𝘮𝘢 𝘤𝘩𝘦́𝘳𝘪𝘦 ✓

nouă

─── ∘◦❁◦∘ ───

          Ziua următoare nu am jucat tenis. M-a dus acasă de dimineață, după care a plecat să vorbească cu un avocat. Seara, târziu, m-a sunat pe telefonul fix de acasă, la care a răspuns tata.

          — April! mă striga el de jos. Ți-ai uitat buletinul la sala de sport.

          — Poftim? am spus derutată, rezemată de balustrada de la scară.

          — Vino și vorbește tu, că am ceva pe foc.

          Am ridicat din umeri și i-am luat telefonul.

          — Alo?

          — Ma chérie, am auzit vocea lui Gerard de la celălalt capăt, te-am sunat să te anunț că mâine nu voi juca tenis. 

          — S-a întâmplat ceva?

          — Se pare că am răcit.

          După aceea își trase nasul și-și ceru scuze. Iar eu mi-am cerut scuze la rândul meu, pentru că răcise doar din cauza capriciilor mele.

          — Ce scuză bună ai găsit, totuși, ca să dai de mine, am spus extaziată mai târziu; tata nu bănuia nimic.

          Râse scurt. Respirația lui în microfon mă făcea să mă simt de parcă eram într-un loc foarte îndepărtat.

          — Mai poți vorbi? mă întrebă.

          — Da.

          M-am uitat la tata, care era la câțiva metri depărtare în bucătărie și prăjea niște fructe de mare, care sfârâiau atât de tare încât îi era imposibil să mă audă. Eu stăteam pe scaunul de lângă măsuța cu telefonul, picioarele adunate la piept, și făceam cerculețe pe genunchi precum un adolescent îndrăgostit pentru prima oară.

          — Tata a plecat din cameră, i-am spus scurt, pentru că nu voiam să-i dau astfel de detalii; erau cu totul altele cele pe care aș fi vrut să le vorbesc cu el.

          I-am spus că-mi va fi dor de el și că aș veni oricum la hotel să stăm împreună, însă a insistat că nu voia să mă îmbolnăvesc și eu.

          — Sleep well, my dear, mi-a spus la final. Te anunț imediat ce-mi revin.

          — Grăbește-te.

          Râse scurt, suflând aerul direct în microfon.

          Acum, când totul fusese stabilit între noi, nu mă mai puteam abține să nu mă alint prostește. Nu-mi mai puteam reține toată acea iubire care aproape că îmi făcea inima să plesnească.

          — Oricum, Tess, eu trebuie să închid, i-am spus grăbită când l-am văzut pe tata venind spre scări. Vorbim mai târziu, pup!

          Mă privi bănuitor o clipă, după care urcă la etaj să-și schimbe tricoul murdar, iar eu aproape că am trântit receptorul în furcă.

          Ne-am așezat în câteva minute la masă și am început să povestim despre ceea ce făcusem de când nu am mai vorbit. Tatei îi prindea foarte bine vara petrecută în Monaco. Ieșea cu yachtul și la pescuit cât era ziua de lungă, însă, cel mai probabil, petrecea mult timp și prin cazinouri. Nu-mi spunea pentru că aveam o relație destul de timidă. 

          Mă minunam uneori de faptul că nu reușeam să ne întâlnim niciodată din întâmplare pe străzi, ca să mă vadă cu Gerard. Deși, chiar dacă am fi făcut-o, probabil că aș fi reușit să inventez o poveste, la fel cum făceam cu mai mult de jumătate din lucrurile pe care i le spuneam. Mereu eram cu Victoria și prietenele ei, ori citeam singură pe plajă sau într-o grădină. 

          Nu voiam să-mi imaginez ce părere ar fi avut despre idila mea cu un bărbat de aceeași vârstă cu el și asta pentru că știam prea bine că nu ar fi fost una bună. Preferam să continui să înot deodată cu valurile. Carpe diem.

          A doua zi am zis să profit de faptul că nu puteam să stau cu Gerard și să îmi mai consolidez relațiile cu fetele acelea bogate. Am ieșit cu yachtul uneia din ele, cadou de douăzeci de ani de la părinții ei.

          Eram întinsă pe spate, pe un prosop ud, aproape de platforma de înot din fundul yachtului. Aveam o pălărie de paie pe față și le ascultam pe fete cum pălăvrăgeau în franceză. Cea care deținea yachtul vorbea despre bărbatul de care se îndrăgostise, cu zece ani mai în vârstă decât ea și deja trecut prin două divorțuri. Zicea că era sufletul ei pereche, pentru că se iubeau prea mult. Mie îmi venea să vărs auzind-o, însă probabil că eram cea mai mare ipocrită: Gerard avea mai mult decât dublul vârstei mele. 

          — Mi-l verifici puțin, te rog? o întrebă fata cu yachtul pe cea mai bogată dintre noi. Dacă mai vin o dată acasă cu un tip cu datorii cred că tata nu mă va mai lăsa niciodată să mă îndrăgostesc.

          Cealaltă chicoti, apoi spuse:

          — Orice pentru tine.

          M-am întors pe burtă și m-am rezemat în coate. Pălăria mi-am trântit-o pe cap, apoi am vorbit:

           — Cum adică să-l verifici?

          Fata bogată începu să gesticuleze, vorbind cu mândrie în glas:

          — Oh, firma tatei știe tot ce mișcă în acest orășel. Cine, câți bani are. Sau câte datorii.

          Am ridicat impresionată din sprâncene, după care m-am întins după limonada mea cu zmeură. Cele două continuară să plăvrăgească despre firma tatălui ei, în timp ce eu întorceam informația în minte pe toate părțile, simțind că trebuia să profit de faptul că o cunoșteam pe această fată și că murea să-și petreacă timpul cu mine.

          — Giovanna, i-am spus deodată, iar ea se întoarse ca un cățel spre mine. Vrei să verifici pe cineva și pentru mine? 

─── ∘◦❁◦∘ ───