În Ozinpolis nu mai există niciun băiat. O dată la optsprezece ani, celor care împlinesc această vârstă le este permis să-și creeze prototipul băiatului ideal. Însă doar unul va deveni om adevărat. O competiție cu o miză inimaginabilă. Cine va fi pr...
Părul blond-argintiu prins într-un coc perfect, uniforma albastru-nocturn cu galben pe brațe și piept, ochii conturați cu albastru și chipul ca de porțelan al lui Jane îmi stăruiesc în fața ochilor în timp ce sunt trântită pe bancheta moondiskului. Nu resimt durerea fizic, ci sufletește, pentru că mă simt tratată ca un animal turbat de care nimeni nu mai are nevoie. După ce ușa este trântită, trag din toate părțile de materialul sarafanului meu, ca și când m-ar putea acoperi din cap până-n picioare, să mă facă invizibilă. Ceea ce, desigur, nu se întâmplă.
Părăsim sediul CAPUN. Îmi dau seama de asta din respirația greoaie a lui Gwendolin și de zgomotul pe care îl produc apăsările ei de degete pe suprafața panoului de control. Nu o privesc, îmi e atât de rușine; nici măcar pe mine n-am puterea să mă privesc într-o oglindă.
Simt că s-ar sparge.
Mă gândesc la Jane și la furia pe care și-a revărsat-o asupra mea, care m-a copleșit mai mult decât m-aș fi așteptat vreodată. Mă gândesc la proiecția mea, la Adonis – ce frumos sună! – și mă întreb cât de multe lucruri știu despre mitologia greacă. De ce i-am ales numele acesta? Să fie doar un moft? Sau o dorință prea mare de perfecțiune?
Așadar, mă gândesc la el, la rodul imaginației mele. N-am apucat să-l ating, dar glasul său mă consolează și mă face să mă înfior într-un mod de neconceput până în acest moment.
În conceptele mele ideale, el trebuia să fie mereu lângă mine, însă acum nu e prezent și sunt singură, captivă în suferință. Dar cu ce m-ar fi putut ajuta el? Dacă ar fi făcut un gest necugetat, poate că Jane mi-ar fi anulat imediat proiecția. În fond, este posibil s-o fi făcut deja, deși nu știu dacă este posibil asta.
Și nu în ultimul rând, mă gândesc la mama și la Pepper. Or fi văzut ce mi s-a întâmplat? Dacă totul a fost televizat, în timp ce Pepper se tânguia în brațele mamei, s-a întrerupt transmisia? Sau au fost martore minunii, a proiectării lui Adonis, primul băiat pe care îl văd în realitate, dar pe care simt că nu îl merit, din simplul fapt că eu sunt o imperfectă, iar el perfect.
Am, totuși o speranță. Poate că el va reuși. Va reuși să mă facă perfectă. Într-o zi.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Ușa se deschide brusc, pe nesimțite, iar eu tresar și mă ridic în capul oaselor, cufundată în liniștea moondisk-ului. A fost bine, cumva reconfortant. Acum, simt că vine haosul din nou.
— Coborâți, domnișoară, îmi spune Gwendolin, folosind o tonalitate ușor aspră.
Îmi duc palmele la ochi, ferindu-mă de infinitatea de raze ale soarelui. Cobor din vehicul și constat cu stupoare că Palatul Ozinpolisului îmi provoacă greață. Toată măreția și splendoarea lui s-au năruit în viziunea mea o dată cu nedreptatea care mi s-a creat. Statuile și sculpturile se întind în fața mea ca niște monoliți impozanți, arhaici și sacri, pe care, oricât de mult aș încerca să-mi înăbuș dorința mistuitoare, vreau să îi sfărâm în pumni.
