Queen of Darkness

Capitolul 3

    Privirea îmi este ațintitã spre fiecare ușã a caselor micuțe de hobbiți, continui sã merg lângã calul meu, care asemeni mie este obosit.
    Soarele a fost înghițit de noapte, fãcându-mi drumul și mai greu. Privesc luna melancolicã, oprindu-mã pentru un moment acolo, spre nemulțumirea companionului meu. Mii de sentimente îmi acaparează inima, mă înspăimântă numai gândul că mă voi atașa de aceștia, iar apoi că îi voi pierde la fel de repede. Îmi scutur capul și îmi alung aceste simțăminte. Repet de nenumărate ori făgăduielile pe care mi le-am făcut. Îmi este complet interzis să mă atașez de ei, trebuie doar să mă folosesc de ei, nimic mai mult.
    Dark își freacă nasul de brațul meu și mă trezește din visare, dupã care face insistent semn spre o ușa mare pe care se află o runã... Runa pe care o cãutam.

    - Bravo, bãiete! Rãmâi aici. spun frecându-mi fața drãgãstos de a sa.

    Mă opresc în fața ușii, oftând adânc și rugându-mã fie bine. Bat puternic, iar în fața mea se ivește un hobbit micuț și sfios.

    - Xena, la dispoziția dumneavoastrã! spun fãcând o plecãciune.

    - Bilbo Baggins, la a voastrã!

    Intru în casa primitoare a hobbitului, acesta se oferi să îmi așeze pelerina în cuier, dar îl refuz politicos. Dacă vrăjitorul ar vedea ce răni am pe spate m-ar expedia fără comentarii înapoi în ținutul elfilor, iar acesta e ultimul lucru pe care mi-l doresc.

    În schimb, acesta mă conduce într-o sufragerie micută în care se află treisprezece pitici, și Gandalf.

    - Draga mea! Mã bucur că ne-ai onorat cu prezența! spune acesta îmbrãțișându-mã strâns.

    - Orice pentru tine, Gandalf!

    Arunc o privire spre cei care ar trebui sã îmi fie parteneri de luptã. Din cunoștiințele mele, o companie are un număr redus, dar cea din care o să fac parte este literalmente secerată. Fețele lor sunt destul de confuze, pentru cã nu știu cine sunt și nici nu mã pot vedea datoritã mantiei care îmi acoperea tot trupul. O voce puternicã mă rupe de gândurile mele.

    - O femeie? La ce ne-ar putea ajuta asta, Gandalf? piticul din capul opus al mesei mă privește superior.

    Nu-l las pe vrãjitor sã rãspundã în locul meu, fãcându-i semn din mâna să se oprească. Îi simt neliniștea bãtrânului, știe ce ar putea urma.
    Arunc capa, dezvãluind tot ce acești pitici și-ar dori vreodată sã vadã. Privirile lor uimite și analiza completă, din cap pânã-n picioare, mă face să zâmbesc zeflemitor.
    Pãrul lung, negru și ondulat îmi acoperă spatele, pe care se află un scut din aur specific regatului meu în care sunt patru lãcașe pentru tot atâtea sãbii, un arc cu sãgeți, o tunicã care îmi acoperă sânii, pecetluitã cu apãrãtori la umeri și pe conturul acesteia, stomacul pe care se observă o cicatrice destul de urâtã, pantaloni scurți și strânși, aceștia înconjurați de apãrãtori din argint cu lãcașe pentru opt cuțite în care se află tot atâtea, iar în josul picioarelor două curelușe pentru cuțite ascunse pe fiecare picior, iar în cizme arme pentru orice eventualitate. Într-un cuvânt armura de luptã fãcutã de mine.
    Privirea-mi rece se lasă asupra celui care a îndrãznit sã insinueze, cã nu aș fi în stare sã lupt, și doar o femeie insignifiantã. 

    -Eu sunt Xena, Regina Regatului de Miazãnoapte!

    Piticii mai în vârstã îmi aruncă priviri miloase, cunoscându-mi povestea. Gandalf oftează greu dând negativ din cap.

    Știam cã am greșit, o domniță nu ar trebui niciodată să ridice tonul sau să răspundă unui alt nobil, cu atât mai grav unui rege, dar să îi susțină privirea este cu mult mai rău, mai explicit, propria-ți condamnare. Ei bine, eu nu sunt tocmai una dintre acele domnițe. Nu am nevoie de un bărbat înfumurat care să mă întrețină sau apere, mai ales când schimbul pentru aceste lucruri este libertatea.
   
    Iar eu sunt în orice fel, dar nu o simplã femeie, nu sunt inutilã, nu sunt o domniță, sunt o rãzboinicã, și am un scop, sã îmi aflu trecutul, sã îi ucid pe cei care mi-au distrus viața și sã îmi gãsesc regatul.