Queen of Darkness

Capitolul 2

Lordul adunase fiecare elf în parte pentru a-mi ura drum bun. Majoritatea o fac din obligație, știu foarte bine că nu sunt plăcută aici. Și nu e de mirare la câte nenorociri am provocat. Acum las gândurile la o parte și hotărăsc să dispar cât mai repede din infernul ăsta.

Încalec cu ușurință armăsarul și pornesc agale spre porțiile principale. Fiecare locuitor își pleacă capul la vederea mea, unii chiar aruncă cu flori în urmă. Se pare că Elrond i-a instruit bine.

- Nimic nu îți poate schimba decizia, domnița mea? deși cunoaște foarte bine răspunsul, insistă.

Evit să îl privesc ori să îi dau un răspuns fiindcă atenția îmi rămâne blocată pe brunetul cu ochi verzi.

- Domnița mea, permiteți-mi să vă însoțesc până în Comitat! rostește, nepăsându-i deloc de restul nobilimii. Siguranța dumneavoastră este cea mai importantă! face o scurtă plecăciune, având mâna în dreptul inimii încercând să pară cât de convingător poate.

Evident, doar cineva care nu îl cunoaște suficient de bine s-ar putea lăsa păcălit. Iar sclipirea acea din ochi nu îmi arată decât faptul că nu are de gând să renunțe la intențiile sale.

Un zâmbet slab îmi brăzdează fața, dar dispare rapid când sesizez că nu suntem singuri. Logodnicul meu este încordat și îmi pot da seama că va face tot ce îi stă în putință să îi șteargă acel zâmbet de pe față rivalului său în lipsa mea.

- Dragul meu, o regină nu își schimba niciodată deciziile. Cu atât mai puțin eu. îi arunc o căutătură scurtă și revin la cel pe care îl iubesc. Cât despre propunerea ta, căpitane, prefer să...

Mă opresc și îi privesc pe toți de parcă ar fi ultima oară. Fețele unora sunt plânse, alții mă imploră să rămân, iar răspunsul meu pare a fi decisiv.

- Prefer să îmi fac menirea! Rămâneți cu bine!

Dark o ia la goană la o simplă mișcare de a mea. Sunt sigură, dacă mai rămâneam câteva minute în plus aș fi rămas.

Rivendell- ul nu este așa îngrozitor pe cât îl consider eu. Nu odată am dorit să rămân acolo și să mă așez la casa mea. Dar mi-am făcut mie și posibililor mei copiii o promisiune, acea că vor trăi în regatul lor.

După un drum de câteva ore ajung într-o pădure, locul îmi pare destul de liniștit. Poate vom veni pe aici dacă Gandalf va fi de acord.

Vestea lui m-a bucurat destul de mult. Dar simt că este ceva putred la mijloc, simt că a omis ceva intenționat. Consider că îmi fac iluzii. Vrăjitorul este ca tatăl meu, niciodată nu m-ar minți. Oboseala își face loc în gândurile mele, cu siguranță asta e.

Descalec din mers, iar calul se oprește imediat. Îl mângâi ușor încercând să-l liniștesc. Se sperie foarte repede când nu sunt lângă el. Deși unii considera legătura dintre stăpân și animalul acestuia o bazaconie de spus copiilor, este cât se poate de adevărată.

Nu o dată s-a întâmplat să fac contact cu pământul în luptele mele, iar Dark să mă salveze în ultimul moment. Este un armăsar loial, dar foarte înfumurat. De fel, se spune despre comportamentul animalului ca îl reflectă pe cel al stăpânului, iar acesta este singurul lucru pe care nu îl pot crede.

Face doi pași în spate și refuză să îl ating ori să mă apropi de el.

- Esti bine, băiete? privesc în jur și încerc să îmi dau seama de ce s-a speriat.

Dintre copaci iese o săgeată și-o prind în mână, o analizez rapid și scuip nervoasă.

-Orci! îmi scot sabia și iau poziția de luptă.

