𝘮𝘢 𝘤𝘩𝘦́𝘳𝘪𝘦 ✓

șapte

─── ∘◦❁◦∘ ───

          Gerard știuse mereu că eram îndrăgostită de el. Nici măcar nu încercam să mă ascund, era clar ca lumina zilei. Iar când mă sărutase fusesem atât de fericită încât credeam că aveam să mă topesc în brațele lui.

          Nu știam ce avea să urmeze mai departe, însă am aflat cât de curând: totul a continuat ca și cum sărutul nostru nici măcar nu avusese loc. Nu a început să mă țină de mână, să mă strângă brusc în brațe și nici măcar să ne mai sărutăm din când în când. Pentru câteva zile doar am continuat să jucăm tenis dimineața, să luăm masa de prânz și să vorbim despre orice lucru posibil și imposibil. 

          Doar că eu nu mai eram mulțumită doar cu atât. Voiam să ne iubim – exact așa cum făceau cuplurile adevărate. Voiam să luăm cina la un restaurant elegant, să mă soarbă din priviri toată noaptea și apoi să urcăm în camera lui de hotel și să facem dragoste toată noaptea. Voiam să ne dăm unul pe celălalt cu loțiune de plajă, să intrăm în apa mării împreună și să ne plimbăm noaptea ținându-ne de mână.

          De aceea i-am spus într-o zi de un restaurant unde-mi recomandase tata să merg, pentru muzica europeană atât de diversificată. 

          — În seara asta o să cânte o trupă grecească destul de faimoasă.

          M-am blestemat pentru faptul că îi uitasem deja numele. Însă el nu mi-l ceru. Doar luă o gură din apa lui cu gheață, în timp ce luam o mică pauză de la jocul de tenis, și spuse:

          — Grecii au o muzică aparte. La cât să vin să te iau?

          — La șapte e bine pentru tine?

          — Oricând, sunshine.

          Așa că o oră mai târziu m-a adus înapoi acasă, unde am făcut întâi niște pâine prăjită cu ou, ca să mă calmez din tot acel entuziasm. Oh, aveam să dansez cu Gerard, să fim noaptea împreună, unul lângă altul! Nu mai fusesem din seara în care l-am întâlnit. 

          Mi-am ales cea mai bună rochie pentru asta – una neagră, extrem de senzuală. Poalele lungi îi erau despicate în ambele părți, în față, și-mi lăsa spatele gol. Era bine strânsă în talie, dând senzația că șoldurile erau mult mai curbate decât în realitate.

          Mă priveam în oglindă și știam că eram savuroasă. Speram să nu fie prea mult, să creadă că-s o ușuratică; însă trebuia să știe că voiam să-l impresionez, până la urmă eram îndrăgostită de el, iar scopul cinelor de acest fel era fix acesta.

          A ajuns în locul unde ne întâlneam tot timpul, ca să nu ne vadă cumva tata, cu două minute mai devreme. Mereu îmi acorda atenție, în modul lui plin de respect, însă în acea seară nu mă privi prea mult. Se uita mai ales la drum în timp ce conducea, vorbind despre amintirile lui cu acele străzi din Monte Carlo.

          A parcat destul de departe, pentru că doar acolo a găsit un loc. Îmi întinse mâna când am coborât din decapotabilă. Așa înalt cum era, îi stătea foarte bine în acel costum negru și scump. Ne-am continuat drumul pe jos, mergând încet la braț. Probabil că și lui i se păruse o situație jenantă să nu ne comportăm precum un cuplu, însă pe mine nu mă mulțumea ideea ca totul să se petreacă doar în văzul celorlați.

          — Locul acesta trebuie să fie destul de nou, spuse la un moment-dat, lăsând tacâmurile la o parte ca să ia o gură din cocktailul său cu puțin alcool. Acum cinci ani, când am fost ultima oară aici, arăta cu totul altfel.

          — Mi se pare un loc frumos.

          Ne luasem amândoi câteo porție de barbajuan. Eu aveam un vin roșu în pahar, pe care, dacă l-aș fi băut pe tot, aș fi ajuns ca în seara aceea în care ne-am cunoscut.

