𝘮𝘢 𝘤𝘩𝘦́𝘳𝘪𝘦 ✓

treisprezece

─── ∘◦❁◦∘ ───

          Tata a venit acasă abia de dimineață, după o noapte în care mai mult moțăisem decât dormisem. Era bine dispus – probabil că dormise bine prin altă parte. 

          A bătut în ușa mea, țipând ca din gură de șarpe:

         — Apriiil, ești acasă?

          Nici măcar n-am avut timp să-i răspund, că intră într-o clipită. Împietri în prag când mă văzu în pat, învelită până în gât cu păturile.

          — Ce faci aici? spuse buimac. Nu te duci la tenis ca în fiecare dimineață?

          Acel tenis pe care credea că îl joc cu Victoria și prietenele ei. 

          — Azi nu, i-am răspuns cu jumătate de gură. Mă doare capul.

          Te rog, pleacă și lasă-mă singură! Chiar nu aveam chef de tata și hiperactivitatea lui. Încă mă recuperam și încercam să procesez seara trecută. Nu aveam nicio poftă de mâncare sau voință de a mă ridica din pat măcar.

          Tata se încruntă, dezaprobator.

          — Ați fost într-un bar aseară și ai băut prea mult, nu-i așa? April, ți-am zis să ai grijă. Sper că n-a profitat careva de voi.

          Am mârâit sătulă când m-am întors pe cealaltă parte.

          — Da, tata, am băut aseară! Și nu, nu a profitat nimeni de noi.

          Doar de-ar fi știut el ce se întâmplase...

          — Nu vrei să-mi ții morală după ce-mi revin? am adăugat, simțind parcă cum urma să deshidă din nou gura.

          — Fie, spuse el. Vorbim mai târziu.

          Genial, acum s-a mai supărat și tata pe mine. Trebuia să-l împac, lucru pentru care nu aveam absolut nicio răbdare. Nici măcar să mă gândesc cum aveam să fac asta. 

          Am reușit să adorm la un moment-dat, dar în monentul în care m-am trezit am știut că am dormit maxim două ore. Nu voiam să mai pierd vremea în pat, așa că m-am hotărât să înfrunt realitatea și să cobor jos. Pe blatul mobilei de la bucătărie se afla un bilețel, pe care tata scrisese că era la cumpărături.

          Oricât m-aș fi uitat în frigider, nu aveam poftă de mâncare, așa că mi-am pus doar un pahar de apă și m-am așezat pe scaunul de lângă scări, ca s-o apelez pe Tess. Tocmai ajunsese ieri într-o țărișoară asiatică – deja uitasem care – și-mi dăduse numărul de telefon de la hotel. 

          Nu mă așteptam să-mi răspundă, însă ea chiar o făcu.

          — Hei, Tess, poți vorbi?

          — April! Pot, însă nu prea mult. Trebuie să plecăm în vreo zece minute să vizităm un templu sau ceva de genul ăsta.

          — Nu voiam decât să văd ce mai faci, i-am spus.

          — S-a întâmplat ceva, iubita?

          Mă întreba cu acea voce subțire și dulce a ei. Se părea că nu reușeam să-mi ascund nefericirea din glas.

          — Cred că tocmai am avut parte de prima mea despărțire, i-am spus.

          — Poftim!? Cum despărțire... April, ai găsit un bărbat sexy și bogat în Monaco!?