mersul lor din cauza emoției, iar pe buzele mele fremăta un singur cuvânt: Gerard. Nu mă puteam gândi la nimic altceva; muzica din câte un bar îmi înfunda mintea. 

          Simțeam un dor teribil să mă numească din nou jolie. Oh, ce cuvânt frumos, pe care îl rostea cu atâta drag!

          — Bună seara, am spus bărbatului de la ghișeu imediat ce am ajuns. Caut pe cineva care este cazat aici.

          Oh, asta dacă măcar mai era în oraș.

          Recepționerul se uită la mine, după care deschise un caiet gros.

          — Numele său?

          — Gerard.

          — Și cel de familie?

          — Nu-l cunosc.

           Se opri și mă privi cu îndoială.

          — Nu am de unde să știu despre care Gerard vorbiți fără numele de familie. Îmi pare rău.