𝘮𝘢 𝘤𝘩𝘦́𝘳𝘪𝘦 ✓

paisprezece

─── ∘◦❁◦∘ ───

          Abia ziua următoare am reușit să mă întâlnesc cu Gerard, pe veșnicul nostru teren de tenis. A trebuit să-l împac pe tata și pentru asta am preferat să rămân cu el toată ziua, să gătim împreună și apoi să ne uităm la un film. Nu mai stătusem de mult timp mai mult de două ore împreună și fusese ca o pauză bine-meritată. 

          L-am sunat pe Gerard abia seara și a fost foarte fericit să-mi audă vocea care-i spunea să ne întâlnim din nou la tenis.

          Nu puteam spune că îmi plăcea tenisul mai mult decât oricare alt sport, însă adoram să-l văd jucând. Era la fel de elegant ca de obicei, însă și foarte bucuros. Se vedea că era un sport pe care-l practica de-o viață. Iar eu, deși știam că Gerard nu era cu nimic mai special decât oricare alt francez bogat și sclifosit, nu puteam să nu mă bucur deodată cu el.

          În acea zi, după ce am mâncat, ne-am retras pe plajă cu câte o carte. Mi-am tras șezlongul chiar lângă al lui, ca să fim cât mai aproape posibil. Și-a lăsat palma să se odihnească pe brațul meu, mângâindu-mă ocazional. Uneori răsufla puteric sau își dregea vocea, iar toată acea moleșeală nu mă lăsa să mă concentrez la romanul pe care mă chinuiam să-l termin încă de când am ajuns în Monaco. Mi-era mai mult decât somn.

          — Te-a durut ceva după acea seară? mă întrebă la un moment-dat.

          I-am zâmbit, adorându-i glasul și gestul atât de grijuliu.

          — Nu. Și abia dacă m-a durut în timp ce făceam dragoste.

          Mi-am închis cartea și m-am întors pe-o parte, ca să-l pot privi mai bine. Avea o privire pierdută în timp ce-și trecea degetele peste mâna mea întinsă.

          — Atunci de ce plângeai?

          — Eram fericită. 

          Îmi privi chipul parcă cu scopul de a se convinge că vorbeam serios. Și chiar o făceam. Am zâmbit ca să-l fac să înțeleagă acest lucru, însă el spuse:

          — Nu știu ce am făcut ca să mă iubești atât de mult. 

         Se învinuia din nou și nu suportam acest lucru. Trebuia să știe că era un om minunat.

          — Gerard, am început pe un ton apăsat, ai făcut totul. Mă respecți exact așa cum ar trebui respectată orice femeie, ai grijă de mine, mă accepți. Iar dacă asta nu e cumva suficient, ești, oh, un bărbat foarte atrăgător...!

          Mi-am mușcat buzele, făcându-i totodată ochi dulci în joacă. El bufni într-un râs scurt, ușor rușinat de ceea ce tocmai făcusem.

          Și ce conta că folosea cuvinte învechite, că nu era pompat cu mușchi, că îi plăceau cărțile despre egiptul antic și că bea ceai în zilele de vară? Ceaiul lui era îndulcit cu miere, iar Egiptul antic mult mai interesant decât ar fi crezut unii. Nu aveam nevoie să mă sparg prin cluburi, să mă sărut sălbatic cu vocalistul vreunei trupe în spatele scenei sau să stau pe locul pasagerului în timp ce iubitul meu conducea cu viteză prea mare într-o noapte liniștită – deși făcusem lucrurile acestea și credeam că încă îmi doream să trăiesc astfel. Chiar eram convinsă că genul meu de bărbat ar fi unul mai apropiat de vârsta mea, cu o tunsoare tinerească și o atitudine sexy. Ideea de a fi cu un bărbat în vârstă, în ocaziile în care încercau unii să mă agațe, mă dezgustase înainte și încă o făcea, însă cu siguranță nu Gerard.

          Nu știam dacă îmi descoperisem adevăratele gusturi în această vară sau era pur și simplu o fază, dar nici nu-mi păsa. Voiam să profit de toate acele după-amiezi lungi la plajă, de acele seri cu muzică veche și plicticoasă și de bărbatul dulce de lângă mine. 

          — De altfel, poate nu e niciun motiv rațional pentru iubirea noastră, am spus mai departe, gândindu-mă serios la ceea ce spunea fata aceea pe yacht. Poate că suntem suflete pereche. 

          — Crezi în suflete pereche, dragostea mea?

          — Nici nu știu, i-am spus sincer. Tu crezi?

          — Am căutat pe cineva care să mă înțeleagă mult timp. Atât de mult timp încât deja renunțasem când te-am întâlnit pe tine. 

          I-am zâmbit trist pentru că, oricât de fericită aș fi fost să fiu cu el, nu puteam ignora faptul că diferența de vârstă dintre noi era un blestem. Ar fi murit mult cu mult timp înaintea mea, iar societatea și rudele nu ne-ar fi acceptat. Chiar atunci, când îmi plimbam mâna pe pieptul lui, primeam câteva ocheade de la oamenii de pe plajă. Însă în Monaco mă simțeam destul de comod cu relația noastră: pentru ei nu eram decât o altă femeie tânără, topită după banii unui boșorog. Nici măcar nu aveam timp să îmi pese de toate astea – era prea prețios ca să îl pierd cu judecata lor.

          — Spune-mi, ce pot să fac ca să mă revanșez? mă întrebă mai departe. 

          M-am întins înapoi pe spate, gândindu-mă doar pentru un moment:

          — Hai cu mine în apă, să înotăm puțin.

          Îmi sărută podul palmei încă întinsă spre șezlongul lui înainte de a-mi vorbi:

          — Nu mă simt prea bine astăzi, draga mea. Te superi dacă o lăsăm pe mâine?

          — Nu, însă eu mă voi duce să mă răcoresc puțin.

          Dacă mai stăteam mult întinsă pe acel șezlong sigur aveam să adorm.

          — Sigur. Mă găsești aici.  

          Oricât de mult aș fi vrut să fiu modestă și să mă prefac că nu-i observam privirile, nu m-am putut abține să nu i le sorb în timp ce el îmi sorbea corpul deodată aproape gol. Aveam un costum de baie alb, din două piese. Acopereau destul de mult din mine, însă știam că îmi stătea bine. 

          M-am desfătat cu acea imagine a lui, pe care nu o primeam prea des, de vreme ce era mereu stăpânit.

          — Revin imediat, i-am spus când am început să-mi prind părul la spate, într-un coc dezordonat.

          Am intrat în apă și m-am luptat cu valurile câteva minute. De fiecare dată când mă uitam spre șezlongul lui de la umbră, îi zăream ochii ațintiți asupra mea din spatele paginilor cărții. Mă întrebam dacă măcar citea, ori se uita doar la mine. Mi-am mușcat buzele, de parcă privirea lui mă atingea cu adevărat și-mi dezbrăca corpul de carne ca să privească în interiorul sufletului meu.

─── ∘◦❁◦∘ ───