          Gerard a fost inabordabil toată seara. Nu m-a invitat la dans decât o singură dată; spunea să nu cunoștea pașii, însă, la cât de tandru dansa, aș fi spus că nu era melodie pe care să n-o stăpânească. 

          De supărare și frustrare că nu-mi ieșise nimic, până la urmă am băut tot acel pahar de vin.

          — A fost o seară minunată, spuse când am ieșit pe ușile restaurantului. Muzica a fost cu adevărat excepțională.

          Am rămas în urmă. De această dată nu-i mai primisem mâna; eram prea supărată ca să-mi păstrez politețea. 

          Un tunet scurt, dar neașteptat, mă făcu să-mi pierd tot cumpătul pe care-l mai aveam. Gerard privi îngrijorat cerul întunecat, plin de nori.

          — Cred că am face bine să ne grăbim, ca să nu ne prindă cumva ploaia. 

          — Și ce dacă ne-ar prinde? i-am spus, oprindu-mă pe loc.

          Se întoarse, curios. Avea cheile de la mașină în mână.

          — N-aș vrea să răcești.

          Am clătinat dezaprobator din cap. Sigur îmi vedea supărarea de pe chip și umerii aplecați în nesiguranță. Se apropie un pas și-și strecură cheile în buzunar. Știa că avea să urmeze ceva.

          — Nu sunt atrăgătoare pentru tine, nu-i așa? Ai nevoie de o femeie în toată firea, nu de o copilă ca mine.

          Mi-am prins poalele rochiei îi mâini, înfierbântată de toată acea furie.

          — Nu e adevărat, ma chérie.

          — Atunci de ce nu mă inviți în camera ta de hotel? De ce nu vrei să facem mai mult decât facem deja?

          Făcu doi pași mari și ajunse la mine chiar atunci când un fulger despică cerul în două și începu să plouă. Mă trase la pieptul său și-mi șopti în ureche abia după ce tunetul nu se mai auzi:

          — Aș minți dacă aș spune că nu ești frumoasă și că nu mă atragi, însă nu vreau să profit de bunătatea ta. Să-mi petrec timpul cu tine e suficient.

          Mi-am înghițit un suspin. Cum putea să spună toate aceastea, în timp ce degetele lui îmi mângâiau spatele gol și îmi făceau genunchii să se înmoaie? Și când vedea că eu îmi doream mult, mult mai mult decât atât?

          — Vei răci, draga mea. Te rog, hai să te duc acasă.

          Mi-a dat drumul din îmbrățișare și m-a prins de mână, ca să mă tragă spre mașină. Însă nu m-am clintit. Apa i se scurgea pe chip atunci când s-a întors încă o dată, răbdător, spre mine.

          — Nu plec până nu-mi spui de ce m-ai sărutat în acea zi, deși doar compania mea ar fi suficientă. Care este minciuna, Gerard?

          — Nu e nicio minciună. Sărutul a fost o greșeală. Erai atât de frumoasă și știam că mă iubești. M-am pierdut cu firea.

          I-am strâns mâna plină de picuri de apă. Atât de tare încât credeam că aveau să ni se rupă degetele amândurora.

          — Pierde-te din nou cu firea, i-am spus abia respirând. Te rog, pierde-te din nou. De oricâte ori vei vrea tu.

          Așteptam să încheiem toate socotelile atunci, în acea seară rece și pe acele străzi goale. Așteptam să-i privesc buzele de pe care se scurgea apa spunându-mi că era mai bine să nu ne mai vedem niciodată, că era greșit ceea ce făceam. Gerard era prea atent ca să nu se gândească la tot ceea ce eu refuzam să văd, la toate acele probleme și acel viitor nesigur și blestemat.

          Însă nu făcu asta. Căzu pe gânduri pentru ceea ce păru a fi o eternitate, iar când aceasta se termină, spuse:

          — Hai la hotel.  

─── ∘◦❁◦∘ ───