𝘮𝘢 𝘤𝘩𝘦́𝘳𝘪𝘦 ✓

cinci

─── ∘◦❁◦∘ ───

           Gerard obișnuia să joace tenis de la șapte, însă am stabilit să ne întâlnim pe terenul de sport la opt. M-a adus tata cu mașina, pe care l-am mințit că mă invitaseră Victoria și prietenele ei să jucăm.

          — Ce faci? l-am întrebat când își dădu centura de siguranță jos.

          — Vin și eu să le cunosc pe prietenele tale.

          — Hai, papa, pe bune? 

          Se încruntă spre mine și se așeză înapoi în scaun.

          — Ce are?

          — E necool să te prezint prietenelor mele.

          Din fericire pentru mine, până la terenul de sport trebuia străbătută o alee înconjurată de blocuri, pe care nu circula mașini, așa că tata nu putea să-l ochească de acolo de unde oprise mașina. 

          Panica mi se domoli atunci când cedă:

          — Bine, fie. Dar să le aduci pe acasă într-o zi. Dați o petrecere în pijamale sau ceva, sunteți bine-venite. 

          Am râs. Îmi așezam șapca albă de tenis pe cap, iar părul lung mi l-am dat după urechi.

         — Nu cred că niște fiice a căror tați dețin cazinouri ar fi interesate de casa noastră modestă.

          Mă privi supărat un moment, atât cât a fost nevoie să expir exasperată și să spun:

          — Poate le voi chema.

          N-aș fi vrut să-i dau motive să vină cu mine până la teren și să nu le găsească acolo.

          M-am grăbit să-l sărut pe obraz, după care am ieșit cu un pa! scurt. M-am uitat în spate să văd dacă nu cumva mă urmărea, însă el doar îmi făcu cu mâna și porni mașina. Am răsuflat ușurată.

          M-am oprit un moment, privindu-mă în geamul negru al unei clădiri. Nu aveam haine propriu-zis de tenis, în afară de acea șapcă, așa că îmbrăcasem o pereche de pantaloni scurți de fâș, largi, și un maieu simplu. În mod normal aș fi optat pentru colanți scurți și o bustieră sport, însă m-aș fi simțit prea revelatoare în fața lui Gerard, gata să mă fac încă o dată de râs pentru naivitatea mea.

          Cu toate astea, simțeam nevoia să arăt bine, mult mai mult decât de obicei. Și speram ca micuța mea ținută să reușească. Până la urmă era tot corpul meu zvelt și subțire, pe care îl antrenasem atâția ani la bascket și uneori la surf. Singurele mele imperfecțiuni erau cicatricile și coșurile ocazionale de pe față și spate. Abia de curând începusem să am grijă de înfățișarea mea; până atunci avusesem doar obiceiuri băiețești.

          Însă acei pantaloni nu-mi valorificau formele. Fundul meu era pierdut pe undeva, iar picioarele parcă prea subțiri și anost de drepte. Brațele erau ca ale unor copii. Am oftat. Știam că erau haine care îmi stăteau mai bine decât atât, dar în acel moment nu mai aveam ce face. Doar mi-am privit în continuare fața bucălată, buzele pline adunate precum o inimă în mijloc, nasul micuț, cârn, sprâncenele subțiri și deschise la culoare...

          Eram cel puțin ok. Și deja trecuse prea mult timp și probabil că întârziasem. Mi-am plesnit acei obraji umflați și moi, încercând să mă dezmeticesc. 

          Am pornit încă o dată spre terenurile de tenis. La unul din ele, din mijloc, jucau deja două persoane. L-am căutat pe Gerard cu privirea și l-am găsit pe o bancă de piatră, la umbra unui copac, în interiorul celui mai îndepărtat teren.