𝘮𝘢 𝘤𝘩𝘦́𝘳𝘪𝘦 ✓

zece

─── ∘◦❁◦∘ ───

          — Știu că nu te-ai recuperat încă, a fost primul lucru pe care i l-am zis lui Gerard când mi-a deschis ușa, însă nu puteam să-ți zic vestea asta la telefon.

          Gerard era prea extenuat ca să facă față exaltării cu care tot țopăiam în fața ușii lui. Doar se dădu din prag și spuse:

          — Desigur, draga mea. Intră. 

          — Off, Gerard, am spus când l-am auzit tușind.

          Era într-o pijama cu dungi, transpirat tot, și cu părul șaten închis, străbătut de firicele argintii, nearanjat. Probabil că era un chin groaznic să fie răcit în timpul verii, să nu se poată răcori în niciun fel pentru că asta i-ar fi înrăutățit situația. 

          — Îmi pare atât de rău.

          M-am dus la el și mi-am trecut mâinile peste pieptul lui fierbinte. El își așeză primitor o mână în talia mea. Se simțea atât de bine să fiu din nou atinsă de el.

          Fusese prea cumsecade în acea seară ca să nu stea cu mine să mă împace, în ploaie, iar apoi la hotel, ca să nu-mi spună să termin cu smiorcăiala, ca să poată să facă și el duș. Era un om mult prea bun.

          — Mie nu, spuse, cu o voce răgușită. Aș răci și de o sută de ori pentru tine. 

          Am chicotit o dată, scurt.

          — Nu spune asta. Nu vreau să mai răcești vreodată pentru mine.

          — Nu-ți face griji, deja mă simt mai bine. Acum, spune-mi de ce ai venit aici.

          Se strofocă să-mi zâmbească, după care se așeză în scaunul lui și așteptă să fac câte un ceai pentru fiecare. Avea un teanc de pastile pe măsuța de metal, iar așternuturile patului îi erau deranjate. 

          — Am aflat ceva foarte interesant despre vânzătorul tău, i-am spus când i-am lăsat cana aburindă lângă pastile.

          Le luă atunci și le puse într-unul din sertarele comodei de lângă el. Îmi trăsesem celălalt scaun lângă măsuță, iar atunci m-am putut așeza pe el. Purtam o rochie de verde de vară, plină cu păpădii și prinsă cu nasturi în față pe toată lungimea ei. Mi-am ridicat comod picioarele la piept, fără a-mi păsa că le expuneam prea mult în fața lui. Voiam să mi le vadă, să știe că era invitatul meu la privit. Oh, muream după admirația lui.

          I-am spus atunci că bărbatul acela care tot încerca să-l fraierească la preț avea, de fapt, datorii destul de mari la unul din cazinourile din Monte Carlo. Gerard mă asculta tăcut în timp ce-i spuneam cât de gravă era situația omului. Când am terminat nu deveni neapărat fericit sau entuziasmat, precum eram eu, ci foarte gânditor.

          — Acum că știi care e situația lui, am spus în încheiere, nu mai poate să-ți ceară mai mult decât merită.

          Gerard aprobă din cap și își reținu o tuse.

          — Voi vorbi cu el imediat ce mă simt mai bine. Îi voi spune că ofertă mai bună decât a mea nu va mai primi. Cel mai probabil va accepta acum. 

          Mi-ar fi plăcut ca momentul în care îi dădeam vestea să ne putem bucura amândoi. Să sărim în sus de fericire, să mă ia în brațe și să ne sărutăm. Așa îmi imaginasem momentul, însă Gerard era prea extenuat pentru așa ceva. 

          Am avut puțină grijă de el în acea zi. Adusesem de acasă colecția de uleiuri esențiale. Rămăsesem cu obiceiul de a le folosi de la mama. I-am făcut un masaj, după care i-am umplut o cadă cu apă fierbinte, în care am adăugat câteva picături de eucalipt. Aș fi stat din nou toată noaptea cu el, dar a insistat să plec, pentru că se descurca singur. L-am ascultat, doar ca să nu-l obosesc și mai tare certându-ne. 

          Oricât de simplu ar fi sunat totul pentru mine acum, achiziția imobilului a durat câteva săptămâni bune. Săptămâni în care am continuat să jucăm tenis, să stăm la plajă și să ne sărutăm pătimaș sub clar de lună.

          Odată cu (mai mult sau mai puțin) oficializarea relației noastre veneau și câteva îndatoriri.

          În seara în care am sărbătorit semnarea contractului i-am întâlnit și cunoștințele din Monaco. Doar nu putea sărbătorii doar cu mine, ar fi fost egoist din partea mea, la fel cum nici nu puteam lipsi doar ca să nu afle restul despre mine. Era un moment important pentru el, de aceea trebuia să fiu și eu prezentă.

          Era, poate, prima noapte în care Gerard era complet recuperat după acea răceală zdravănă pe care o avusese, iar eu eram fericită că putea să profite de ea. 

          — Ea este April, dragostea mea, mă prezenta el celorlalți.

          Mă înroșeam până în vârful urechilor de fiecare dată, iar prietenii sau rudele lui ne priveau sceptici pentru un moment, ca în final să accepte situația și să-mi spună:

          — Îmi pare bine!

          Eram adunați la o masă la etaj a unui cazinou faimos, cam zece oameni în total: o verișoară de-a lui cu soțul, avocatul și câțiva prieteni. Eram cea mai tânără persoană, iar toată lumea vorbea franceză. N-a fost o problemă pentru mine, însă mi se părea ciudat să-l aud pe Gerard vorbind altceva decât engleză cu acel accent puternic al său.

          Nu m-am simțit comod, sinceră să fiu. Un singur bărbat era interesat interesat de originile mele, cu care de altfel am și dansat. Mi se părea puțin impertinent, însă în final nu a făcut nimic ca să-l pot condamna. Probabil doar din respect pentru Gerard.

          — Este toată a ta, spuse bărbatul când am aterizat dintr-o piruetă direct în brațele lui Gerard.

          Nu mi-am putut abține un icnet din cauza acelei apropieri bruște. El mi-a zâmbit, dar eu n-am reușit să-i întorc zâmbetul. Îmi prinse tandru o mână într-a sa, iar cu cealaltă șoldul. Mi-am strecurat o mână în spatele cefei lui, apoi am avut grijă să nu-l calc pe picioare, ori să-mi las genunchii să se înmoaie prea tare și să mă prăbușesc chiar în fața lui.

          — Maria și Richard tocmai au plecat, îmi spuse. Probabil că în maxim jumătate de oră vom rămâne singuri, iar chinul tău de va termina.

          Nu puteam să-l mint, să-i spun că nu era un chin. Ar fi fost inutil, oricum, pentru că se vedea pe fața mea și în mișcările nesigurle pe care le avusesem toată seara. Cu Gerard eram mereu sinceră.

          Eram pe la finalul unui rumba de care nu reușeam să mă bucur cu adevărat. Degeaba știam pașii, nu mă simțeam comod nicicum să-mi mișc șoldurile așa cum ar fi trebuit. Iar Gerard, văzând asta, îmi vorbi când se termină melodia:

          — Poate vrei să continuăm în câteva minute, undeva unde vom fi singuri.

          Se uita la masa noastră, acolo unde toți invitații își strângeau deja lucrurile să plece. Era poate doar unsprezece noaptea, băusem doar trei guri de vin, dar eram perfect fericită să plecăm de acolo chiar atunci.

─── ∘◦❁◦∘ ───