Zilele treceau și rănile sufletești cât și cele corporale se vindecau , greu dar măcar se vindecau . Este începutul lunii august . Mai am doar o luna de vacanta și mă întorc la plictisitoarea și anosta școală .
Mi-am amintit cum era viața mea înainte de vacanta și fără sa vreau am început sa plâng . Mi-am dat seama câte lucruri s-au schimbat și mai ales cât de mult m-am schimbat eu . Alex intra val vârtej la mine în camera .
Eu : Tu nu știi sa bați la ușa ?
Alex : Tu nu știi sa nu comentezi ?
Eu : Poate ca nu ! Acum lasa-ma ! Ești cea mai nepotrivita persoana care poate fii lângă mine în acest moment .
Alex : Măi , Măi , domnișoara si-a luat fițe . Trebuie sa o învățăm din nou bunele maniere ?
Eu : Nu îmi pasa ce îmi faci , nu mai am nimic de pierdut dacă mor .
Alex : Continua sa crezi asta .
Eu : Ce vrei sa spui ?
Alex : Ca ești norocoasa ca ai o viață !
Eu : Și ce mai viața ! Decât cea pe care o am acum prefer moartea de 1000 de ori mai mult .
Alex : Atunci sinucide-te ! Ce mai aștepți ? Oricum nu îmi pasa ce se întâmplă cu tine . Din părea mea poți face orice !
Cred ca Alex avea o idee buna în sfârșit . Sa mă omor ar fi minunat . As scăpa de toate greutățile pe care le port pe umeri . Iau cutitul și îl pun în dreptul gatului . Fac o mica tăietură din care sângele începe sa curgă . Alex se uita la mine fără sa spună nimic . Am încercat prima oară dar mi s-a înmuiat mana . Am încercat și a doua oară și a fost la fel . A treia oară am luat adânc aer în piept , am închis ochii și mi-am înfipt cutitul în gat .
Am așteptat durerea care se pare ca întârzia . Deși simțeam cum se prelinge sânge pe gat . La un moment dat am avut curajul sa îi deschis . În fata mea era Alex . Am scăpat cutitul de uimire și atunci el si-a retras mana plina de sânge . Știam ca nu îl doare fiindcă este demon așa ca întrebarea mea era alta : De ce ar face așa ceva ?
Am încercat sa îmi găsesc cuvintele pentru a-l întreba dar parcă mi se blocau în gat de câte ori deschideam gura . El se uita cu aceasi privire rece la mine care mă intimida . După ceva timp am reușit în sfârșit sa în întreb chiar dacă m-am bâlbâit fantastic .
Eu : D-de ce ... n-nu m-ai lăsat ... s-sa mor ?
Alex : Fiindcă te iubesc , prostuțo .
Imediat cum a zis asta a dispărut efectiv . Am încercat sa mă gândesc la complet altceva , nu la ce a spus el dar a fost în zadar . În fiecare secunda cuvintele lui se aud în urechile mele cu ecou și mă fac sa tresar de fiecare data și sa simt un gol în stomac . Oare ... și eu îl iubesc ?
