𝘮𝘢 𝘤𝘩𝘦́𝘳𝘪𝘦 ✓

doisprezece

─── ∘◦❁◦∘ ───

          Respiram amândoi precipitat. Gerard stătea în genunchi, cu o mână încă pe sex. Eu eram pe spate, mai fierbinte decât soarele verii, iar pe coapsa mea deschisă simțeam cum se scurgeau câteva picături de spermă. 

          M-am grăbit să mă ridic, m-am sprijinit în mâini și mi-am aplecat capul, însă Gerard reacționă imediat: mă prinse cu forță de brațe, oprindu-mă. 

         — Oh, nu face asta, ma chérie...

          L-am privit în ochi înainte să vorbesc. Nu-mi era rușine de el, indiferent de ipostaza în care m-ar fi văzut.

          — Vreau să te fac să te simți bine.

         — M-am simțit suficient de bine. Am furat deja prea mult de la tine...

          M-am ridicat derutată înapoi în genunchi. 

          — Of, de ce m-ai lăsat să fac asta? spuse mai departe, punându-și o mână în cap. Prima oară ar fi trebuit să fie specială pentru tine, în schimb eu...

          — Dar a fost special cu tine, Gerard! m-am grăbit să spun. A fost foarte special.

          I-am prins fața în palme, vrând să-l fac să se uite la mine, căci pentru prima oară de când îl cunoșteam nu avea curajul să mă privească. 

          — Cum aș putea-... Ce ar putea să-ți ofere un om în vârstă în așternuturi...? Ție, care ești atât de tânără și frumoasă...

          Se învinuia degeaba. Era atât de absurd tot ceea ce spunea încât nici măcar nu știam de unde să încep cu explicațiile. Doar l-am sărutat, stăruitor, așa cum făcea el, însă nu-mi răspundea la sărut. 

          În schimb se îndepărtă de mine și începu să se îmbrace, continuându-și propria ocară:

          — Îți răpesc tinerețea. Știam c-o fac, că nu e în regulă, și totuși nu m-am putut îndemna să mă opresc.

          L-am lăsat să vorbească, pentru că orice făceam părea să fie degeaba. Doar l-am privit, acum îmbrăcat cu pantaloni și o cămașă descheiată pe el. Dacă nu ar fi fost atât de supărat mi-aș fi mușcat buzele văzându-l astfel.

          — Poate că nu ar mai trebui să petrecem timp împreună, spuse cu gravitate în glas. 

          — Doar nu vorbești serios!

           M-am simțit deodată patetic pentru că eram încă goală în acel pat, în acea cameră de la etaj, din care el se pregătea să iasă. Mi-am tras nesigură cearșaful deasupra bazinului. Însă era absolut degeaba, pentru că el nu mă privea nici măcar cu coada ochiului.

          — Ba da. Te rog pleacă și nu te mai uita în urmă.

          Imediat ce spuse asta făcu trei pași mari până la ușă și părăsi camera. Iar eu am rămas împietrită în același loc, respirând mai precipitat decât o făcusem când abia terminasem. 

          Ce naiba...? a fost singurul lucru la care m-am putut gândi în acel moment.

          Am început să mă îmbrac destul de buimăcită. Treptat, cu fiecare bucată de material care-mi acoperea corpul la loc, uimirea mea era înlocuită de o furie oarbă. Cu toate că fusese clar în vorbe, eu pricepusem greu ceea ce voia el de la mine. 

          Cum putea să renunțe atât de ușor la noi? Cum putea să ignore toată acea dragoste? Și totul mai ales atunci când lucrurile mergeau perfect!

          Am coborât jos cu pași apăsați. Mi-am cules sandalele de pe scări și le-am încălțat stând cu fundul pe o scară. Gerard își turna neliniștit un pahar de vin, fiind la fel de șifonat ca atunci când părăsise camera. 

          Întâi mi-am luat șalul și plicul de pe canapea, după care am stat acolo, lângă ea, câteva momente, așteptând să-și ridice privirea la mine. Și când o făcu am putut citi siguranța din ea. Chiar voia să plec, așa că asta am și făcut. Fără să-i adresez măcar un cuvânt, am trecut pe lângă el cu pași mari. Tocurile mele pe gresia aceea strălucitoare se auzeau de parcă îmi băteau direct pe craniu.

          Am găsit un taxi la două alei distanță și am rămas la fel de supărată tot drumul până acasă și chiar și până în pat. Tata era plecat și mă bucuram că nu trebuia să dau ochii cu el în acel moment. Nu aș fi făcut față, probabil că aș fi răbufnit nervoasă. 

          Nu reușeam să plâng – lucrul cel mai normal de făcut în urma unei despărțiri. Nu, eu eram nervoasă.

          Aș fi putut să rămân și să încerc să-l conving că nu era de vină cu nimic, că-mi alesesem soarta de una singură, că era, oricum, vina mea că ascunsesem acest lucru de el. Gerard era un om prea bun ca să accepte cu ușurință că era primul meu bărbat în pat. Însă, în acel moment, mă enerva până și faptul că-și închipuise că nu mai eram virgină.

          Poate că ar fi trebuit să-i spun care era situația, să-i explic că niciun bărbat până la el nu m-a făcut să mă simt atât de comod încât să ajung și în pat cu el. Nu avusesem parte decât de câteva preluduri nereușite și atât. 

          Poate că îl cunoșteam pe Gerard de doar o lună și jumătate, însă eram sigură pe ceea ce simțeam. Și până la urmă nu fusese o greșeală: Gerard mă tratase mult mai bine decât aș fi meritat măcar, fusese atent și avusese grijă să-mi placă, în loc de a lua totul cu acea disperare tipic masculină. Of, de ce nu putea să vadă și el asta?

─── ∘◦❁◦∘ ───