Queen of Darkness

Capitolul 10

Calc apăsat dorind sa ies cat mai repede din pasaj, sunt deja pe holul care duce spre camera mea, dar continui sa merg alert, de parca ei or sa vina după mine și o sa ma închidă undeva. Privirea imi cade pe un trup cunoscut. Staturã scundã, corp lucrat, plete blonde și niște ochi superbi... Fìli...
Prin minte îmi trec o mie de gânduri. De când l-am vãzut prima oarã în casa domnului Baggins, privindu-mã șiret de fiecare data când avea ocazia, vocea sa divinã care îmi rostea numele, albastrul acela calm care emana atâtea sentimente, atingerile sale scurte care mã fac sã tresar. Jur cã acest bãrbat mã înnebunește, tocmai pe mine... o asemenea femeie... dacã ma pot numi una. Sunt doar copia fidelã a tatei. Tata... tatãl meu ,care nu m-a vãzut sau atins niciodatã, cel care a murit pentru mine, cel fãrã de nume. Ochii îmi sunt acaparați de lacrimi.
Îmi revin în simțiri când mâna sa se afla pe fața mea ștergând o lacrimã amarã. I-o îndepãrtez rapid, deși nu voiam asta și  încep sã fug spre cameră. Îl aud strigând în urmã.

-Xena, stai!

Trântesc cu putere ușa, încuind-o. Fìli vine dupa mine, mă las ușor în jos începând sã plâng cu putere.

- Xena deschide. Xena! spune țipând și bătând cu pumnul în ușa.

- Pleacã! țip simțind cum furia se amestecã cu tristețea și am impresia că voi regreta acest comportament mai târziu.

- Orice ai face, nu vei putea sã mã îndepãrtezi de tine! simt că spusele sale sunt o promisiune.

- Ce vrei, Fìli... spun cu vocea tăiată.

- Vreau sã te vãd bine...

Mă ridic ușor, picioarele îmi tremură îngrozitor, deschid ușa și mă las moale în brațele lui, dând frâu lacrimilor sã cadã pe umãrul sãu.
O mânã îmi cuprinde talia, în timp ce cealaltã se joaca prin pãrul meu. Inima sa bate în același timp cu a mea, brusc pieptul i se umflă cu aer, lãsându-l la fel de repede sã iasã printre buzele sale, într-un oftat greoi. Pășește încet în fațã și închide ușa, mă așază pe pat, luându-mi mâinile între ale sale.

- Xena...

Încerc sã îmi opresc lacrimile, pentru a-i răspunde, reușind doar să provoc câteva sughițuri.

- Uitã-te la mine. spune el ștergându-mi lacrimile apoi ridicându-mi bărbia obligându-mã sã îl privesc. Nu mã priva de privirea ta... De acești ochi minunați, de blândețea și frumusețea lor.

Îmi pun mâinile peste ale sale continuând sã îl ascult, incapabilă de a vorbi.

- Sunt aici Xena, dar nu vreau sã mai plângi vreodată, spune-mi ce ai pațit!

Am luat o gurã mare de aer și am înghițit în sec.

- Eu... Ei... Ei vor sã mã cãsãtoreascã cu Lindir. Nu vor sã mã lase sã vin cu tine. Vor sã mã priveze de ce e al meu. De luptã, de Azog, de Bolg, de voi, de regatul meu. Niciodatã nu voi fi demnã de ei. În ochi lor, sunt doar o copilã.

- Fac asta pentru cã te iubesc și îți vor binele.

- Nu. Nu îmi vor binele. De unde pot știi eu cã ei spun adevãrul? Nu știu cine sunt, Fìli. Cine îmi sunt parinții... Sunt, un nimic.

- Nu conteazã cine ești. Conteazã cine vrei sã fii. Sunt sigur, cã orice ar încearca ei... Chiar dacã te-ar închide undeva, nu ar reuși sã te ținã aici. De când te cunosc, chiar dacã sunt doar câteva zile, sã fiu al naibii dacă nu îmi inspiri doar acel tip de femeie, care pune bãrbații pe jar, o fire încãpãțânatã și foarte înțeleaptã. Nu îmi pasã dacã nu vei pleca cu noi, sunt sigur cã ne vom regãsi la destinație.