Queen of Darkness

Capitol 26

Nu credeam ca se va ajunge vreodată aici. Xena evadeaza din Rivendell, chipurile ajutata de Gandalf. Imposibil! Nu cred asa ceva. El a înlănțui-o acolo. Pentru nimic in lume nu ar fi eliberat-o. E imposibil! IMPOSIBIL!

- Fetița mea... vrăjitorul se vaicara incontinuu.

Imi vine sa-l pocnesc si sa-l dau afara... Cineva se pune in singura lampa aprinsă de pe hol. Ma întorc încruntat pentru a o vedea pe Xena sprijinită de tânărul rege.

- Ti-am lipsit? imi stăpânesc cu greu lacrimile, ma apropii rapid de ea pentru a nu o lasa sa mai faca nici un pas si ii tin mâinile intre ale mele. M-am jucat prea mult si m-am lovit prea tare. imi raspunde inainte ca macar sa o intreb.

Imi apar tot felul de amintiri de cand era micuță, era doar un copil prins in intrigile bătrânilor. Nu avea nicio putere. Dar acum... totul e diferit. Spiritele negre au acceptat-o, iar asta nu poate sa însemne decat ca Stapanul a recunoscut-o drept fiica lui.

Ma priveste cu ochii mari, dar nu e trista. Si nici nu ar avea motive. Piticii acestia, chiar tin la ea. Cu toate că are ochii pe mine, il cauta pe el, pe cel blond. Dar nu e aici.

- Fìli? vorbește atat de încet ca nimeni nu o aude, inafara de mine si de vrăjitor.

Il vad. Il simt. Nu-i convine absolut deloc situația. Nu vrea ca Xena sa scape de sub controlul lui. Sa se căsătorească cu cine vrea ea. E nervos. Xena nu putea fi controlată nici inainte, cand partea umană era cea dominantă, dar acum? Ii simt frica, Xena va fi blestemul lui. Adevăratul destin se va împlini la finele anului asta. Orice ar face, oricât ar încerca să-i stea in cale, Xena isi va da seama la un moment dat de cine e cu adevărat.

- Gandalf, nu e așa...

Raman uimit, nu mi-am dat seama ce inseamna ritualul de fapt. Ce puteri ii poate conferi. Simt uitatura urata a incriminatului pe mine. Niciodata nu i-a convenit apropierea dintre mine si prințesă. Sunt ultima urma a regatului ei in viata. Sau cel putin, atat stiu ei.

- E mai rau decat mi-am putut închipui.

O îmbrățișez blând, având grijă să nu-i ating nicio rana. Si in acelasi timp, ca el să nu-si dea seama de noile puteri.

Regele pitic inca are mâna pe talia ei, vrând mai mult decât să o susțină, desigur. Pentru prima dată, nu-l sagetez cu privirea si ii zâmbesc sincer. A avut grijă continuu de ea. El si blondinul o iubesc. Nu o sa iasa bine!

***

Fumez o pipa langa semineu. Totul e schimbat. Xena a crescut. Eu m-am micșorat... Si nu ma refer doar la forma mea umană...
O duc greu si nu mi-am respectat inca o promisiune fata de ea...
I-am promis ca nu am sa o mint. Ca nu am sa ii ascund nimic. Ca o sa fim sinceri. Ca o sa ne scriem des. Ca am sa ii cer ajutorul cand sunt intr-un impas ca acesta.
Cum sa nu o mint? Cand stiu cat de rau se întristează... Cum sa nu ii ascund? Cand nici vorbele nu mi le gasesc... Cum sa fiu sincer? Cand am jurat ca nu voi spune nimic despre regatul si neamul ei... Cum sa ne corespondam? Cand as fi putut fi ucis pentru asta... Cum sa ii cer ajutorul? Cand eu sunt tata Beorn cel puternic...
Totul e imposibil...
Si in toata aceasta imposibilitatea, ea e singura posibilitate. Singura urma de fericire. Radiaza. Mai mult decât la începuturi.
Nu e supărată pe mine. Intelege ca am anumite motive, nu le cunoaște, dar le intelege.
E un copil cu totul special. Atât de blândă sub toata fata acra, ca sa o citez.
Nu stiu de unde are atata putere sa zâmbească. Povestea ei de viață nu se compara nici macar cu a mea, când eu am cel putin de 5 ori vârsta ei.
Un simplu flacau intr-un sătuc din padure. Fara sa ne stim tatal, eu si fratele meu. Ne descoperim puterile impreuna, le tinem ascunse, ne dorim sa ne întrebăm mama până când satul ne este atacat si trebuie sa ne lasam descoperiți pentru a salva totul. Însă, pierdem singura noastră iubire sincera si drum către adevăr, pe mama noastra.
De atunci, am hoinarit despărțiti. Pana cand viata ne-a unit sub acoperișul palatului in care s-a născut Xena, ca apoi sa ne despartă iar la distrugerea lui.
Asa e viata. Complicată. Cu scopuri pe care nu le stim, dar le intelegem si le atingem fără a stii finalul.
Xenopolina pe asta se bazeaza, si habar nu are ca asa se numesc cei de un neam cu ea, dupa propriul nume.
Bine. Dacă i-ar trece prin minte, si sigur i-a trecut, a preferat să nu ma intrebe. S-a obișnuit ca si eu sunt o fata acra care nu spune nimic. Si a inteles ca asa trebuie.
A trăit atatia ani nestiind nimic clar despre ea. Mai poate sa-l termine si pe aceasta.

