Înainte de capitol vreau sa îmi cer scuze ca postez din an în Paște dar nu prea mai am așa mult timp ca și înainte . Lectura plăcută !
Mă trezesc cu dureri incredibile . Încercam sa deschid ochii dar nu reușeam deloc . Simțeam ceva rece și umed care mă înconjura . Mi-am deschis puțin ochii și am observat ca sunt pe jos intr-o balta de sânge . Încerc sa mă ridic dar sfârșesc prin a cădea durerea accentuandu-se . Îmi ridic privirea și îl văd pe Alex în pragul ușii uitandu-se la mine .
Eu : Nu ai de gând sa mă ajuți ?
Alex : Nu prea .
Eu : Măcar nu te mai uita la mine .
Alex : De ce ?
Eu : Pentru ca e enervant ! D-aia !
Alex : Nu tre sa ridici tonul . Aud chiar foarte bine .
Eu : Unde sunt ?
Alex : În subsol .
Eu : Ce caut aici ?
Alex : Am crezut ca ai murit așa ca te-am aruncat printre celelalte cadavre .
Eu : O spui de parcă asta ar fi ceva normal .
Alex : Pentru mine este .
Eu : Din nou întreb : Nu ai de gând sa mă ajuți ?
Alex : Dacă nu te mai smiorcai o sa te ajut .
Eu : Mersi .
Alex se apropie de mine și mă ia pe sus . M-a dus în camera mea și m-a trântit în pat . Presupun ca omul acesta nu știe sa aibă grija de o persoana rănită . Când am făcut contact cu patul durerile au apărut din nou . Simțeam ca dintr-o clipa în alta puteam sa mor . Închid ochii și cad prada senzației de somnolenta .
În caz ca nu v-ati prins capitolul trecut a fost doar un vis al Amandei și asta e realitatea .
