𝘮𝘢 𝘤𝘩𝘦́𝘳𝘪𝘦 ✓

cincisprezece

─── ∘◦❁◦∘ ───

          Valurile se loveau unele de altele, melodia lor dansându-mi în urechi. Zgomotoase și tumultoase precum sufletul meu în acea dimineață și albastre precum ochii lui Gerard când mă uitam în jos, spre el.

          — Mai încet, draga mea, îmi spuse el, ori te va auzi cineva.

          I-am strâns și mai tare mâna cu care îmi aveam împreunate degetele – aceeași cu care îmi țintuia coapsa ridicată în sus.

          — Nu pot, Gerard! Ah, nu pot...!

          Mereu știa ce să facă între picioarele mele astfel încât să mă încovoi de plăcere, exact cum am făcut și în acea dimineață devreme. Și am continuat să gem, lucru care lui părea că mai degrabă îi plăcea, sperând că valurile erau prea zgomotoase ca să mă poată auzi vreuna din puținele persoane care veniseră atât de devreme la plajă.

          Așa cum promisese Gerard, ne-am întâlnit de dimineață la înot, însă ne-am retras repede într-o plimbare pe malul mării, care s-a terminat cu un oral rapid în spatele unei stânci mari. Nu eram sigură cum s-a ajuns la asta, însă nici nu puteam să spun că mă deranja prea tare. 

          Gerard era mult mai interesat să mă satisfacă pe mine în locul lui, de aceea ne-am oprit imediat după orgasmul împlinitor pe care l-am avut.

          — Aș muri de rușine să aflu că m-a auzit cineva, i-am spus când m-am întins după prosopul căzut prin nisip. 

          — Puține persoane ne cunosc aici, oricum. 

          — N-are importanță asta!

          Și, de altfel, pentru mine erau mai mult decât suficiente.

          Am clătinat din cap, însă nu-mi puteam reține zâmbetul. N-aș fi crezut că puteam trăi astfel de clipe pline de adrenalină cu Gerard. Probabil că fusese o persoană interesantă în tinerețile lui.

          O săptămână mai târziu eram în drum spre casa lui din Monte Carlo. În ultimele zile se ocupase de restabilirea acelui loc, însă avansa destul de greu. Voia s-o facă de unul singur, în loc să angajeze un designer interior. Gerard avea un puternic simț estetic, deci urma să facă o treabă bună.

          Deși mă anunțase că în acea zi avea să vină și fiul lui, tot am vrut să merg cu el. Nu avea niciun rost să ne ascundem de familii – dragostea noastră era autentică și nu ne era rușine cu ea. Mai trebuia doar să mă gândesc cum să-i spun tatei, pentru că nu mă puteam ascunde o viață de el.

          — I-am zis deja despre tine, îmi spuse, cu ochii ațintiți la drum. Însă nu s-a arătat prea încântat. 

          Mâinile lui erau destul de încordate pe volan. M-am întins ușor spre el și l-am mângâiat pe braț. Nu puteam minți că eu n-aș fi fost îngrijorată, însă mă împăcasem cu situația. Deja acceptam toate acele priviri critice de la oamenii care ne vedeau împreună. Și nu reușeam să-l iubesc mai puțin din cauza lor.

          — E în regulă, Gerard, i-am spus, pentru că exact așa era.

          Părul îmi flutura în spate și îmi intra ocazional și în ochi. Poate că ar fi trebuit să-l prind, căci deja se părea că aveam să fac o primă impresie proastă.

          Știam că Gerard nu se înțelegea prea bine cu copiii lui. Îl cam urau pentru că i-ar fi abandonat, însă el și-a dat toată silința să fie acolo pentru ei. Îmi explicase că între el și soția lui era o dușmănie cruntă, iar femeia probabil că le băgase multe minciuni în cap.