Câțiva ies din ascunzătorile lor călare pe wargi. Sunt înconjurată, nu fac nicio mișcare, în schimb privesc crengile copacilor încercând să găsesc o cale pentru a mă cățăra cu ușurință în ei.

Constat că mi-ar lua prea mult timp din cauza înălțimii mele, așă că renunț și caut în grabă alt plan.

- Xena! Astăzi îți vei găsi sfârșitul! Bolg iese ultimul din ascunzătoare și își face loc printre viermii săi.

- Nu te-ai săturat să spui asta de fiecare dată când ne întâlnim? încep să râd și îmi îndrept sabia spre el, îmi urmează gestul iar eu continui. Singurul care va avea de suferit vei fii tu!

Se apropie în fugă de mine, dar încalec rapid și acum suntem la egalitate. Îl privesc învingătoare și continui să vorbesc în încercarea de a-i distrage atenția:

- Ce te aduce aici? Gaura de unde ai venit este prea îmbâcsită chiar și pentru tine? câțiva din sclavii lui râd.

- Gura! urlă nervos și se face tăcere.

În acel moment arunc un cuțit în aer, iar acesta secerează suficienți orci, face cale întoarsă și îl prind cu ușurință fără a mă răni.

Nu dă niciun semnal de luptă și se năpustesc asupra noastră. Wargul său netot se apropie de picioarele armăsarului dorind sa îl doboare cu ușurință. Din păcate pentru el, nu este o cabalină fricoasă și neajutorată.

Chiar înainte să îi înșface piciorul primește o copită în cap care îl lasă lat, apoi sare peste Bolg și îl lovește și pe el.

Omor încă trei orci în săritură și mă arunc din șa, rostogolindu-mă pe sub picioarele dușmanului. Mișcările mele rapide îi fac să se lovească între ei, iar eu scap nevătămată. Ca de obicei!

Continui jocul până când o săgeată îmi intră în umăr. O rup rapid și îmi mușc buza încercând să nu scot niciun sunet.

Mă năpustesc asupra căpeteniei și încerc să-l rănesc. Dar este dublu cât mine și cu mult mai antrenat. Cu toate acestea, am reușit să îl înving de nenumărate ori, nu pot pierde de data asta.

Încerc să parez toate loviturile, dar încheieturile mă dor din cauza puterii sale. Săbiile îmi zboară din mâini pe nesimțite și sunt trântită la pământ. Caut cu disperare un cuțit, dar nu găsesc nimic.

Se apropie încet de mine cu tăișul sabiei înainte. Spre uimirea mea, aruncă sabia și dă comandă în favoarea unui buzdugan.

Mă ridic și sar la gâtul lui, mă prinde cu eforturi mici de capă și mă azvârle în direcția unui copac.

- Copil prostuț, îndrăznești să te revolți asupra mărețului Bolg? îmi zâmbește scurt și apucă arma din mâinile slinoase ale unuia dintre viermi. Cu ăsta vei avea o moartemai ușoară!

Aruncă cu dibăcie unealta dintr-o mână în alta și pare nehotărât în legătură cu zona în care să mă nimerească. Îl ridică deasupra capului și este pregătit să dea ultima lovitură.

Timpul parcă se oprește în loc și eu odată cu el, neștiind ce să fac. Privesc stupefiată cum moartea se apropie de mine. Dar nu doresc să o accept așa că mă rostogolesc și mă ridic cât pot de repede în picioare.

Bolg lovește pământul, iar eu îmi croiesc drum printre slugile lui cu capete seci. Chiar înainte de a mă urca pe armăsarul meu simt o lovitură puternică în spate.

Cu toate că simt o durere care nu îmi dă voie să fac orice fel de mișcare, urc pe Dark și îi dau pinteni. Acesta o ia la galop, iar călaritul nu îmi ajută deloc spatele.

Cu toate acestea hotărăsc să ajung cât mai repede în Comitat chiar de va trebui să suport asta până în zori.