Queen of Darkness

Capitolul 13

Cum ajung în odaie încui ușa, nedorind să fiu deranjată. Desigur, Gandalf va avea de gând să-mi împrăștie în față toate motivele pentru care ar trebui să rămân aici, să mă convingă.
Dar nu va reuși. Nu accept. În ciuda oamenilor frumoși de aici, în ciuda acelor câtorva persoane, nu pot rămâne. Trebuie să îndeplinesc profeția fie că se va sfârși rău.
Îngenunchez în fața patului în căutarea sacului cu arme. Durerea de spate provocată de numeroasele săgeți pe care le-am încasat mă obligă să mă ridic. Însă, furia ținută atâtea zile în mine mă face să-l azvârl în apropiere. Mă sprijin de tăblia patului și apăs cu duritate locurile în care durerea a devenit stăpână. Urăsc că fiecare rană reușește să mă țintuiască la pat. Mi-aș dori să fiu mai rezistentă. Dar corpul meu mic cedează după fiecare luptă grea. Recunosc, îmi doresc să fiu invincibilă, dar nu se poate decât pe alte căi. Iar cele care-mi apar în minte nu sunt deloc plăcute.
Să îți vinzi sufletul pentru veșnicie, putere și alte lucruri e ușor! Dar să încerci să le recuperezi dacă ce primești în schimb nu mai este la fel de convenabil ca la început este imposibil. Exact de aceea încerc să-mi alung aceste gânduri și să văd în continuare de lustruirea armelor.
Ignor cu desăvărșire înțepăturile mici care încearcă să îmi strice planurile și continui cu meticulozitate până săvârșesc.

Acum cã nu mai am nimic de făcut, rămân nemișcată și privesc în față gândindu-mă la tot. La zilele trecute, la săptămânile atât de îndepărtate, la tot ce mă macină. Trebuie să evadez de aici! Lindir deja face pregătiri, sunt sigură! E deja târziu, ultimul răgaz a trecut. Mă ridic prea repede si durerea care dispăruse, apare din nou făcându-mă să mă întind pe salteaua moale. Un junghi în coaste nu descrie prea bine durerea aceasta, dar eu o simt ca un junghi în gândurile mele. Îmi interzic să adorm, dar acum... printre pernele moi și așternuturile fine... Nu pot...

Perspectiva lui Meraell

Bătrânul Gandalf mi-o ia înainte și de aceasta dată. Mă opresc în întuneric lăsându-l să intre primul și să-i vorbească frumoasei mele. Deși el e principalul om, care ne-a adus în situația asta, nu îl urăsc! Știu că în spatele a tot e un joc pe care nu îl pot înțelege. Xena e complicată, dar trecutul ei e și mai al naibii.
Mă sprijin de zid și răcoarea lui pe spinarea mea îmi calmează simțurile deja încălzite de micuța mea. Corpul meu reacționează din instict, chiar dacă mă gândesc la cu totul altceva. O iubesc atât de mult...
Împing coatele în perete*și mă îndrept cu  pași mari spre odaia ei. Așteptarea asta nu își are rostul. Nu-mi păsa chiar deloc dacă Gandalf mă vede.
Ușa camerei sale e larg deschisă, iar lumina de pe hol se oprește suficient pe corpul ei. Din prag îi văd spatele dezgolit și dau din cap dezaprobator. Nici măcar nu și-a uns rănile de pe spate și e în tunica aia minusculă!
Îmi iau privirea de pe ea cand o simt pe a vrajitorului arzându-mă:

- Noapte luminată, tinere! privirea îi coboară pe bustul meu gol și pantalonii mult prea lăsați pe coapse. Sper că scopul plimbării acesteia târzii este pentru a-ți* limpezi gândurile... știam cuvântul care urma continuării sale, prostesc e faptul că el crede că voi pleca sau mai rău, că voi renunța.

- Este o noapte prea fierbinte pentru a reuși să-mi adie vreun gând bun, Lordul meu! un zâmbet ștrengar îmi luminează fața și pășesc înainte.

Bătrânul blochează drumul cu bastonul lui uriaș și mă privește cu adevărat de această dată. Urât, cu o furie mocnită. Ei bine, nici mie nu mi-ar conveni ca un huligan să-i dea târcoale fiicei mele. Dar ce tot spun, sunt deja pus în situația aceasta nebunească. Fir-ar el să fie de Lord perfect!

- Știi. îi spun sec, iar când mina îi devine uimită îmi reiau vorbele. Știi că nu o voi lăsa chiar dacă va deveni soția lui. îmi dau ochii peste cap, nu voi permite niciodată.