Queen of Darkness

Capitolul 6

Toată noaptea am mers fără a face nici măcar o oprire. Cu toții eram extrem de obosiți, dar cu toate acestea am continuat drumul.

Soarele se ridica mãiastru pe cer. Briza ușoara a vântului îmi mângâia fața. Sunt în funtea companiei cu Thorin. Mergem agale, parcă profitând de vremea frumoasă.

În jur păsărele cântă, iar natura se bucură de căldura plăcută din această zi.

Cu tot peisajul de basm din jurul meu, atenția mea era captată de Thorin. Îl privesc pe furiș. Nu știu ce este cu mine, dar simt nevoia sã îl cunosc mai bine, vreau sã aflu mai multe despre el. Este rândul meu să îl supun la un interogatoriu.

Poate doar pentru faptul cã avem povești asemãnãtoare sau poate din cauza misterului care îi învãluie privirea?

Am simțit privirea sa pe mine, mã analiza din cap pânã în picioare, instinctiv m-am uitat la el, pierzându-mã în ochii sãi albaștri.

- Îmi pare rãu! privirea mea emană sinceritate și vinovăție.

- Pentru ce? întrebă uimit și confuz în același timp.

- Pentru comportamentul meu. Ți-am vorbit de parcã ți-aș fi superioară, chiar în fața slujitorilor tãi! rușinată las privirea în jos.

- Nici eu nu m-am comportat ca un nobil elf! spune râzând.

Privirile noastre se întâlnesc din nou, fețele ne sunt conturate de două zâmbete imense și parcă simt cum încet, încet ne apropiem unul de altul fără a ne enerva.

Gandalf și Dwalin îi privesc pe cei doi, ascultând atenți conversația.

- Sã o luãm de la capăt, Scut de Stejar. rostește suav prințesa sau cel puțin așa i se păru vocea sa, piticului.

- Desigur, Xena. tonul pe care îi pronunța numele i se păru cam tandru, vrăjitorului.

Cei doi bătrâni se încruntară unul la altul și vorbiră la unison.

- Se vede din cele mai întunecate grote ale Pământului de Mijloc că a avut un îndrumător foarte prost! urlară șoptit dorind ca discuția să rămână între ei.

Pentru câteva secunde măriră ochii, ca apoi să îi mijească de furie.

Ne-am zâmbit şi am început să râd datorită remarcei sale de a fi un nobil elf.

Brusc norii s-au strâns, iar soarele a dispărut. Un tunet a dat semnal norilor, iar aceştia s-au scuturat furioşi.

La scurt timp compania era nervoasă, udă şi înfrigurată cu toţii mormăind supăraţi... Tremuram de frig datorită armurii cam dezgolite.

Am simţit un veșmânt moale și uscat care îmi încălzea trupul.

Thorin îmi dăduse pelerina sa. I-am bâiguit un mulţumesc timid.

Acesta mi-a zâmbit la rândul său şi ne-am continuat drumul.

- Domnule Gandalf, nu puteţi opri ploaia? întrebă Ori.

- Ba pot. Dar nu o voi face. pe chipul bătrânului deja apăru un zâmbet.

- Dar de ce? curiozitatea îl rodea pe pitic.

- Pentru că nu o voi face, Maestre Ori! încercă să pară amenințător vrăjitorul.

- Gandalf, mai există vrajitori? întrebă hobbitul timid.

- Da, domnule Baggins. Suntem 6 în total. Eu, Saruman cel Alb, încă doi albaştri al căror nume nu mi-l amintesc acum şi Radagast cel Maro. Oh, şi să nu o uităm pe Xena.