Acum o privesc din fotoliul meu comod si ros si-mi aduc aminte ca ea nu a mâncat nimic.
Ma fac nevăzut in bucătărie si incep sa pregătesc impreuna cu prietenele mele animale ce trebuie.
Leguminoase. Atât are voie acum.

***

Xena!
Xena!
XENA!

Capul îmi vajaie efectiv. Nu stiu cine ma tot striga. Nu cunosc aceasta voce.

XENA!

Fereastrele casei se deschid brusc. Sau cel putin doar eu vad asta, caci ceilalti rad linistiti si se veselesc in jurul meu. Nu ma pot obisnui cu aceste puteri.

Xena...

Vocea aceasta isi tot schimba tonul. Ba ma striga dulce, ba autoritar, iarasi dulce. Nu mai inteleg nimic!

Ai un singur lucru de inteles. Ca esti copila mea.

Inchid ochii. Prefer sa ignor ce tot aud.

Nu poti ignora ce sangele iti comanda. Ai un destin. Cu mine.

Deschid ochii pentru a ma gasi singura in timp ce toata casa e in flacari. Fumul nu ma deranjeaza si nici nu-mi optureaza vederea. Magia e chiar enervanta!

Sunt tatal tau.

Te-ai nascut in flacari. Si tot timpul le vei vedea de acum. La fiecare ritual. La fiecare batalie.

Daca pana acum ti-au facut rau. Afla ca eu, tatal tau, te voi ghida.

- Mort sau viu?

- Ce? ma intreaba Fìli.

Il privesc de parca as fi beata ori nebuna ori ambele. Il imbratisez si nu spun nimic. Ce i-as putea spune? Ca am vedenii cu tatal meu despre care nu stiu absolut nimic? Ca vad foc ca apoi sa dispara brusc? Nu am cum sa-i spun asa ceva.

- Esti bine si nu in acelasi timp, sa nu zic bine si rau.

- Tocmai ai spus.

Incepem sa radem si ma simt mai bine. Bataile inimii lui ma calmeaza, caldura lui... Modul in care ma face sa ma simt... oh, dar mai ales cum ma face sa ard...

- Caut un vinovat. ii spun.

- Si ce ai gasit?

- Blond. Albastru.

- Sunt albastru? ochii ii lumineaza parca.

- Trebuie sa te privesc mai atent. ma topesc in bratele lui si ajung cu capul in poala lui privindu-l jucaus.

Nu stiu cum pot sta intinsa pe doua fotolii minuscule fara ca spatele sa ma doara. Dar cand esti îndrăgostit nu mai simti nimic dureros. Bine, daca ma vede Beorn sigur voi simti o corectie. Dar profit.

- Unde? si Fìli din cate vad si-ar dori nespus să auda rostite cele două  cuvinte, ma prinde de buza de jos si traseaza linii in jurul gurii mele așteptând răbdător.

Cea mai mare calitate a lui. Nu am vazut om mai răbdător. Cred ca acest fapt m-a atras cel mai tare.

- In dormitor.

***

Nu stiu. Dar cand sunt cu acest print pitic am început să nu mai stiu. Ce a fost, ce este, ce va fi. Cine sunt. Eu stiu doar ca il iubesc, desi avem doua formule formate din tot atatea cuvinte. Momentan.

Am impartasit totul cu el in noapte pentru ca... viața noastră chiar daca suntem tineri e foarte nesigură. Doar suntem vanati de orci si tot felul de alte creaturi... suntem in razboi pentru Erebor chiar daca ceilalti nu accepta si inca vad totul ca o simpla campanie de parca am plecat sa vizitam Pământul de Mijloc...

Oricum, mereu am fost o prințesă judecata pentru  gesturile mele. Nu-mi pasa cine stie ca eu si Fìli suntem disparuti de atatea ore chiar daca este clar motivul. Cum nu mi-a pasat  niciodată de ce vor crede altii.

Oamenii, piticii, elfii vrăjitorii, oricine va interpreta cum va dori fara ca macar sa aiba vreun motiv sa te discute. E în firea unora. Asa ca ma ocup cu dedicare sa le dau si mai multe motive de barfa.

Camera e atat de rece, de parcă e prima lună de iarna... Dar cu Fìli in bratele mele dormind asa frumos, nimic nu mă poate deranja.

" S-a indeplinit, un blestem a facut regate sa cada, tot acelasi se va ridica pentru a fauri sau distruge. "
                                                     X